DISTRIBUIȚI

MA ADRESEZ DVS IN SPERANTA CA VETI INTINDE O MANA DE AJUTOR PENTRU SCOATEREA LA LUMINA A LUI ION PENA.

A scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii în „fondul special interziși – (S)”, între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții. Rugă pentru adormiți https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena

​De retinut ! Scrierile acestui necunoscut, Ion Pena, vor aparea la o editura importanta sub coordonarea domnului Ioan Cristescu, directorul Muzeului National al Literaturii Romane.

Câteva referinte:

1 – Recunoasterea lui Ion Pena de către Stefan Baciu in „Universul Literar”, din 7 martie 1942, care apărea intr-un tiraj de 100.000 de exemplare, fiind suplimentul celui mai influent ziar din perioada interbelică, „Universul”:

„Întâia poezie citită, a fost şi prima revelaţie. Scrisoarea primita ne rezerva surpriza unui poet plin de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi. Poezia se chema „Scrisoare din oraş” şi nota de adâncă frământare ce o conţine, nu ne îndoim că va fi remarcată de toţi cei ce urmăresc aceste preocupări !”.

„Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … Oricum, versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”

În final, Ştefan Baciu îl îndeamnă pe poet să scrie în continuare, încheind cu: „Ion Pena, să te ţii de cuvânt !”. Iar el şi-a respectat promisiunea dar, din pacate soarta i-a fost nemiloasa, murind pe front la 33 de ani.

2 – Simultan cu demersul meu, semnalul in privinta scoaterii la lumină a lui Ion Pena a fost dat si de criticul si istoricul literar Nae Antonescu (1921-2008, părintele istoriei presei româneşti ), in anul 2000, in revista „Poesis”. „Poezia lui Ion Pena s-a înscris de la început pe portativul unei diversităţi lirice, dar cei 33 de ani pământeni s-au opus desăvârşirii lui artistice … Ion Pena poate fi înserat nenumăraţilor poeţi care s-au jertfit pe altarul poeziei româneşti dându-şi obştescul sfârşit înainte de vreme.”

3 – Prozatorul Constantin Stan (1951 – 2011), membru al USR, în „Ziarul de Duminică”, din 28 septembrie 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa, „Moneda fantazienilor”, il devansează pe George Orwell.

4 – Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.”,

„Scrise in anii celui de al doilea razboi mondial, textele divulgă in buna manieră swift-iană un proces, o investigare atentă si lucidă a unei lumi care se anunta, cel putin cu precizie după Ialta. Cel ce avea sa moară in 1944, inainte de intrarea trupelor sovietice in Romania, „povesteste” cu umor si, de ce nu, teribilism „intamplări” de pană la anul…2001.”,

„Este curios, totusi, că Ion Pena, in anii 1937- 1938 vorbea despre improprietarire, cooperativizare, despre stalinism cu o extraordinară perceptie a realitătilor din 1953, 1962, 1989 si 2000.”

5 – In „România Literară”, în numărul din octombrie 2001, „Cronicarul” depune mărturie că „Ion Pena este un poet adevărat, mișcându-se între Arghezi cel serios si Arghezi cel ludic.”

6 – Scriitorul Stan V. Cristea, membru al USR, în Revista Caligraf din iulie 2005 îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit .

7 – In mai 2003, in Revista Caligraf, in articolul „Pleiada de la „Drum”. Câteva „voci” distincte”, scriitorul Dumitru Vasile Delceanu punctează:
„Condeiul incins al lui Ion Pena nu a avut vreme destulǎ sǎ-si verse dogoarea pe zǎpada hartiei.”, „În lirica lui Ion Pena curge o mare nelinişte, se zbate o aripă încercată de vânturi potrivnice şi sălăşluieşte o tristeţe strigată cu glas de revoltă” … şi mai departe: „ …Ion Pena s-ar fi putut împlini frumos dacă destinul nu i-ar fi fost potrivnic”.

8 – În volumule sale „Fotografii la periscop”, publicat in 2013 la Editura „Aius PrintEd” din Craiova, și „Secvențe de istorie literară – opera omnia – publicistică și eseu contemporan”, publicat in 2014 la Editura „Tipo Moldova” din Iasi, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, tot Stan V. Cristea consemnează:
„Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie … îi întrezărim, cumva, pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”

9 – Augustin Doman, membru al USR, in revista „Arges, din septembrie 2016, spune c ă prin debutul s ă u cu poezia „Alpinism”, scris ă la 17 ani, „Ion Pena il anunt ă pe Nicolae Labis”

10 – Scriitorul Adrian Munteanu, membru al USR, remarca in februarie 2017: „Are viziune si energie asemeni lui Goga (in vremurile lui bune). O poezie care ast ă zi se poart ă mai rar. Poate doar Grigore Vieru s ă se apropie si uneori P ă unescu”

Pentru a vă forma o părere, puteti să cititi:

– „Ion Pena, un autor vizionar”, articol apărut in „Revista Orizont” a USR – filiala Banat, Timisoara, martie 2016: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/martie2016.pdf pag 14, sub titlul „Războaiele cu viata”

– „Destinul unui autor dublu cenzurat” – articol apărut in „Romania Literară”, revista nr 1 a Uniunii Scriitorilor, in numărul 33 / 5 august 2016: http://www.romlit.ro/destinul_unui_autor_dublu_cenzurat

Alte informatii pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena

doamne, ajuta !
marin scarlat
0724002535

I. Poezii publicate în diferite ziare şi reviste ale vremii

Alpinism ( 1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …
———————————————–
Publicată în „SO4H2”, anul I, nr. 1, din 15 aprilie 1932

Noapte la Turnu Măgurele (1933)

Noaptea caldă … noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un „Adio del Passato”
Fredonat într-o lagună taciturnă.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge’n uşi de cafenele.
Catedrala’nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.

Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,

Pe când paznic al luminilor de lapte
– Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte …
————————————————————-
Publicată în „Graiul tineretului”, anul II, nr. din 11 iulie 1933

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
______________________________________
Publicată în „DRUM”, anul II, nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.

Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.

La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.

Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi
în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi
în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

Vântule !

Te caut,vântule,cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.

O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938

După amiază

Cine oare a murit
În oraşul’ncremenit,
În oraşul necăjit?
Bate clopotul a gol
Cine e de-acum sobol?
Cine spânzură de cer
Cu suflarea ca de zer?
Bate clopotul şi bate;
Mare doliu în cetate –
Au murit o mie poate
De tot bate şi mai bate.
De tot bate şi mai bate.

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, din noiembrie – decembrie 1938

Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N’o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara’n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.

Dar pân’ la urmă rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse ’nalte, nobile stăpâne,
Dece chemaşi, la tine, mândra fată?

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.

Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi
în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939

Golănească

Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.

Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.

În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.

Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi
în „PREPOEM” an I, nr. 10 din aprilie 1940

Scrisoare scurtă

Bunul meu prieten, n’am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
la soboli şi la aceste clipe.

N’am un greer mic în grindă
veşnicia’n cîntec să aprindă.
N’am un strop de seu, o lumînare
ca să-ţi scriu misivă mare.

Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de nopţi de fier,
De stafii mărunte ca un zob
şi durerii mele rob.

Ce să fac prin ceasul greu?
Morţii putrezesc mereu.
putrezeşte şi Isus în gînd,
i-auză-l plîngînd.

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 şi
în „PREPOEM”, an I, nr. 7, ambele din aprilie 1940

U i t e s t r i g o i i

Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.

Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o fure
pentru subpământeana pădure.

Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.

Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
şi nişte gunoi:
acolo e de voi.
———————————————
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

S a h a r a

Degeaba strigi
Domnule cu şapte covrigi.
Hulubăria e încuiată
pentru orice rimă, pentru orice fată.

Bate la cer
cu toiag de fier,
bate la pădure
cu armură de mure.
Poate acolo
o mai trăi Apolo.

La noi e tristeţe.
Au murit bietele precupeţe.
Caişii au îngenuncheat
peste marele hat
şi alungat cu resteul
a fugit curcubeul.
_______________________________________
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

P a n o r a m ă

Vraciule înfricoşat
surd, olog şi guşat
arată-mi comorile tale
înalte, pătrate, ovale.

De câteva zeci de ani
vinzi minuni pe gologani
dragoste, noroace, blesteme,
care modeste, care cu steme.

Poate ai aur, poate ai rubine,
căpestre, ogoare, albine
sandale ca Petre Schlemil
ori alt obiect mai util.

Dă-mi-le pe toate mie
pentru o imensă filotimie,
pentru ca să cumpăr cojoace
la toţi puii care ies din găoace.
_______________________________________
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

P a r a b o l ă

Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoţul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?

Plecaţi în toate părţile,
Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile,
Răsturnaţi împărăţiile
Şi aflaţi bucuriile.

Până la veacul mic
Mai e un drum de nimic,
O şchioapă, o săritură de piţigoi.
Să n-ajungem cu desagii goi.

Arhanghelii, îngerii, sfinţii
Aşteaptă să le ducem arginţii
Şi din toate cele câte ceva.
Măcar o aţă, o mucava.

Altfel nu dau zapis
Că vom intra în paradis
Că vom săruta mereu şi mereu
Bocancii lui Dumnezeu.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

S i n d r o f i e

Feţi frumoşii, harapii, călăii,
broscoii, ţînţarii, dulăii
veniră la mine’n pridvor
din toate ghiocile lor.

Domnilor, iubiţi vizitatori!
iată scaune, merinde, viori,
parabole, sîrme, cotnar în bărdace.
Luaţi de unde vă place.

În seara aceasta bătrînă
sîntem o apă, o targă, o mînă,
mari evadaţi din poveşti
fără căciuli şi fără caleşti.

Şi eu sînt frate cu voi.
Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
atîtea cuvinte încurc
şi tot către moarte mă urc.

Ci poate vreodată
O glorie pală, uşor deşelată
ne-o rîde, ne-o plînge pe crestele mici
pe unde fugirăm aşa de calici.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

E p i l o g

Lăsaţi licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.

Pasăre sunt şi eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia şi migrenele
mi-au escamotat penele.

C-o schiloadă mînă
stau rezemat de ţărînă.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.

Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluţe în cort,
nu mai rîde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.

Poate Maica Precestă
o ieşi pe secetă
cu Isus feericul,
s’alunge întunericul.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

Scrisoare din oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău,
placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
din 7 martie 1942

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.

Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.
________________________________________
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 10 din 7 martie 1942

Rechizitoriu

Burgul e rânced de păcate,
Orbit de noapte şi de scame.
Gigantice clădiri durate
Încep fiinţa să-i destrame.

Ziua e şchiopă ca o targă.
Ograda văduvă de spice.
Nerăzbunata sete largă
Ţipă în creştete şi bice.

Molii se coc în rădăcină
Pe lângă seci mărgăritare.
Gingaşe stele nu mai pot să vină
Ca să ne dea un coif la fiecare.

Isus a rebegit în pieţe
Uitat, lovit, cu faţă mută.
Între borfaşi, naivi şi precupeţe
Nimeni durerea nu-i sărută.

Vrednic în sparta lui ogivă
Ca să primească trei sodoame,
Burgul e putred deopotrivă
De bogăţie şi de foame.
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 17, din 25 aprilie 1942

Roşiorii de Vede

E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis şi putregai.

Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răşini şi de inert
Decât altdată barca ei uşure
Ce reteza nădejdile pe sfert.

Alţi oameni defilează pe’nserare
Ca să-şi înghită porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.

Încătuşat pe-o rână în restrişte
A amuţit şi parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie tristeţile, râzând.

Şi totuşi câtă pulbere subţire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 25, din 20 iunie 1942

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

Noiembrie

Soare veşted, soare vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.

E bolnav de veşnicii
Câte-a tors şi-a îngropat,
Câte umbre şi stihii
Între timp a destrămat.

Soare umil, saore mic
Cât o ancoră abea
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului zăbrea.

O să doarmă iar blajin
Undeva adânc şi cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt smarald.
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 37, din 13 septembrie 1942

Prefaţă

Gingaş întâi, un ger îmi creşte’n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.

E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.

Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu’câteva vibraţii.

Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.
_____________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 42, din 24 octombrie 1942

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam …
Aveam atuncia 12 ani.
__________________________
Publicată în „VREMEA”, an XIV,
nr. 676, din 29 noiembrie 1942

Realism

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică’n sure clădării.

Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din rime potrivim mereu panglici
Şi’n buzunar ne miaună paragini.

Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori ?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.

Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.
______________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 48, din 10 decembrie 1942

Cîntecul din urmă

Am obosit umblînd alandala
Prin hîrburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.

Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.

Cerul e şi el putred, lălîu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grîu
Şi Domnul e veşted.

Meschin se dărîmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Rîme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.

O! naiv jucător în azur,
Flamura, slava, cocorii ucide;
Drept se ridică, sălbatec, impur
Lupul uitării cu deşte livide.
__________________________
Publicată în „VREMEA”, an XVI,
nr. 695, Paşti 1943

Leit – motiv

Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
Ca s-o anime-n calendarul său.

Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte şi sub cer
Şi ne-a legat în zodii ca un fier –
Otrepe vechi în cosmicul tumult.

Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o curea.

O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943

Invocare

În toată ora mică măcinat
De cai ce duc mereu la cimitir
Eu ţie, Doamne, des m-am închinat
Din palme ridicându-ţi un potir.

Cu fruntea aruncată către cer
Un sac de osanale ţi-am trimis
Că mi-aperi în talazele de ger
Merindele de stele şi de vis.

În carnea-mi răvăşită peste ani
Tu mare şi cărunt ai zăbovit
Şi-n pleava de ferigă şi golani
Deasupra m-ai purtat, neistovit.

Eu robul unui lut nemângâiat
În suflet te amestec şi te cresc,
Dă-mi arcul de arhangheli ferecat
Pe demoni în grumaz să-i nimeresc.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943

Lucifer

Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cîrca mea duc haite de nebuni,
Bătrîne răni şi secolii de ieri.

Cu linişti aspre nopţile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Şi dorul mă încearcă fără har.

De veşnicii mă sbat şi mă întorc
Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.
Aceleaşi ape vrăjile îmi torc
Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătuşi,
Mă sfîşie mînia ca un scai
Şi blestem pe Isus de după uşi.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943

Cuvintele mele

Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde vi se pare,
Eu nu vă mai dau de mâncare.

A venit moartea la uşă
Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea pământesc.

Pentru lunga voastră călătorie
Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea mare
E o vreme fără hotare.

Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944

Nocturnă

Hei telegari ai visului,
Purtaţi-mă pe unde nu voi ajunge vreodată,
La porţile paradisului
De crin, de ismă şi de vată.

Eu sânt un om sănătos
Bun pentru etajul cel mai de jos
Al vieţii a doua,
Sudul şi slava şi roua.

Cel puţin uşoara voastră cotigă
Să mă treacă pe lângă Dumnezeu
S’aud pe Arhangheli cum strigă
La sufletul meu.

Apoi la’nvierea cea mare
Nu voi mai aprinde lumânare,
Nu voi mai scula oasele
Să-mi poarte ponoasele.

Cu multă societate la cot
Voi face băi de pucioasă şi fiere,
Îngerul negru va strânge din bot
Gândind la edenica miere.

Aşa voi străbate eternitatea
Cu păcatul, cu răutatea.
Aşa voi flămânzi
În fiecare zi.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 8 din martie 1944

Paşte

Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.

Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.

Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.

Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
_________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944

Primăvara

Ceasul fagilor a venit înapoi.
Toţi fagii au costume noi,
Eftine, fragede, verzi,
Numai să le desmierzi.

Parca e vorba de nu ştiu ce protocol
În marele pădurii ocol,
Până şi mărăcinii şi fragii
Şi-au pregătit nădragii.

Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
Puneţi la cai potcoavele,
Ucideţi veghea, ucideţi casna
Şi luaţi-o rasna.

O să vă’ntâlniţi cu Dumnezeu
În muguri, în fluturi, în curcubeu
Şi o să vă spună el
Cât e regatul vostru de mititel.
_______________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944

Poezii pregătite pentru publicare dactilografiate – placheta „SIMPLE NIMICURI” – 1940

Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
– Ceasul fericit a existat.

Vizită

Pădurea măreţ m’a’ntîmpinat:
– Intră la mine’n palat
Descreerată creatură, hoinar copil
Şi umblă pe cât e posibil tiptil.

Eu sunt alegoria viselor tale.
Toate frunzele mele-s pocale
În care stă vinul cerului sfînt.
Ridică-te şi bea-l fără cuvînt.

Am avut şi smei odinioară,
Zîne, vîntoase, mama pădurii chioară.
Nu ştiu ce s’au făcut, nu ştiu cum
Au devenit legendă şi fum.

Copil hoinar, sărută coaja copacilor mei,
Obrazul bătrînilor mei soldaţi
Şi sufletul meu dacă-l vrei
În scorburi înalte să-l caţi.

Fuga din cotidian

Prostii. Se’nvîrteşte pămîntul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să rîzi şi să mori.

Ce’ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De cînd face asemenea glume!

Iată basme călări pe cocostîrci
Demoni înjugaţi cu năpîrci
La carul osîndei – îngeri apoi
Măturînd paradisul doi cîte doi.

Şi cîte mai sunt. Cavaleri, cosînzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.

Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se ţin după mine,
Cum să te cred lunganule pe tine?

Logica ta o calc cu picioarele.
Eşti căpcăunul ce-mi strică odoarele,
Mîndrele odoare, cugetul bun.
Adio, adio, perfid căpcăun.

Prietenul sinucis

Epaminonda, frate, băete,
Tânăr ai îmbrăţişat necunoscutul.
Plînseră atâtea fete
Că nu ţi-au gustat sărutul.

Mîine viermii vor muşca din el.
Duşmane rădăcini îl vor pătrunde
Încă o zi, încă un an, încă niţel
Şi nimeni n’o mai spune: unde?

Idealul tău despre viitor, despre artă
Bolnav a căzut în ţărînă.
Epaminonda, amintire deşartă
Nu mă chema cu putreda-ţi mînă.

Peisaj

Octombrie. Aer ceţos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Dimineţile gripate
Şi decese multe în cetate.

Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiţi-le, vă rog, din vreme demîncare.

Tristeţea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mîngîie mîna
Tristeţea e moale, uşoară ca lîna.

În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc – statuie de granit
Şi palidul poet ţîcnit.

Intrus

Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.

Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.

Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.

Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
– Eşi afară, eşi afară!

Poetul

Oratorul a cuvîntat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cîndva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

Reflux

Amarele, profundele tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria, dragostea mea
Cine le fură, cine le bea?

Ah, aprindeţi corabia.
Frângeţi catargul şi sabia,
Ne-ameninţă tot mai nebun
Nebiruitul, măreţul taifun.

Universul e văduv de bucurii.
Plecară cele din urmă copilării,
Cele din urmă poveşti.
Nici lămâiţa nu mai e la fereşti.

Pentru ce să cutremurăm ţărîna
Dacă ne putrezeşte mîna!
Pentru ce se invocăm cerul
Dacă nu ne aude misterul!

Propun o sinucidere generală
În costume de gală.

Halucinaţie

Falsul echinox tălăzuia pe ape.
Ochiul meu abil îl percepuse,
Din mireasma lui voia să scape
Şi exilul cu mirare începuse.

Falsul echinox era ca luna.
Mîna mea rîdea, sbura în jur.
Se lărgeau mirarea şi laguna,
Infinitul apărea mai pur.

Anii treceau, în flanc, îmbătrîniţi.
Genii coborau de pe statui,
Falsul echinox, cu sateliţi,
Rătăcea mereu al nimănui.

– Pelerin nebun, mi te opreşte!
Zis-a infinitul la o vreme.
L-a ucis cu dreapta, voiniceşte
Şi-a tîşnit o salbă de poeme.

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Il cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m’a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m’a lăsat cu toate grijile mărunte.

După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
Şi după ce-a îmbrăţişat o mulţime de ferestre
A intrat în prima tavernă.

Punctual pînă la rang de model
Seară de seară face la fel.

Om sărac

Doamne, sunt tare pismătăreţ
Şi am toate motivele, toate:
Tu ai îngeri şi luceferi în coteţ,
Eu numai pofte şi goalele-mi coate.

M’ai creat după chipu-ţi în van
Şi m’ai aruncat în ţărînă.
Nu mi-ai dat aripi, nici grâu, nici găvan.
Stau năcăjit într-o rînă.

Ce cruzimi ai pîrguit în mine?
Ce gînduri, ce ură ai prăbuşit?
Doamne, rodesc ca un mărăcine
Numai ghimpi, otravă, scrîşnit.

Dă-mi din împărăţia ta, tată,
Măcar un cer cît de mic, cît de sur,
Măcar un luceafăr cu lumina deşelată
Să-mi lumineze împrejur.

Degradări

Mărunt şi păcătos sub cer
Totuşi cu râvnă mai visez un pisc.
Trufia bleg am pus-o în cuier
Şi umil câte-o şuetă mai isc.

Crezui odată în minuni, destul.
Cetăţi cădeau, mureau dureri mîrşave,
Avea tot orbul soare în pătul
Şi’nalt sunau aplauzele grave.

Ci anii curseră sătui de glod.
Arcaş, văzduh s’au poticnit în trestii.
N’a izbăvit tăria un crîmpei de rod
Gemea în jurul doldora de bestii.

Cu arcul frînt, tocit, bolnav
Astăzi mai urc între zăbrele
Şi de azur, de vis gîngav
Strîng putregai şi scrum de stele.

doamne, ajuta !
marin scarlat
0724002535