DISTRIBUIȚI

Act caritabil din partea unor cadre didactice din Iaşi. Acestea speră ca, prin gestul lor, medicina din viitorul apropiat să fie practicată doar de oameni bine pregătiţi şi dedicaţi spre salvarea de vieţi. De câţiva ani de zile, un cuplu de profesori le oferă viitorilor studenţi la medicină din înţelepciunea lor, asigurându-le meditaţii în mod gratuit. Liceenii din an terminal care îşi propun să studieze medicina la o formă de învăţământ superior, primesc sprijin de la oameni cu suflet care fac meditaţii în mod gratuit. Este vorba despre doi dascăli ieşeni, soţ şi soţie, care de câţiva ani au hotărât să-i ajute pe elevii a căror situaţie financiară nu le permite să se pregătească contra cost pentru a intra la Facultatea de Medicină. Soţii Nina şi Mircea Nedea, profesori la Colegiul „Costache Negruzzi” şi la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi au început acest proiect în urmă cu cinci ani de zile. De atunci, au pregătit mai multe serii de elevi la Biologie, iar pentru că din anul următor, admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie, va presupune şi un examen la Fizică sau Chimie, în acest proiect s-au mai implicat încă doi profesori. Singura condiţia de bază pentru ca aceşti elevi să beneficieze de meditaţii gratuite, în afară de dorinţa lor de a urma o formă de învăţământ care să-i pregătească pentru un viitor în medicină, este ca venitul mediu pe membru de familie să nu depăşească 400 de lei. În numele elevilor meditaţi care au intrat la medicină, a fost înfiinţată şi o asociaţie a cărui scop este sprijinirea studenţilor proveniţi din familii cu venituri reduse. Persoanele cu suflet care vor să sprijine studenţii de la medicină pot intra în contact cu preşedintele asociaţiei în cauză, Maria Genţiana Biliuţă, la numărul de telefon 0749 515 472. Carmen Stanciu