DISTRIBUIȚI

În această rubrică, vă prezentăm informații legate de acțiunea oblică și acțiunea pauliană.O lucrare de calitate care analizează acest domeniu, fiind și teza de doctorat a autorului, este monografia „Mijloacele de protecție a drepturilor creditorului. Acțiunea oblică. Acțiunea pauliană. Măsuri conservatorii” scrisă de domnul judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, președintele Curții de Apel Galați, apăruta la Editura Universul Juridic.
Acțiunea oblică (subrogatorie) și acțiunea pauliană (revocatorie) sunt instituții importante ale dreptului obligațiilor civile, regăsindu-se, sub această formă, în toate sistemele de drept de sorginte romană.
Acțiunea oblică a fost inventată de dreptul medieval, ca substitut pentru o procedură de executare colectivă a debitorului insolvabil ce lipsea, deoarece principiile procedurii colective de vindere a bunurilor debitorului din dreptul roman nu fuseseră preluate în dreptul Evului Mediu, iar de aici a fost preluată de Codul civil francez al lui Napoleon. Codul civil român din 1864 a adoptat, la rândul său, instituția, inspirându-se din legislația franceză.
Acțiunea pauliană își găsește sorgintea în dreptul roman, inițial fiind considerată o acțiune personală, ce produce efecte numai în raport cu creditorul reclamant. Ulterior, în Instituțiile lui Iustinian, acțiunea pauliană avea un caracter real, în cadrul procedurii colective de vindere a bunurilor debitorului insolvabil (venditiobonorum). Acțiunea nu era intentată de fiecare creditor în parte, ci de persoana însărcinată de creditori să vândă bunurile debitorului (curator bonorum). De aici a fost adoptată în dreptul medieval ca o acțiune personală și, apoi, în Codul civil al lui Napoleon, de unde a fost transpusă în legislația civilă română.
Deși nu se numără printre acțiunile des întâlnite în practica instanțelor judecătorești, în principal din cauza condițiilor de exercitare restrictive, ele își păstrează semnificația, fiind importante mijloace de garantare a realizării creanțelor deținute de creditori, prezentând și un semnificativ caracter cominatoriu prin care debitorul este determinat să adopte un comportament loial creditorilor săi.
În legislația franceză, reglementarea lacunară a Codului civil napoleonian s-a păstrat până în prezent, însă instituțiile au evoluat constant, impulsionate de doctrina juridică și de jurisprudența instanțelor superioare, spre forme moderne, adaptate vieții economice actuale.
În dreptul român, instituțiile au fost preluate din Codul civil napoleonian, iar jurisprudența și doctrina și-au asumat rolul de a dezvolta aceste instituții de-a lungul timpului, evoluția lor fiind foarte apropiată de cea din doctrina franceză.
Odată cu modernizarea legislativă adusă de Codul civil român din 2009, au fost tranșate unele controverse din doctrină privind natura juridică a acestor acțiuni și s-au modificat condițiile lor de exercitare, în acord cu realitățile sociale curente, acestea devenind mijloace moderne de apărare a drepturilor creditorilor.
În capitolul introductiv, lucrarea amintită la început analizează dreptul de gaj general al creditorilor. S-au trecut în revistă definițiile oferite în doctrina de specialitate acestei instituții și s-a propus o definiție proprie, care, în opinia autorului, reflectă cel mai bine trăsăturile acestei instituții. Apoi, au fost identificate caracterele dreptului de gaj general, domeniu pentru care nu s-a identificat o analiză cuprinzătoare în doctrină.
Apoi, s-au analizat detaliat măsurile conservatorii asupra patrimoniului debitorului. Autorul s-a aplecat atât asupra măsurilor conservatorii reglementate în legislația civilă anterioară, cât și asupra măsurilor conservatorii reglementate în legislația civilă actuală (îndeplinirea unor formalități de publicitate și informare pe contul debitorului, asigurarea dovezilor, măsurile asigurătorii și măsurile provizorii). Au fost amintite și controversele existente în doctrină cu privire la calificarea acțiunii oblice ca măsură conservatorie.
Capitolul următor examinează acțiunea oblică (indirectă sau subrogatorie), folosind o abordare specială, care ia în analiză, pe rând, toate instituțiile dreptului civil (pornind de la reglementarea din Codul civil actual, dar făcând paralele și identificând diferențele față de sistemul civil anterior) și examinează compatibilitatea lor cu instituția acțiunii oblice, precum și efectele, uneori surprinzătoare, ce rezultă din întrepătrunderea lor. De asemenea, lucrarea se apleacă și asupra multor instituții din dreptul procesual civil, dreptul penal și dreptul procesual penal, deoarece acțiunea oblică este o formă prin care pot fi invocate instituții aparținând altor ramuri de drept. S-a oferit și o abordare sintetică, examinând probleme mai abstracte (de exemplu, formularea unor acțiuni oblice înlănțuite) sau probleme care presupun analiza simultană a mai multor instituții de drept civil.
În continuare, un capitol a fost dedicat acțiunii pauliene (revocatorii). S-a analizat natura juridică a acțiunii pauliene, având în vedere atât doctrina franceză (veche și recentă), cât și cea română. Această secțiune are un caracter de sinteză și oferă un examen al acțiunii pauliene raportat la multe instituții de drept.
În capitolul dedicat elementelor de drept comparat, se analizează în mod aprofundat acțiunea oblică și acțiunea pauliană în dreptul francez, luând în calcul doctrina franceză veche (marii autori francezi) cât și cea recentă, precum și jurisprudența Curții de Casație franceze și a curților de apel. Apoi, s-a examinat regimul celor două acțiuni în dreptul italian, precum și în cel german.
În final, în concluzia lucrării, se rezumă principalele modificări aduse de legislația civilă actuală celor două acțiuni și se recunoaște importanța lor în sistemul dreptului civil.