DISTRIBUIȚI

 

Salam de SibiuVestitul salam de Sibiu era considerat, în comunism, unul dintre produsele de lux din România. Producţia mergea în cea mai mare parte la export. „Adevărul“ vă spune povestea gustosului salam.
Originea salamului de Sibiu este şi astăzi motiv de dispută între producători. La Sinaia, o firmă care susţine că este urmaşa directă a fabricii de salam Filippo Dozzi, fondată în 1910 în staţiune, a înregistrat eticheta originală (sigla) a salamului de Sibiu, cu denumirea fabricii.

Despre tradiţia salamului de Sibiu se vorbeşte însă şi în oraşul căruia îi poartă numele. În 1922 Josef Theil, care avea o fabrică de salam la Mediaş, îşi mută afacerea la Sibiu, iar salamul produs aici era distribuit sub marca „Veritabilul salam de Sibiu“. Nicolae Floca, coordonator pe producţia de salam de Sibiu timp de mai bine de 30 de ani în renumita fabrică de conserve şi mezeluri de la Mediaş, spune că adevăratul salam de Sibiu s-ar fi fabricat în oraşul de pe malul Târnavei Mari.

Printre cei care savurau cu plăcere salamul de Sibiu se număra şi Nicu Ceauşescu, fost prim-secretar la Sibiu. De altfel, îşi aminteşte Nicolae Floca, Nicu i-a şi sprijinit când fabrica a rămas fără materie primă. „Pe Nicu Ceauşescu l-am avut la degustări, salamul era foarte apreciat. Cu vreun an înainte de Revoluţie aveam probleme că nu aveam materie primă în stoc din care să facem, şi am fost în audienţă la Nicu. A dat telefoane, am mers la cel mai mare producător de carne de porc, o firmă din Timişoara. De acolo a dat dispoziţie şi ne-au dat carne câtă a trebuit“, adaugă Nicolae Floca.

Unul din miturile care au circulat pe piaţă este că salamul de Sibiu ar fi avut în componenţă carne de cal. Specialiştii spun însă că e doar un mit care îşi are probabil originea în faptul că iniţial, înainte de apariţia membranelor artificiale în care se pune acum salamul, se foloseau membrane naturale de cal.