DISTRIBUIȚI

Din fericire, Domnul ne scoate în față exemple de oameni buni, de oameni care aleg sacrificiul și renunțarea chiar la propria viață pentru salvarea altor semeni: doctori, asistenți și asistențe, infirmiere … personal sanitar care în întreaga lume își oferă viața salvării semenilor, dar și profesori care fac tot posibilul ca educația de toate gradele să meargă și să ajungă mai departe la elevi și studenți, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicații; în timp ce preoții sunt în continuare pe redute, mijlocind neîncetat pentru noi toți la Dumnezeu, prin celebrări de Sfinte Liturghii și prin rugăciuni, în Biserici goale, dar nu părăsite.
Un astfel de exemplu a fost dat de Sfântul Părinte Francisc, care a prezidat Vinerea trecută un moment excepțional de rugăciune pe esplanada bazilicii San Pietro în contextul pandemiei de Coronavirus … conform vaticannews. Fără obișnuita și numeroasa prezență a credincioșilor, însoțit doar de câțiva prelați și pe o ploaie apăsătoare papa a invocat binecuvântarea ”Urbi et Orbi” în aceste ”ceasuri de întuneric” pentru întreaga omenire, aducându-l la porțile Basilicii Sfântul Petru pe Însuși Isus Mântuitorul universului, El … Isus Hristos, prezent în Sfântul Sacrament al Altarului principal al Basilicii petrine a voit să iasă și să vină spre toți oamenii creștini din Roma, Italia, sau din lume, creștini sau necreștini, să le vorbească, să-i mângâie și să le vindece rănile bolilor, dar mai ales ale necredinței, să ne apropie pe toți de EL … să ne Binecuvânteze. „Doamne, ne-am închipuit că putem rămâne sănătoși într-o lume bolnavă, salvează-ne! Nimeni nu se poate salva de unul singur”- s-a adresat sfântul Părinte Francisc Maestrului și Învățătorului său Isus Hristos, sub un cer plumburiu, cu o ploaie care accentua tristețea unei Piețe plină altădată până la refuz cu cetățeni ai Romei și cu pelerini; altarul cu Preasfântul Sacrament fiind ”flancat”, pentru a avea în vedere două simboluri de importanță excepțională pentru memoria Romei: icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani” și Crucifixul din biserica San Marcello al Corso, ambele semne sacre fiind legate de rugăciunea generațiilor precedente care au cerut și au obținut oprirea epidemiilor.
Am fost martori și la momentul în care cardinalul Angelo Comastri, vicarul Sanctității Sale pentru Statul Cetății Vaticanului, a pronunțat formula de introducere a binecuvântării euharistice ”Urbi et Orbi”: binecuvântarea care a fost extinsă nu doar la cei care urmăreau slujba prin mijloacele de comunicare, dar și la cei care s-au unit spiritual chiar și numai cu dorința sufletului la acest moment de rugăciune, cuvinte care au îmbrățișat în mod ideal și cu cea mai mare afecțiune bolnavii și muribunzii care, întubați pe paturile spitalelor, nu mai au nici puterea de a urmări cu privirea pe un ecran sau de a asculta la radio rugăciunea condusă de papa în Piața Sfântul Petru, ne-au îmbrățișat pe noi toți; răsunând în acelașii timp în memoria credinței mele cuvintele lui Isus din Evanghelia după Sfântul Marcu 4 cuvintele: ”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” O credință care să mă facă să-l îmbrățișez și pe românul meu, care din aceeași frică și nesiguranță pe care și eu le manifest deseori, s-a întors și se va mai întoarce acasă din cele mai roșii și periculoase zone ale pământului, o credință care să mă determine să mă rog pentru el și dacă pot să-l ajut … și nu să-l blestem pentru că îndrăznește să se teamă și să revină acasă … să intre în CASĂ.
Să rămânem în casă în aceste clipe grele și crâncene, dar să nu ne închidem porțile inimilor noastre în fața Lui ISUS care vine.
Până data viitoare … haideți să ne dorim sănătate trupurilor și lumină în suflete.
Valeriu IOAN