DISTRIBUIȚI

Dragi prieteni, constat și din comentariile ce au loc pe facebook că prea mulți cunoscători în ale istoriei au apărut, precum ciupercile după ploaie, și-și dau ei cu părerea și presupusul despre fapte și evenimente, de care au auzit, doar în treacăt, pe la tv sau pe stradă, ori în piață, fără să se ostenească să citească vreo carte serioasă de istorie. Pe de altă parte, au apărut, tot în acest timp de când țara ni s-a cam prăbușit, o pleiadă de activiști care se dau drept istorici, dar se demască foarte ușor că sunt în solda stăpânului actual al României, iar misiunea ce li s-a stabilit constă în denigrarea trecutului istoric al poporului român, mistificarea sa tocmai pentru a ne ține într-o stare de umilință și înstrăinare față de moștenirea ce ne-au lăsat-o înaintașii, pentru a ne șubrezi tăria și motivația de a mai apăra vatra în care s-a plămădit acest popor. Meseria de istoric este însă una extrem de pretențioasă și nu sunt prea mulți care s-o stăpânească și s-o exercite în mod calificat. Dacă vrem să ne cunoaștem istoria și să nu cădem pradă manipulărilor, vă îndemn să apelăm la operele istoricilor adevărați. Printre ei se numără și profesorul Gică Manole, căruia i-am citit o parte din opere și m-a convins, nu numai că este un istoric obiectiv care stăpânește metodologia de cercetare istorică de care se folosește pentru a pune în lumină adevărul despre faptele și evenimentele trecutului, dar îi pătruns și de un profund sentiment de iubire față de neamul românesc pe care se luptă să-l apere împotriva denigrărilor și mistificărilor. Vă invit la o reîntâlnire cu dumnealui, iar unii, care n-ați avut ocazia până acum, să-l cunoașteți sâmbătă, 25 mai, începând cu orele 11, la Muzeul Municipal Iași.