DISTRIBUIȚI

Managerul staţiei teritoriale de la Timişoara, Mihai Anghel, a trimis o petiţie Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei în care acuză neregulile de la Radioul Public, condus de Ovidiu Miculescu.

Mihai Anghel spune că liderii sindicali au fost cointeresaţi de către conducere iar cei incomozi debarcaţi.Managerul de la Timişoara critică abuzurile pe care conducerea Radioului le-ar fi făcut, conform acestei petiţii.

Iată ce spune managerul:

PETIȚIE

Având drept obiect faptele domnului Ovidiu Miculescu, comise în calitatea sa de Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune:

1. Domnul Ovidiu Miculescu a cumpărat liderii de sindicat din Societatea Română de Radiodifuziune prin măriri nejustificate de salarii, pentru a obține deciziile pe care le dorea. A fost prezent la o întrunire sindicală unde a obținut debarcarea domnului Adrian Moise, un lider incomod, din fruntea federației sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune. A semnat CIM-uri la fața locului, oferind beneficii salariale celor care au luat această decizie. Pentru a-și acoperi fapta a solicitat, prin directoarea de cabinet Eliza Covaliu, note de fundamentare antedatate. Am redactat și transmis această notă de fundamentare la 9 luni după data înscrisă în act. Pentru un alt lider, din sindicatul favorit de această dată, a solicitat o notă de fundamentare pentru mărirea salariului, pe care am redactat-o și am transmis-o, deși acest lider are una dintre cele mai mici contribuții în activitatea redacțională, dacă nu cea mai mică. Cum mărirea propusă de mine nu i s-a părut suficientă, a plusat cu 400 de lei, ajungându-se în situația absurdă ca omul cu cel mai mic aport în cadrul redacției să aibă cel mai mare salariu. Și acest CIM a intrat în vigoare înainte de a fi semnat. Dețin toate aceste documente și le pot prezenta organelor de anchetă”, se arată în petiţie.

Domnul Ovidiu Miculescu, în calitatea sa de Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune a intervenit în activitatea unor comisii de cercetare disciplinară prealabilă și comisii de examen, direct sau prin interpuși, pentru a obține rezultatele dorite de dânsul. Am fost membru în mai multe astfel de comisii, care au executat fără crâcnire cele solicitate. Filozofia după care se ghidează a exprimat-o clar într-o videoconferință cu managerii redacționali din Societatea Română de Radiodifuziune: “Noi îl dăm afară și apoi ne judecăm, un an, doi, dar nu ne mai deranjează”. Una dintre ele a fost comisia de concurs pentru postul de redactor șef la Radio România Reșița, când domnul Miculescu a transmis clar dorința ca învingătoare să fie Laura Sgaverdea, în defavoarea Oanei Cenan Glăvan. Unii membri ai comisiei au făcut o departajare firavă între cele două, eu, Florin Brușten, dar fără a se opune și a judeca după propria conștiință, la alții reaua credință a fost evidentă. Documentele concursului stau mărturie. O comisie de cercetare disciplinară prealabilă cu rezultat în plic a fost cea care a dus la desfacerea contractului individual de muncă a domnului Adrian Moise, la care s-a refuzat înregistrarea și astfel nu există dovada inatacabilă a afirmației reprezentantei Serviciului juridic cum că domnul Moise are obligația să-și dovedească nevinovăția. Aceiași reprezentantă a Serviciului juridic a transmis comisiei mesajul domnului Miculescu de a finaliza cercetarea cu propunerea desfacerii contractului individual de muncă al domnului Moise. După audierea cercetatului comisia nu a dezbătut și analizat materialele prezentate în lumina celor discutate, pur și simplu reprezentanta Serviciului juridic a redactat actele și toți au semnat ca primarii. O altă comisie cu mutare în plic a fost cea de cercetare disciplinară prealabilă a conducătorului de la Radio Iași, Nicolae Tomescu. Între timp acesta a fost reîncadrat prin decizia instanței, dar Societatea Română de Radiodifuziune a plătit pentru mai bine de un an de zile de servicii neprestate. Îmi recunosc vina de a fi cedat presiunilor și de a nu fi judecat conform propriei conștiințe și pregătirii mele. Au mai fost și alte comisii cu mutarea în plic și la nevoie voi detalia.