DISTRIBUIȚI

Debutul sezonului rece a marcat o creștere semnificativă a numărului de victime în incendii la locuințe și gospodării ale cetățenilor, deși temperaturile exterioare au fost relativ ridicate, comparativ cu media normală pentru această perioadă.
ISU dezvăluie că între 01 octombrie – 15 noiembrie, la nivel național, au fost înregistrate peste 500 astfel de incendii, care s-au soldat cu 26 persoane decedate și alte 57 rănite.
Necunoașterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociată de multe ori cu neglijența, conduce în fiecare an la incendierea a peste 6.500 de locuințe, sens în care ISU face un apel către cetățeni în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenire specifice sezonului rece.

Nerespectarea acestor măsuri au condus la producerea incendiilor prin utilizarea sistemelor de încălzire defecte, mijloacelor de încălzire improvizate sau nesupravegheate, coșurilor de fum necurățate, instalațiilor electrice defecte sau echipamentelor electrice improvizate.

Conform ISU, anual au loc peste 800 de incendii la locuințe, cu victime omenești
Astfel, conform ISU, exploatarea sistemelor și a mijloacelor de încălzire cu defecțiuni sau fără respectarea măsurilor de prevenire specifice, precum și lăsarea acestora în funcțiune fără supraveghere, generează anual peste 800 de incendii la locuințe, cu victime omenești. Un astfel de eveniment a avut loc în data de 03.10.2019, în localitatea Salcia, județul Teleorman, unde o locuință a fost mistuită de flăcări, iar o persoană cu vârsta de 73 de ani și-a pierdut viața, în urma arsurilor suferite.

De asemenea, explică ISU, exploatarea coșurilor de fum neverificate, necurățate și neizolate termic față de materialele combustibile prin care acestea trec (pereți, planșee) generează în sezonul rece numeroase incendii la locuințe, care se înregistrează cu victime și uneori decese. Două astfel de evenimente au avut loc în data de 13.10.2019 în localitatea Miersig, județul Bihor, respectiv în data de 18.10.2019, în localitatea Gioseni, județul Bacău, unde două locuințe au fost mistuite de flăcări, iar două persoane cu vârste de 73 și 86 de ani au decedat ca urmare a arsurilor suferite.
În perioada sezonului rece, un alt factor generator de situații de urgență cu urmări grave, îl reprezintă exploatarea cu defecțiuni sau improvizații a instalațiilor electrice sau suprasolicitarea acestora prin conectarea simultană a mai multor consumatori, în special mijloace de încălzire de tipul reșouri, radiatoare, aeroterme. Aceste cauze au generat incendii la două locuințe din localitățile Rostov, județul Neamț (17.10.2019) și Râca din județul Argeș (31.10.2019) în urma cărora două persoane cu vârste de 55 și 86 de ani au decedat ca urmare a intoxicării cu fum, respectiv a arsurilor suferite.

ISU ne mai atrage atenția că o altă cauză generatoare de situații de urgență cu urmări grave, care se manifestă în perioada sezonului rece, este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor și consumatorilor de gaze naturale sau a buteliilor de aragaz. Exemplificăm în acest sens, explozia unei butelii de aragaz produsă în data de 14.11.2019, într-un bloc de locuințe din municipiul Tulcea, în urma căruia au rezultat 4 victime. În urma exploziei au fost afectate 33 de garsoniere.

MĂSURI OBLIGATORII PENTRU POPULAȚIE
La exploatarea sistemelor și mijloacelor de încălzire se au în vedere următoarele:
NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ, nesupravegheați sau blocați, cu surse de încălzire în funcțiune!
înainte de utilizare, sobele trebuie verificate amănunțit, reparate, curățate şi date în exploatare în perfectă stare de funcționare;
nu se admite utilizarea sobelor fără ușițe la focare şi cenuşare, cu defecțiuni sau neizolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
în fața ușiței de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărților, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;
se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata apropiere a lor;
este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
în timpul funcționarii sobelor care utilizează combustibil solid, ușițele focarului şi cenuşarului trebuie menținute închise şi nezăvorâte;
cenușa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
se interzice funcționarea sobelor supraîncălzite.
La exploatarea coșurilor de fum se au în vedere următoarele:
coșurile de zid vor fi permanent întreținute fără crăpături şi curățate;
coșurile de zid vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planșeelor şi acoperișurilor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșurilor la 25 cm;
nu este permis ca în coșuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului, planșeului;
în spațiul dintre coș şi planșeu se introduc un strat de azbest sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă;
la trecerea prin acoperiș, prin lăsarea unei distanțe de cel puțin 10 cm între față exterioară a zidăriei coșului şi elementele acoperișului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;
coșurile se prelungesc deasupra acoperișului cu 0,5-0,8 m;
este interzis a se folosi coșurile de zid netencuite;
burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanță mai mică de 70 cm faţă de pereții de scândură sau paiantă.
Utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecțiuni şi a legăturilor neetanşe a acestora la coșul de fum poate conduce la degajarea de monoxid de carbon.

De asemenea, utilizarea intensă a aragazului pentru încălzirea locuinței conduce la producerea monoxidului de carbon.

Monoxidul de carbon este un gaz, care în condiții normale de temperatură, nu are culoare, miros şi gust, şi este foarte toxic pentru ființele vii. Se amestecă ușor cu aerul drept pentru care se răspândește foarte rapid în încăperea în care se produce.

În funcție de durata de expunere şi concentrația de monoxid de carbon din aer simptomele intoxicației cu acest gaz pot fi de la dureri de cap, ameţelei şi somnolență la convulsii, comă şi chiar deces.

La exploatarea instalațiilor electrice se interzice:
înlocuirea siguranțelor, releelor de protecție şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;
racordarea unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor;
încărcarea instalației electrice peste sarcina admisă;
utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reșouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reșourilor electrice improvizate sau cu defecțiuni;
folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizații, a instalației electrice şi/sau a receptorilor electrici;
efectuarea lucrărilor de întreținere, revizii şi reparații de către personal neautorizat.
La utilizarea gazelor naturale este interzis:
aprinderea focului dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale;
aprinderea focului fără aerisirea focarului, în cazul sobelor alimentate cu gaze naturale;
lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate;
obturarea coșului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoși;
modificarea instalațiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;
dormitul în încăperi cu focul aprins;
dormitul în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoși nelegate la coș de fum (reșou, aragaz etc.).
În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze se deschid toate ușile şi ferestrele, nu se aprinde nici o sursă de foc și nu se acționează întrerupătoare sau aparate electrice. Toate aceste situații trebuie anunțate imediat la operatorul de distribuție gaze, ne mai atrage atenția ISU.