DISTRIBUIȚI

Multe persoane cunosc faptul că pe drumul dintre localităţile Budeşti şi Cavnic din Maramureş există un fenomen în care maşina şi orice alt obiect „urcă” singură panta. Nu este însă singurul caz, acesta fiind un fenomen care are loc în mai multe zone de pe glob.

Deşi de-a lungul timpului, oamenii au oferit explicaţii conform cărora există o ciudăţenie în gravitaţia Pământului (în engleză s-a împământenit termenul de gravity hill pentru acest fenomen) sau o fluctuaţie a câmpului magnetic, explicaţia este mult mai simplă, scrie Curiosity.

Totul constă într-o iluzie optică ce este cauzată de unul dintre două lucruri.

Primul este orizontul: dacă poţi vedea punctul din orizont unde drumul dispare, creierul interpretează drumul ca fiind drept, chiar dacă este în pantă. Dacă orizontul este înalt, interpretezi drumul ca mergând la vale şi viceversa, fără să se ţină cont de direcţia de înclinare a pantei.

A doua cauză este contextul: atunci când evaluezi înclinarea unei pante în funcţie de înclinările din jurul acestora. Dacă o pantă care este înclinată la vale este flancată, urmată sau precedată de alta cu o înclinaţie mai mare, tot la vale, prima va fi percepută ca având înclinaţia în direcţia opusă, spre deal.

Când (şi dacă) aveţi drum în Maramureş, nu ezitaţi să ajungeţi în această zonă pentru a vedea pe viu ciudăţenia oferită de o simplă iluzie optică, care totuşi stârneşte multă fascinaţie călătorilor.