DISTRIBUIȚI

Mazilirea în PSD nu este o practică nouă, fiind la modă de pe vremea lui Ion Iliescu. Zicala „La vremuri noi, tot noi”, pare însă că se potrivește mănușă actualei conduceri din PSD. Reforma trebuie să existe, România are nevoie acută de un partid de stânga autentic! Din păcate, în PSD, asistăm la o schimbare a penalilor și securiștilor din vârf, nicidecum la o reformă.
Iată trei dintre „reformatorii” de azi ai PSD:
1. Marcel Ciolacu, „doctorul” SRI şi prieten cu singurul terorist din România

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și cel care a preluat frâiele PSD, în locul Vioricăi Dăncilă, este cunoscut pentru relațiile apropiate de controversatul om de afaceri sirian Omar Hayssam. Presa a relatat și că Marcel Ciolacu, al treilea om în stat în acest moment, apare pe o listă cu datornici ai lui Omar Hayssam. Afaceristul sirian l-ar fi împrumutat pe politician, la începutul anilor 2000, cu 20.000 de lei.
În urmă cu peste 15 ani, Marcel Ciolacu a participat la cel puțin o partidă de vânătoare de mistreți în munții Buzăului cu Omar Hayssam, celebrul terorist condamnat. Mărturie sunt pozele de la acea vreme. La vânătoarea din munții Buzăului au mai participat fostul prefect de Buzău Ion Vasile, a cărui fiică, fosta jurnalistă Marie Jeanne Ion, a fost răpită în 2005 în Irak.

2. Marian Oprișan: ”Hotul de portofele”, protejatul fostul șef al SRI Vrancea gen. (r) Petrache Cândea

Marian Oprișan
„Veșnicul” baron din Vrancea, cel mai vechi din breaslă, este, conform lui Dan Iordache Stoica, un fost hoț de portofele. Bărbatul relatează cum, pe vremea când Oprișan era un manechin într-o fabrică de confecții din Focșani, baronul din Vrancea se ocupa şi cu furtul portofelelor.
Presa din Vrancea mai relatează că Oprișan a fost pus la șefia filialei PSD de nimeni altul decât fostul șef al SRI Vrancea gen. (r) Petrache Cândea. Din 1991, Oprișan tot se reformează! Mereu se înclină în direcția vântului, ieșind la rampa după fiecare înfrângere pe care candidații PSD au suferit-o în cursa pentru Cotroceni.

3. Mihai Fifor, omul care era să ne arunce într-un război… așa, la mișto!

Mihai Fifor
Mihai Fifor, fost ministru, a dat dovadă de o incompetentă uriașă. Într-un interviu acesta a declarat că în România avem bază militară de la Deveselu, cu rachetele balistice. Acesta declarație a atras o reacție vehementă a Rusiei, iscând un conflict diplomatic cu SUA, dar şi cu Rusia.

De neînțeles este ascensiunea sa politică și modesta experiență pentru posturile ministeriale înalte ocupate. Este licențiat în filosofie și are un doctorat în antropologie. A fost cercetător la Academia Română. Timp de șapte ani, între 2005 și 2012 a fost Manager General al Muzeului Olteniei. Din această poziție este numit de secretar de stat la Ministerul de Interne în 2009 și apoi în 2012. Urmează două mandate de Senator. A fost, timp de un an, ministru al Apărării Naționale.