DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, organizează, în contextul în care România va prelua în premieră, de la 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene, evenimentul de lansare a dezbaterilor din cadrul Forumului de consultare publică, comunicare și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Acesta va avea loc joi, 25 ianuarie 2018, la ora 10.00, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30 A, Parter).

 

Forumul este o structură consultativă ce funcționează pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, în coordonarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, având ca principală misiune crearea unui cadru formal de derulare a dezbaterilor publice pe tema viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene. La eveniment vor participa membrii delegațiilor naționale la organele consultative ale Uniunii Europene (Comitetul Economic și Social European, Comitetul European al Regiunilor), reprezentanți ai organizaţiilor patronale, sindicale, academice, profesionale, precum şi ai societății civile organizate sau ai altor instituții relevante pentru tema evenimentului.