DISTRIBUIȚI

Asociațiile de proprietari au posibilitatea să intreîn continuare în parteneriat cu Primăria municipiului Galați și să beneficieze de programul de creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe prin intermediul fondurilor europene, având în vedere că a fost redeschisă o nouă linie de finanțare. Este vorba despre apelul de proiecte cu titlul POR/2020/3/3.1/A/3/NE,SE,SM,C, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea A – Clădiri rezidenţiale. Astfel, în cadrul apelului, depunerea proiectelor se poate face începând cu data de 16.03.2020, ora 10.00, iar cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 16.07.2020, ora 10.00. Pentru ca Primăria să poată accesa fonduri europene în vederea reabilitării blocurilor este nevoie însă de inițiativa asociațiilor, fiind vorba despre proprietăți private. Astfel, pentru întocmirea documentației tehnice este nevoie de hotărârea adunării generale a asociației, prin care aceasta își dă acordul pentru reabilitarea blocului, precum și tabelul cu semnăturile a cel puțin 2/3 dintre proprietari, documente care trebuie depuse și înregistrate la primărie. Ulterior, municipalitatea va comanda la licitație proiectarea și în urma acesteia se va putea întocmi cererea de finanțare. Primăria a realizat documentația pentru reabilitarea a 19 blocuri de locuințe pentru asociațiile de proprietari care și-au deja manifestat dorința de a intra în parteneriat cu municipalitatea în vederea accesării de fonduri europene. Totodată, sunt în pregătire documentațiile pentru alte 10 blocuri. În cadrul proiectelor, 60% din totalul cheltuielilor provine din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat, în timp ce 25% revine asociațiilor de proprietari, iar 15% se poate asigura de la bugetul local. Primăria municipiului Galați a venit în sprijinul asociațiilor, astfel încât prin hotărârea Consiliului Local, familiilor cu un venit sub salariul mediu net pe economiele-au revenit 3,5% din cheltuieli ce pot fi achitate timp de zece ani. Primăria municipiului Galați are deja proiectepentru reabilitarea a 24 de blocuri, în implementare fiind un proiect care vizează blocul D din Cartierul Micro 13B și blocul PR3A din Cartierul Micro 21, în timp ce pentru alte două blocuri, G1 și G8, din cartierul Micro 18, proiectele au fost finalizate. În total, valoarea proiectelor cu fonduri europene care vizează reabilitarea blocurilor este de peste 7 milioane de euro.