DISTRIBUIȚI

Joi, 19 aprilie 2018, ora 12.00, la Biblioteca Municipală “Stefan Petică” Tecuci (Str.Republicii, nr.11) , va avea loc lansarea volumului de poezie „Hotel Camberi”, de Angela Baciu – Editura Tracus Arte.

Prezintă: Constantin Oancă si Viorel Burlacu.

„Hotelului Camberi din Sulina, cîndva un loc al luxului, azi „i se spune hotelul cu stafii”. În cimitirul marin din oraşul dunărean îşi găsesc somnul de veci oameni din multe neamuri care au trecut prin acest loc devenit cîndva, din sat pescăresc, un loc european al întîlnirii tuturor naţiilor şi-apoi decăzut tot mai mult în perioada comunistă. „Viii cu viii, morţii cu morţii”, cum spune un personaj dintr-un poem.
În cartea de faţă, viaţa celor vii şi viaţa celor duşi, timpurile şi poveştile oamenilor, trecutul şi prezentul se amestecă aşa cum se amestecă – nu e doar o metaforă! – apa dulce cu apa sărată la Sulina („marea era una cu Dunărea”). Ne amintim, citind, de personajele din Spoon River Anthology a lui Edgar Lee Masters sau de exotismul (nu doar al spaţiului, dar şi al vocabularului) lui Saint-John Perse, poetul mării. O „reconstituire” nostalgică prin care pluteşte o boare de frangipani sau plumeria – florile unui arbust care se mai numeşte şi „arborele vieţii”. (Simona Popescu)

“Să scrii despre vieţile oamenilor, îi spune o florăreasă din poemele ei într-o anumită împrejurare. Si exact asta face Angela Baciu: scrie despre vieţile oamenilor dintr-o localitate de pe Dunăre, adunând în micile biografii pe care le construieşte cantităţi semnificative de timp (aproape două secole încap în stampele ei), de spatiu (oamenii reconstruiti aici s-au vânturat prin toată lumea) si, mai ales, de umanitate. E o lume foarte umană, lumea unui Jean Bart trecut prin biografismul american – implicit caldă, ataşantă si convingătoare.” (Radu Vancu)

“Toată forfota orașului de acum și de altă dată este cuprinsă în camerele Hotelului Camberi, Angela i-a adus la viață spunându-le povestea. Și a facut-o într-un fel în care am recunoscut toată Sulina tinereții mele, am recunoscut vecinătatea fericirii extatice cu suferința agonizantă. Culoarea și aroma acestui oraș nu se arată oricui. Poți trece pe acolo fără să înțelegi nimic. Angela a înțeles și a desprins cele mai adevărate tablouri, cu șoaptele, aromele și stările care le însoțesc. Am făcut coperta cărții într-o singură noapte, febrilă, complet transportată în toate amintirile mele despre Sulina. Sclipirea zilelor topite în soare alături de suferințele cele mai adânci. Corpuri goale în nisip, fîcând dragoste. Despărțiri la colțuri de stradă, sub lumina chioară a unui bec. Îngenunchieri. Fragila senzație că acest loc m-a acceptat, într-un final, că pot face parte din alchimia lui fără a mi se refuza nimic. Clădirea de pe copertă nu este hotelul Camberi, este fostul consulat elen, de pe strada a II-a. Ascunzând adevăratul hotel, am vrut sa-l fac universal, am deschis posibilitatea de a-l căuta neîncetat și de a-l găsi oriunde. Cerul plin de nori este de-asupra Mării Negre, într-o după-amiază de iunie, după o ploaie de vară. Cătina roșie era înflorită pe dunele de nisip…Mirosea a tutun și mare. Contribuția la acest volum este un salut către locul care mi-a adus fericirea și suferința, în egală măsură, absolute. Este recunoașterea unei legături fatale, indestructibile, cu magia de ei, care nu mă pot rupe. (Simona Andrei)

Angela Baciu s‑a născut pe 14 martie. Este poetă, prozatoare, publicistă, trainer, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membru în PEN Club România. A publicat în jur de 18 cărţi, printre care: „Maci în noiembrie” (1997), „Trei zile din acel septembrie” (2003), „Tinereţe cu o singură ieşire” (2004), „De mîine pînă mai ieri alaltăieri” (2007), „Mărturii dintre milenii” ( 2012), „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” (2015), „4 zile cu nora” (2015), „mai drăguț decît dostoievski”, de Nora Iuga și Angela Baciu (2017), „Charli. Rue Sainte–Catherine 34” (2017, poezii), „Hotel Camberi” (2017).

Mai multe aici: http://www.tracusarte.ro/poezie/787-hotel-camberi-angela-baciu-9786066648707.html

(coperte si fotografii: Simona Andrei)