DISTRIBUIȚI

Negocierile privind alegerea procurorului-șef european urmează să înceapă din nou odată cu constituirea noului Parlament European ales pe 26 mai. Cele două instituții, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, ar putea ajunge la un acord, dar procedura nu se va relua de la zero, ci va continua de unde a fost suspendată. Pentru candidatul României, Laura Codruța Kovesi, șansele cresc.
Deși discuțiile fuseseră anulate din cauza blocajului pe relația Parlamentul European – Consiliul UE, care la rundele anterioare de discuții nu au reușit să cadă de acord asupra unui candidat comun, situaţia ar putea să se rezolve când vor începe noile negocieri.

Contactat de Digi24.ro, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului parlamentar al PPE, a declarat că „mandatul rămâne acelaşi, procesele legislative aflate în desfășurare vor continua după alegeri exact din punctul în care s-au oprit, deci nu se reiau de la 0. Ca atare, poziția PE după alegeri va fi neschimbată faţă de cea dinainte de alegeri şi anume că PE are un singur candidat pentru poziția de procuror-șef european şi acesta este candidatul român”.
„Singurul atu al candidatului francez a fost susținerea politică din partea guvernului francez. Guvernul Franței în această perioadă în care se negociază cele mai importante poziții la nivelul instituțiilor UE, adică preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Consiliului European, preşedintele Băncii Centrale Europene, preşedintele Parlamentului European, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă, în această perioadă guvernul Franței are alte priorități şi, de aceea, eu am spus înainte de alegeri şi îmi mențin această declarație, că susținerea politică pe care candidatul Franței o are va fi diferită acum după alegerile europarlamentare de ce a fost înainte de alegeri.

Franța este evident că țintește una dintre principalele poziții la nivel european, pentru unele are șanse mai mari, pentru altele are șanse mai mici şi de aceea, e foarte clar că susținerea politică pentru funcţia de procuror-șef european pentru candidatul francez va fi mai mică după alegeri”, a mai declarat Siegfried Mureșan pentru Digi24.ro.