DISTRIBUIȚI

Vă invităm în Betleemul Iudeii, la Biserica Nașterii Pruncului Iisus * Un popas duhovnicesc prin locuri pline de sfințenie, în Palestina * Surse istorice despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul * La Nașterea Domnului, „Steaua nu a ost una din stelele cele multe…, ci o putere nevăzută”, ne învață Sântul Ioan Gură de Aur *Betleemul Iudeii este pentru grupurile de pelerini care ajung în Țara Sântă primul popas duhovnicesc, aici fiind locul unde a răsărit „Soarele Dreptății”, locul Întrupării Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul. Aici, „la plinirea vremii”, în mare taină, Sânta Fecioară Maria a născut pe Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, minunata naștere petrecându-se într-o peșteră sărăcăcioasă, un grajd de vite al unui localnic, spune radiția Bisericii noastre, mai ales, în rumoasele colinde. Situat în teritoriul însângeratei Palestine, la aproximativ zece kilometri de Ierusalim, Betleemul a tot ost motiv de dispută între iudei și alte neamuri, între iudei și arabi. ocmai de aceea, la intrarea noastră în Betleem, un soldat înarmat până în dinți ne-a salutat de „bun venit!”, întrebându-ne „dacă avem arme la noi?”. Firește, i-am răspuns că „nu” și ormalitatea s-a încheiat scurt, de unde am ost preluați de ghid, o româncă stabilită în Palestina de mulți ani, care ne-a însoțit prin Iudeea Palestinei de ieri, de astăzi. Măsura de precauție este îndreptățită, fiindcă acest loc, și nu numai, a ost teatru de război prin milenii. Mărturie a luptelor stă hotarul dintre cele două state, marcat printr-un zid plin de urmele gloanțelor.
Efrata  anonimat și mărire
Biserica Nașterii Domnului din Betleem este primul popas pe care orice creștin dorește să-l vadă, când ajunge în Țara Sântă. Loc binecuvântat de Dumnezeu despre care știm din Sânta Scriptură, dar și din rumoasele noastre colinde că „S-a născut Cel ăr de-nceput” – Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pelerini în țara SfântăBetleem  „Casa Pâinii”
Potrivit surselor biblice și istorice, Pruncul Iisus Hristos, urmașul regelui David, S-a născut în Betleemul Iudeii sau vechiul Erata din Israel – Țara Sântă. Așezarea nu a ost întotdeauna o cetate mare și cu renume, căutată de milioane de pelerini, dar era prevestită ca loc de Naștere al lui Mesia cu câteva sute de veacuri înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul. Erata a avut perioade de anonimat, de decădere și înălțare. În Vechiul estament, în Facere (35, 19; 48,7;
Rut
1,2) ni se spune că Erata era un sat obișnuit.
În Cartea lui Iosua
(15, 59), Betleemul este menționat între cetățile mari ale Canaanului, spațiu identificat cu cel al actualei Palestina, de care depindeau și alte sate. Importanța Eratei a ost pusă în evidență în vremea regelui David (secolul X, înainte de Hristos), strămoșul după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În limba aramaică, Betleem se traduce „Beit Lehem termen care se tălmăcește „Casa Pâinii”, locul unde s-a născut și stră-strămoșul Mântuitorului, regele David. Astăzi, Betleemul este unul dintre cele mai căutate locuri sfinte, atracția fiind Peștera sau „Grota Alăptării”, locul minunatei nașteri a Pruncului Iisus. Nu avem în Scripturi multe reerințe despre Nașterea de la Betleem, însă cele care sunt, sunt esențiale și ele ne arată divinitatea și omenitatea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul.Cum S-a întâmplat minunea și ce moment din istoria universală a mântuirii retrăim la Betleem?
Fără tată pe pământ…
Sânta Fecioară Maria, pe când se afla în Nazaret, ără să fi cunoscut bărbat, a primit veste că va naște pe Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul. Atunci, însoțită fiind de logodnicul ei – Dreptul Iosi – a pornit înspre Betleem ca să-L nască pe Pruncul Iisus. Sânta Scriptură ne relatează că „ără să fi ost ei înainte împreună, Maria, mama Lui, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sânt” (
Matei
1,18). Mergând pe firul istoriei, același Evanghelist Matei (1,1; 1-18,20), contemporan cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne inormează unde și cum a ost Nașterea lui Iisus Hristos – Fiul lui David, Fiul lui Avraam. Evanghelistul este preocupat să arate contemporanilor săi – și nouă astăzi – că venirea lui Mesia este împlinirea proețiilor mesianice, iudeii fiind pregătiți de veacuri că Dumnezeu-atăl le va trimite un Mesia, ca să răscumpere păcatele oamenilor aflați în mare decădere, „să-i izbăvească, să-i ierte de păcate” și să le aducă „o vistierie de bunătăți veșnice”, ne învață Sântul Ioan Gură de Aur. „La plinirea vremii”, Pruncul Iisus Hristos se naște în mare taină, „de la Duhul Sânt și din Sânta Fecioară Maria”, într-o peșteră sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii. Sfinții evangheliști Matei și Luca sunt preocupați, îndeosebi, a relata și evidenția dimensiunea pământească a Fiului lui Dumnezeu. Încă din primele capitole, ei ne arată că minunata naștere s-a petrecut într-o iesle a vitelor, într-o așezare necunoscută pe atunci, în Betleem. „Mântuitorul Iisus Hristos Se naște din Fecioară, ără tată pe pământ. Dreptul Iosi este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitorul lui, pentru că Pruncul Iisus, ca orice copil, avea nevoie atât de iubirea mamei, cât și de iubirea tatălui. El avea nevoie să fie crescut într-o amilie, adică într-o stare de binecuvântare de Dumnezeu”, ne spune Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, în Pastorala la Nașterea Domnului din anul 2010.Care era atmosera din jurul peșterii din Betleem, la vremea nașterii? Din Scripturi și din Sânta radiție știm că Îngerul Gavriil este cel care a vestit minunata Naștere a lui Mesia. În smerenie și în mare taină, păstorii, îngerii au adus cântece și slavă Pruncului născut, Fiul atălui-Ceresc. Că Se naște Mesia – Mântuitorul lumii – află și Cei rei Magi din Persia. Ba, cei rei Crai din Răsărit au ăcut mai mult. Au pornit după o stea călăuzitoare, au înruntat multe primejdii, ca să-L vadă pe Fiul de Împărat abia născut; s-au închinat Lui și i-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Ajunși la Ierusalim, ei s-au prezentat la curtea regelui Irod cel Mare, întrebând: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut în Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” . Oaspeții persani au ost sătuiți de Irod, ca la întoarcere, să-l anunțe și pe el unde se află Pruncul de Împărat. Numai că intuind pericolul în care Se afla Pruncul și viclenia lui Irod, magii și-au văzut de drumul lor, ducând bucuria și vestea Nașterii Domnului acasă la ei, în Persia.
Steaua călăuzitoare, „o Putere nevăzută…”
Multe sunt minunile care s-au întâmplat la Betleem: multe sunt întrebările legate, de exemplu, de steaua care i-a călăuzit pe cei rei Magi înspre locul Nașterii Pruncului Mesia. Și apoi, ce anume i-a determinat pe magi – în ond, niște străini – să bată atâta drum, ca să vadă un Copilaș, născut într-o peșteră sărăcăcioasă? Sântul Ioan Gură de Aur ne lămurește că nicidecum nu a ost vorba de un enomen astronomic. „Steaua nu a ost una din stelele cele multe, dar după părerea mea nu a ost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea… Se vede aceasta din mersul ei… Steaua aceasta mergea de la miazănoapte la miazăzi, că așa se află Palestina ață de Persia…” Sfinții Părinți spun că „Steaua călăuzitoare” este, de apt, Îngerul Gavril, cel care a adus „Bunavestire” Maicii Domnului și care la Întrupare vestește păstorii cu minunata veste a Nașterii lui Mesia. „Îngerii din Ceruri au adus cântarea îngerească, pământul a dat peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Fecioara Maria”, mărturisim într-un imn la Nașterea Domnului. Pruncul ceresc este cel mai mare Dar pe care Dumnezeu-atăl ni l-a adus nouă oamenilor spre mântuire. Noi, asemenea păstorilor, îngerilor și magilor, avem șansa să-I aducem închinare și mulțumire pentru darurile cerești pe care ni le-a dat.
Istoricul Bisericii Nașterii Domnului
Actuala Biserică a Nașterii Domnului a devenit loc de pelerinaj după cel de-al IV-lea veac, după ce Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena au luat hotărârea – după Edictul de la Milan din 313 și după Sinodul I Ecumenic din 325 – să meargă la Locurile Sfinte și să scoată la iveală primele mărturii materiale despre propovăduirea, pătimirea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos . Biserica Nașterii Domnului din Betleem este cel mai vechi locaș din Țara Sântă, loc plin de sfințenie și de istorie veșnică, fiindcă Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul este Cel care a adus lumii ridicarea din păcat și o viață nouă în Hristos. Cei doi Sfinți, socotiți în Biserica noastră „Întocmai cu Apostolii”, au ridicat deasupra Peșterii unde S-a născut Pruncul Iisus – pe la anul 326 – Biserica Nașterii Domnului, Sânt Altar în care astăzi slujesc grecii ortodocși. Acest loc este și pentru noi, pelerinii români, un punct de destinație și un reper în devenirea noastră.La Biserica Nașterii Domnului din Betleem, toate sunt împregnate de duhul sințeniei; întreaga creația dă mărturie „despre marea minune care se întâmplară atunci”, la Întrupare, cum cântăm într-un colind. Astăzi, la Betleem, trei Sfinte Altare sunt ridicate și amintesc despre Nașterea lui Mesia; pe lângă cel al grecilor ortodocși, mai există unul al armenilor și un altul al romano-catolicilor. Locul de atracție este peștera în care „Sânta Fecioară Maria L-a născut pe Cel ăr de-nceput”. O stea de argint, donație a Bisericii Ortodoxe Române, marchează locul Nașterii: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est”, adică, „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”.Despre Peștera unde S-a născut Pruncul Iisus avem mărturii prin radiția apostolică. În scris, inormația ne vine de la Sântul Justin – Martirul și Filozoul, mențiune consemnată în veacul al II-lea (anul 160) după Hristos. Alte surse sunt protoevanghelia lui Iacov, apoi, Origen și Eusebiu de Cezareea. Nu avem în Scripturi multe reerințe despre Nașterea de la Betleem, însă cele care sunt sunt esențiale și ele ne arată divinitatea și omenitatea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul.
Mozaic din veacul al IVlea
În veacul al VI-lea, pe la anul 530, Împăratul Justinian cel Mare (527-565) a rezidit această biserică. În locașul de închinare se intră pe o ușă relativ scundă, ea fiind mult mai mică decât cea inițială. Cauza? Desele năvăliri ale soldaților arabi care au supus locașul la mari distrugeri, cunoscută fiind predilecția islamicilor de a intra călare pe cai în sfintele biserici. În timp, Sfinții Părinți au numit această ușă, „ușa pocăinței”, denumire îndreptățită dacă avem în vedere că la locul Întrupării trebuie să aducem închinare în stare de smerenie, asemenea celor rei Crai de la Răsărit, îngerilor și păstorilor.Actuala biserică se sprijină pe 44 de coloane; patru șiruri de coloane, în stil corintic, a câte unsprezece stâlpi. Pe unii stâlpi mai vedem și astăzi reprezentări iconografice. La rezidirea din veacul al VI-lea, Împăratul Justinian cel Mare a păstrat rumoasele mozaicuri din vremea Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena și ele există și astăzi în toată splendoarea.radiția locului și istoria spun că în anul 614, când perșii – conduși de împăratul Chrosroes – au năvălit în Țara Sântă, puternic impresionați de reprezentarea iconografică a celor rei Magi, redați în haine persane, însuși împăratul a înțeles că biserica nu trebuie dărâmată, dând ordin în acest sens.Sântul locaș nu a ost distrus nici mai târziu, în anul 639, în vremea lui Omar, nici în 1009, când prin decretul lui Hakim, se dăduseră ordin ca bisericile creștine din Țara Sântă să fie distruse. Astăzi, Altarul creștinilor armeni este închinat celor rei Magi. În acest spațiu al Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, prin veacuri, s-au nevoit mulți Sfinți Părinți. Între aceștia, amintirea Fericitului Ieronim (considerat Sânt în Biserica din Apus) – cel care a tradus Biblia Vulgata – este încă prezentă, el odihnind într-o peșteră din apropiere. Din anul 1852, Biserica Nașterii Domnului din Betleem a ost încredințată grecilor-ortodocși, dar și romano-catolicilor și armenilor. Poate vă așteptați să vedeți câte ceva din „Câmpul Păstorilor”, cei care au ost martorii Nașterii Pruncului Iisus Hristos, împreună cu îngerii. Ei bine, nu! În cele două milenii care s-au scurs de la Întruparea Domnului, aglomerația urbană și-a pus amprenta asupra acestui loc, astel încât Ierusalimul s-a unit cu Betleemul, hotarul dintre ele fiind astăzi un zid plin de urmele gloanțelor și de sârmă ghimpată. În imediata apropiere a sântului locaș se află „Grota pruncilor” uciși din ordinul regelui Irod cel Mare (Idumeul), speriat că s-ar putea naște vreun „rege al iudeilor”, care să-i ia locul.Betleemul Iudeii, Viflaimul – cum cântăm în colindele noastre – rămâne pentru noi un punct de reper, cu corespondență în realitatea imediată. Așezarea, tradusă în ebraică prin „Casa Pâinii”, este cea care L-a primit în smerenie și în necunoștință, pe Cel care a devenit pentru noi „Pâinea Vieții”. Hristos este „Cel care Se pogoară din cer și dă viață lumii”. Peste veacuri, noi, pelerinii români, alături de cei trei preoți care ne-au însoțit în itinerariul nostru duhovnicesc, după ce ne-am închinat la Sfintele Icoane, unul câte unul ne-am adunat pentru a aduce și noi un mic dar Pruncului din Betleem – linele și rumoasele colinde românești care vestesc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. În plin octombrie, atmosera de sărbătoare a sufletului, pe care am adus-o prin cântarea noastră, a ăcut ca mai toți pelerinii străini să se oprească în loc și să asculte cu uimire și încântare glasurile pelerinilor români. Și aripi de îngeri ne-au purtat dinspre Betleemul pământesc înspre Betleemul cel ceresc.
Note:
1. roparul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos;2.
Epistola către Galateni
(4,4);3. Vechiul nume al Betleemului, locul unde S-a născut Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul în Facere, 35, 19; 48,7;
Rut
4,11; Miheia 5,1;4.
Evanghelia după Ioan
(7, 42);5. În
Arheologie Biblică
, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pr. pro. dr. Dumitru Abrudan, diac. Pro. Dr. Emilian Cornițescu, 1994, pg.92; 6. În
Omilii la Matei
, PSB 23, Editura Institutului Biblic și Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, pg. 56; 7.
Evanghelie după Matei
2, 1-2;8. În
Arheologie Biblică…
, pg. 92;9.
Evanghelia după Ioan
, 6,35;10. Ioan 6,33.

An VIII, nr. 26, martie 2015
AXIS LIBRI
43
Personalia • Personalia • Personalia • Personalia • Personalia
R
edactarea unui dic?ionar nu este un lucru la îndemâna oricui. Nu este suficient curajul, ci mai ales o educa?ie complexă în care trebuie să existe mai multe componente precum: cunoașterea limbii române vorbite și evolu?ia ei în timp și în regiuni dierite, cunoașterea mai multor dic?ionare apărute până la data respectivă, istoria românilor, olclorul și no?iuni teoretice de lingvistică care presupun o experien?ă didactică de excep?ie. Cunoașterea unor limbi străine precum: latina, greaca clasică și cea vorbită, slava, ranceza etc. sunt absolut obligatorii. În cazul nostru trebuie men?ionată și moștenirea din amilie, care s-a remarcat pe trei genera?ii de intelectuali pătrunși de un patriotism real și sincer.Ca să în?elegem în prounzime care au ost resursele intelectuale și sufletești ale autorului, trebuie să parcurgem mai multe etape care presupun: motiva?ia acestei remarcabile lucrări, resursele știin?ifice la care a apelat și nu în ultimul rând o descriere genealogică a amiliei care a creat o continuitate genetică și știin?ifică a unui autor care s-a născut la
Gala?i.I. Familia Scriban Neofit Scriban
(1803-1884) s-a născut la Burdujeni dintr-o amilie originară din ransilvania. A ăcut studii la
Academia Mihăileană
din Iași și la
Colegiul Sf. Sava
din București, unde a învă?at mai multe limbi străine precum: ranceza, italiana, greaca și latina veche, ajungând unul din cei mai erudi?i prela?i ai bisericii române din perioada respectivă. Se călugărește în 1822 și este hirotonit preot în 1833, ajungând predicator la Mitropolia din Iași începând cu anul 1836. ipărește în 1838
Dicţionaru limbii românești
de August Scriban
Etimologii, în?elesuri, exemple, cita?iuni, arhaisme, neologisme, provincialisme (I)
Radu Moțoc
inginer, publicist
prima lui carte:
Catihis al bisericii ortodoxe
cu litere latine pentru prima dată în Moldova.Exilat ca urmare a unor acuza?ii neondate la mănăstirea Neam?, deschide aici o școală na?ională pentru călugări în 1843. Revenit la Iași, este numit director al școlii
rei Ierarhi
în 1846, iar în anul 1848 a ost numit proesor la Seminarul din Iași, unde predă până în 1862 Istoria universală și a României, limba greacă, retorica și filosofia. Devine arhimandrit în 1857 și prezidează comitetul unionist care se desășura în casa lui din Iași, ajungând deputat al clerului în divanul ad-hoc, alături de ratele său, Filaret. Este membru în consiliul superior de instruc?iuni și loc?iitor de episcop la Argeș în 1862
1
. În anul 1872, se retrage în orașul său natal Burdujeni, unde a decedat în anul 1884, lăsând prin testament casa și bani pentru înfiin?area unui spital, care în anul 1904, după cum rezultă din dic?ionarul redactat în acel an de C. Diaconovici: „era de mai mult timp unc?ional”
2
.
 Filaret Scriban
(1811-1873), ratele lui Neofit, s-a născut tot la Burdujeni. Studiază la școala de la
rei Ierarhi
și la
Academia Mihăileană
, pe care a absolvit-o în 1830. Devine proesor de ranceză, română, aritmetică și istorie la
Academia Mihăileană, după care urmează studii teologice la Kiev, pe care le termină în anul 1842. Întors în ?ară, a ost numit proesor la seminarul Veniamin din Iași, unde a predat mai mult de 18 ani. Devine arhimandrit și egumen al mănăstirii Socola, unde elaborează regulamente și căr?i didactice. Ca înocat partizan al unirii și membru în comitetul unionist și divanul ad-hoc, alături de ratele lui, Neofit, luptă împotriva sinodului pe care domnitorul Cuza voia să-l constituie contra canoanelor, numind episcopi prin decret. Cunoscător al limbilor ranceză, rusă, latină, greacă veche și cea modernă, germană și ebraică, a redactat oarte multe lucrări din care multe nu au ajuns să fie tipărite. Din cele 16 lucrări cunoscute men?ionăm următoarele care au ost tipărite: