DISTRIBUIȚI

Doi bărbați, cu vârsta de 45 şi 46 de ani, sunt autorii furtului care cel mai probabil a fost comis la pont, ținând cont că aceștia au acționat în cele câteva minute în care proprietarul mașinii a lipsit de la autovehicul. Suspecții vor fi propuși astăzi la arestare preventivă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila i-au reținut, pe 15 aprilie, pe doi bărbați, cu vârste de 45 şi 46 de ani, ambii din județul Galați, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Hoții au spart luneta mașinii, un Volkswagen Touareg, care se găsea pe strada Miron Costin din Brăila, din cartierul Lacu Dulce, furând din interior suma de 500.000 de lei.

”În dimineața de 15 aprilie, ora 09,00, polițiștii au fost sesizați de către un brăilean cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 500.000 de lei dintr-un autoturism ce era parcat pe raza municipiului. În urma cercetărilor efectuate, în cursul aceleiași zile, cei doi bărbați au fost identificați şi depistați, pe raza municipiului Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Oamenii legii au găsit trei cartușe de armă neletală, nepercutate, în apropierea autovehiculului spart, stabilind ulterior că acestea proveneau de la un pistol folosit de hoți ca să spartă luneta mașinii.

VIDEO | Momentul în care cei doi hoți au furat geanta cu 500.000 de lei din mașina unui afacerist! Au folosit tocul unui pistol

Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere instalată în zonă se vede cum, la scurt timp după plecarea proprietarului mașinii, doi indivizi se apropie de autovehicul şi încearcă să spargă unul dintre geamurile laterale, dar pentru că nu reușesc, lovesc luneta cu tocul unui pistol. După ce sparg geamul, hoții sustrag din mașină geanta cu banii şi se fac nevăzuți.
Au abandonat o mașină cu plăcuțe de înmatriculare false
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 08,00, cei doi gălățeni ar fi venit în municipiul Brăila cu două autoturisme, folosind la comiterea faptei doar unul dintre acestea, pe care l-au abandonat pe raza municipiului Brăila, şi şi-au continuat deplasarea cu cel de-al doilea. Totodată, s-a constatat că plăcuțele de înmatriculare folosite figurează ca aparținând altor autoturisme”, se arată într-un comunicat al IPJ Brăila.

Prejudiciul a fost recuperat parțial, aproximativ jumătate din suma furată, iar cei doi au fost reținuti pentru 24 de ore, iar azi de va judeca cererea procurorilor de reținere preventivă pentru 30 de zile.