DISTRIBUIȚI

Ultimele detalii practice, orare și servicii oferite reprezentanților media pe parcursul zilelor alegerilor europene, inclusiv în noaptea alegerilor din 26 mai.

Spații de lucru pentru reprezentanții media și orare de acces

Patru spații de lucru vor fi disponibile.
• Hemiciclu (PHS3A50):
Joi 12:00 – 22:00

Vineri 12:00 – 22:00

Sâmbătă 8:00 – 22:00

Duminică 9:00 până luni (27 mai) seara
• Sala de presă (PHS 0B01)
• Sala Anna Politkovskaya (PHS 0A50)
• Sala PHS 1A2
vor fi deschise non-stop începând cu 23 mai până pe 27 mai.

Toate spațiile de lucru vor primi rezultatele în timp real, pe ecranele prezente în săli și publicate pe https://rezultate-alegeri.eu/.

Datorită capacității limitate, locurile din hemiciclu au fost deja alocate, în funcție de cererile primite și disponibilitate. Accesul în hemiciclu va fi permis însă în orice moment tuturor jurnaliștilor acreditați pentru alegeri, de exemplu pentru a vorbi sau a înlocui colegi, sau pentru a urmări orice declarații de presă ale liderilor grupurilor politice sau ale candidaților „cap de listă”.

În ceea ce privește celelalte spatii de lucru, jurnaliștii își pot rezerva locuri începând de astăzi 23 mai, lăsând o notă scrisă pe birourile respective cu numele organizației media pe care o reprezintă.

Serviciul de presă va fi disponibil în toate spațiile de lucru, precum și într-o sală specială (spațiul Yehudi Menuhin, clădirea PHS, etajul 1) pentru a răspunde întrebărilor jurnaliștilor pe durata activităților electorale.

Acreditare specială și badge-uri

Începând de astăzi, sistemul de acreditare specială intră în vigoare – numai cei care s-au înregistrat în prealabil și au obținut badge-ul de acces vor putea intra în clădire. Dacă nu ați reușit până în acest moment, puteți face o cerere de acreditare aici până vineri la ora 17:00. Pentru informații suplimentare puteți contacta biroul de acreditare media.

Tel. (+32) 498 98 35 44

Pentru a evita cozile duminică, pe 26 mai, badge-urile speciale vor putea fi ridicate de la biroul de acreditare media din Bruxelles, clădirea Paul-Henri Spaak building (Rue Wiertz).

Orarul biroului de acreditare:
• luni 20 mai până vineri 24 mai: 08:00 – 18:00
• sâmbătă 25 mai: 10:00 – 18:00
• duminică 26 mai: 10:00 – 23:00
O hartă detaliată cu zonele de acces în Parlament precum și cu spațiile de lucru este disponibilă aici.

Orarul și website-ul alegerilor

Parlamentul va publica estimări naționale duminică 26 mai începând cu ora 18:00 (19:00 ora României) și prima estimare a componenței noului Parlament după ora 20:15 (21:15 ora României), în funcție de informațiile naționale disponibile pe www.rezultate-alegeri.eu.

Estimările componenței vor fi publicate pe tot parcursul nopții, odată cu publicarea estimărilor și rezultatelor oficiale din statele membre, cu rezultate provizorii la nivel european așteptate în jurul orei 23:15 (0:15 ora României).

Orarul detaliat al publicării informațiilor poate fi consultat aici.

Pe site-ul www.rezultate-alegeri.eu, veți găsi rezultate naționale, distribuția mandatelor în funcție de grup politic și țară, împărțirea în funcție de apartenența la partidele și grupurile politice naționale, echilibrul de gen al eurodeputaților precum și prezența la vot.

O compilație detaliată la nivel național a regulilor, orarului votului, listelor, candidaților și rezultatelor anterioare este disponibilă aici.

Oferta audio-vizuală

Europe by Satellite

Între 23 și 26 mai, EbS va difuza imagini cu participarea la vot a președinților Parlamentului European, Comisiei Europene și Consiliului European, a candidaților „cap de listă” precum și a liderilor grupurilor politice. Vor fi disponibile de asemenea imagini de atmosferă de la secții de votare din întreaga Uniune, precum și imagini generice ilustrând punctele cheie ale legislaturii.

Începând de duminică ora 18:00 (19:00 ora României), EbS va prezenta grafice ale estimărilor și rezultatelor. EbS+ va difuza imagini în direct din sala plenară din Bruxelles, inclusiv reacții ale liderilor grupurilor politice și ale candidaților „cap de listă”. Orarul provizoriu este disponibil aici.

Centrul multimedia

Toate videoclipurile și fotografiile de pe parcursul zilelor electorale vor fi disponibile aici.
Materialele vor fi actualizate automat.

O selecție de materiale ilustrative ale punctelor cheie din legislatura ce se încheie sunt disponibile aici.

Webstreaming Noaptea electorală va fi transmisă online pe website-ul Parlamentului începând cu ora 17:45 (18:45 ora României) aici sau pe website-ul EbS.

Instrucțiuni pentru codurile embed sunt disponibile aici.
Mai multe informaţii
• Alegerile europene 2019 – website oficial rezultate
• Dosar de presă pentru alegeri
• Informații la nivel național
• Informații de campanie
Bogdan BÂRLA

Press officer – Biroul de Legatură al Parlamentului European în România
bogdan.barla@europarl.europa.eu
+40 741 138 767
+40 21 405 0880