DISTRIBUIȚI

Ion Ștefan, ministrul refuzat pentru portofoliul Dezvoltare în Guvernul Orban, poreclit „Grindă” de pesediștii vrânceni, este somat de Primăria Focșani în vederea achitării taxelor și impozitelor restante. Se pare că, ministrul propus la Dezvoltare nu și-a achitat taxele pentru casa de 910 metri pătrați pe care o deține.
Postul de ministru poate atrage probleme, un exemplu este cel al deputatului liberal Ion Ştefan, care s-a „trezit” cu datorii foarte mari către stat imediat după a fost propus ministru al Dezvoltării, plus porecla „Grindă” din partea pesediștilor din Primăria Focșani.
Astfel, după ce s-a aflat de exis­tența unui impozit neplătit ani de zile, Primăria Focșani a decis să îi solicite în mod public lui Ion Ştefan să intre în legalitate şi să își achite în regim de urgenţă datoriile pentru casa de 910 metri pătrați pe care o deține.

Primăria Focșani a transmis un comunicat de presă în care afirmă că deputatul PNL Ion Ştefan, pe care îl numește “deputatul Grindă”, a păgubit bugetul local al municipiului cu o sumă imensă.

“Pus în fața evidențelor, «deputatul Grindă» a recunoscut cu jumătate de gură că a încălcat legea aproape 20 ani şi a păgubit bugetul local al Municipiului Focșani cu peste jumătate de miliard de lei vechi. (…) În aceste condiţii, solicităm în mod public domnului «deputat Grindă» să intre în legalitate şi să își achite în regim de urgenţă datoriile, așa cum fac zeci de mii de focșăneni”, se spune în comunicatul Primăriei Focșani.

Ironia din comunicat face aluzie la o declarație a lui Ion Ştefan, care susţine că a fost nevoit să mai construiască un etaj la casă din cauza unei erori de construcție, o grindă prea lungă.
Pe de altă parte, în acelaşi comunicat, oficialii primăriei condusă de Cristi Misăilă (PSD) susțin că în urma verificărilor în baza de date, preşedintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, şi mama sa nu figurează cu datorii la bugetul local.

„Cel ce a primit aviz negativ ca ministru propus al Dezvoltării se poartă pe principiul «hoțul strigă hoții», acuzând Primăria Municipiului Focșani că nu procedează la fel şi în cazul președintelui Consiliului Județean Vrancea şi a mamei acestuia. În urma verificărilor efectuate la Serviciul Taxe şi Impozite, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că nici domnul președinte Marian Oprișan şi nici mama sa nu figurează în evidențele noastre fiscale cu datorii, având toate taxele plătite la zi”, se specifică în comunicatul Primăriei Focșani.
Anterior, Ion Ştefan a recunoscut că a greșit şi anunța că va remedia situaţia şi va plăti retroactiv, el remarcând, însă, că în 19 ani de când deține casa, Primăria nu a constatat această neregulă.

El solicită ca şi „baronul PSD Marian Oprișan” să își treacă bunurile în declarația de avere şi să plătească dările pentru domeniul de mai multe hectare din apropierea orașului.

De ce este liberalul ironizat „Grindă”
Într-un material realizat de Digi24 anul trecut, liberalul dădea vina pentru construcția faraonică pe constructor și pe soția lui. Constructorul ar fi greșit o grindă și așa s-a trezit cu etaj în loc de mansardă, iar soția lui a fost cea care și-a dorit o casă mare.

„Nu sunt băiat pretențios, așa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, așa a fost, a greșit constructorul o grindă şi a ieșit mansarda etaj”, a declarat anul trecut deputatul Ion Ștefan.