DISTRIBUIȚI

Consilierii locali, reuniți, joi, 25 octombrie, în ședință ordinară, au aprobat, la propunerea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Amenajare locuri de joacă pentru copii în municipiul Galați – 11 amplasamente”.
Potrivit studiului de fezabilitate, cele 11 noi locuri de joacă pentru copii vor fi amenajate în următoarele zone: Mazepa I – bl. B3-C9 (suprafața – 317 mp); Micro 21 – bl. PR5-E13 (suprafața – 280 mp); Micro 39C – bl. C7-C120 (suprafața – 191 mp); Țiglina I – bl. C32 (suprafața – 739 mp); Micro 40 – bl. E-D2-A1-A2-A3-A4 (suprafața – 230 mp); str. 1 Decembrie 1918 – bl. S4-PM6, (suprafața 532 mp); cartier Micro 17 – bl. E1 (suprafața 408 mp); Țiglina II – bl. G2-H3 (suprafața 352 mp); cartier Siderurgiștilor Vest – bl. 6A-6C (suprafața 395mp); cartier Siderurgiștilor Vest – bl. 9A-9B (suprafața 966 mp); Micro 16 – bl. Nufăr 5,6,7 (suprafața – 1.678 mp).
În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări: achiziție și montaj echipamente de joacă noi pentru copii între 2 și 14 ani, amenajarea spațiului cu suprafața antitraumă sigură, gazonarea suprafețelor și realizarea aleilor, amplasarea mobilierului urban și plantarea de arbori și arbuști.
Valoarea totală a investiției este de 4.248.783,37 lei.