DISTRIBUIȚI

M Ă I C U Ț Ă !

de Lucia Stegărescu – (elevă în clasa XII-a, Chișinău)

Sunt un cuvînt rănit de soare

Cu dorul răstignit în mare.

Mă descompun în două șoapte;
Sunt ca o ziuă fără noapte.

Și lacrimile mă apasă…

Te rog măicuță ia-mă acasă.

Mi-e inima însângerată

Fiindcă mi-au pus sărmă ghimpată.

De-ai ști de cîte ori am vrut

S-alerg spre tine peste Prut

Dar pusu-m-au s-aștept la vamă

Căci ei nu cred că tu-mi ești mamă.

Mi-a ars și dragostea în foc

De cînd lui Dumnezeu mă rog.

Cînd viu la tine nu suport

Să mi să ceară pașaport.

Și sufletul, mamă, îmi plînge

Că-s sînge din al tău sînge…

Cînd tu ești tristă eu suspin,

Cînd sufăr eu tu zaci în chin.

Adesea lumea mă întreabă:

Tu ești orfana basarabă,

Cea despărțită pe nedrept

De la al mamei sale piept ???

Și le răspund cu jale grea

Că România-i mama mea

Că tată-mi este tricolorul

Iar frați mi-s muntele cu dorul.

Mă poartă marea prin cuvinte

Dar eu le spun ca și-nainte:

Un singur vis, mamă, m-apasă:

Să vii și să mă iei acasă !

Notă:

” Noi copii ai tricolorului din Basarabia VĂ mulțumim nespus pentru că transmiteți

mesajul Unirii tuturur românilor ” ( Lucia Stegărescu ).

Autoarea, în anul2016, a fost declarată cea mai bună dintre elevii basarabeni

din liceele cu profil umanist.

Sursa: Arhiva Paul Antoniu