DISTRIBUIȚI

Paul Claudiu Cotîrleț, tânărul PSD-ist care s-a apucat de politică pentru că nu putea ajunge fotbalist de top a fost numit de Dăncilă subprefect al județului Bacău.
Premierul Viorica Dăncilă l-a numit luni în funcția de subprefect al județului Bacău pe Paul Claudiu Cotîrleț, un tânăr PSD-ist (31 de ani) ajuns cunoscut după ce a declarat că a intrat în politică după ce a constatat că ”nu pot ajunge fotbalistul care mă visam”.

El a făcut declarația într-un interviu pentru publicația PressOne.ro în 2017, la puțin timp după ce fusese numit de guvernul Grindeanu în funcția de șef al Departamentului Centenar – structura care a gestionat proiectele legate de împlinirea a 100 de ani de la Unirea din 1918.

Paul Claudiu Cotîrleț a fost junior la echipa de fotbal Petrolul Moinești, după care s-a dedicat total politicii, după cum el însuși spunea în interviul citat. A candidat din partea PSD la Primăria Moinești și a pierdut, apoi a ocupat diverse funcții de consultant și consilier parlamentar la diverși lideri din PSD, printre care și Niculae Bădălău, iar acum este lector la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, potrivit CV-ului său.
Paul Claudiu Cotîrleț are și o diplomă de doctor la Universitatea București cu tema ”Politică, fotbal şi diplomaţie în Peninsula Balcanică 1896-1933”.

Potrivit PressOne.ro, el este fiul chirurgului Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului de Urgență din Moinești, județul Bacău. Familia sa deține și singurul spital privat din zonă.