DISTRIBUIȚI

A mai trecut, cu greu, o zi
în care gerul se-mblânzi,
nu mai fu aspru precum ieri
când n-aveai milă cui să ceri,
în casă stam baricadat
și o țineam tot în oftat,
în sobă jarul se stingea
și hornul parcă nu trăgea,
afară tot ningea, ningea,
fiori de viscol trimitea!
În ziua asta rece, tristă,
eu stau cu nasul în batistă,
mă mâniez că n-am căldură
și mi-e că fac temperatură,
mi-e groază de medicamente,
să încep iar cu tratamente,
bani cheltuiți pe chimicale
cu internare prin spitale.
Aș vrea să fie primăvară
când flori și iarbă să răsară,
iar de emoție să-asud
tot admirând un verde crud
pe-ntreaga, necuprinsa glie,
tărâm sfințit de ciocârlie,
mi-e dor să văd berze în zbor,
albinele la stupul lor,
de duduitul de tractor,
de aerul de prânz mi-e dor.
Dar mă usuc și simt că mor,
zăpezii nu îi pun zăpor,
mă-așez pe pernă liniștit,
s-o împlini ce-i de-mplinit,
s-adorm, cer iernii amânare,
precum e ursu-n hibernare.
Și dacă mai am de trăit
mă va găsi cel hărăzit
că de trăiesc sau, poate, mor,
nimic nu e întâmplător!