DISTRIBUIȚI

Cartea Apocalipsei prezintă Meghido drept locul unde va avea loc ultima bătălie dintre Bine şi Rău.
Meghido este unul dintre cele mai importante situri arheologice din Orientul Apropiat, descoperirile făcute aici făcând trimitere la perioada biblică, dar, după cum explică oamenii de ştiinţă, ocupă o perioadă mai extinsă plasată între 7.000 şi 300 înaintea erei noastre. În această perioadă îndelungată această aşezare a fost martoră a unui număr mare de confruntări armate, care, în cele din urmă, au inspirat şi mitul Armaghedonului, bătălia de la sfârşitul timpului, confruntarea dintre Bine şi cele ale Rău, notează Live Science.
„Megiddo este menţionat de zeci de ori în Biblia ebraică şi într-o multitudine de alte texte antice, dar este cunoscut mai ales din Noul Testament ca locul pentru penultima luptă între forţele binelui şi forţele răului”, explică Eric Cline, expert în limbi clasice şi ale Orientului Apropiat al Universităţii „George Washington” şi autor al cărţii „Digging up Armageddon: The Search for the Lost City of Solomon”.
Profesorul explică faptul că numele de Armaghedon vine din ebraică, unde „Har Meggido”, care poate fi tradus ca „muntele Meghido”; în timp, trecerea timpului şi schimbarea culturilor a dus la schimbarea sintagmei, prin adăugarea literei „n” şi eliminarea literei „h” şi astfel avem o trecere de la „Har Megiddo„ la „Harmageddon„ şi în cele din urmă la „Armageddon”.
Acest „munte” este format, după cum au arătat excavaţiile din construcţiile diferitelor civilizaţii care au stăpânit zona: „Ştim acum, se află rămăşiţele a cel puţin 20 de oraşe antice, construite unul peste altul”, explică Cline. „Au existat de fapt numeroase sfârşituri ale lumii (n.r. Armaghedon) pe vechiul sit al Megiddo, când o civilizaţie, grup sau entitate politică a făcut loc alteia de-a lungul mileniilor – sfârşitul unei lumi şi naşterea unei alteia”, mai adaugă acesta.
De-a lungul timpului, în jurul acestui oraş o mulţime de armate şi-au vărsat sângele, vorbim de cele ale faraonilor antici şi ajungând chiar la armatele moderne. Astfel, în 1918, la finalul Primului Război Mondial, o alianţă condusă de către generalul Edmund Ellenby a înfrânt forţele otomane în apropiere de Meghido.
Robert Cargill, profesor de studii biblice şi arheolog al Universităţii Iowa din Statele Unite ale Americii, explică în cartea sa „The Cities that Built the Bible” că Meghido a fost un loc cu o importanţă strategică importantă, aflat la intersecţia mai multor rute comerciale. „Valea era extrem de importantă pentru lumea antică, deoarece cine controla Meghido controla ruta comercială între Egipt, Europa şi Mesopotamia […] Luptele purtate pentru controlarea şi taxarea acestei regiuni au modelat istoria Ţării Sfinte şi sunt motivul pentru care acest oraş a devenit un celebru câmp de bătălie”.
Descoperiri arheologice din timpuri biblice
Cu o istorie atât de bogată în spate, ne putem aştepta ca Meghido să fie locul în care se pot realiza o multitudine de descoperiri arheologice interesante. O expediţie condusă de către cercetătorii de la Universitatea Chicago şi care s-a desfăşurat între 1925 şi 1939 a dus la descoperirea ruinelor unor „grajduri” pe care, cel mai probabil din zel religios, oamenii de ştiinţă le-au atribuit regelui Solomon, deşi dovezile în acest sens sunt destul de limitate. Aceeaşi expediţie a dus la descoperirea unui număr mare de obiecte din fildeş, cu inscripţii provenind de la mai toate civilizaţiile din regiune şi a căror funcţie rămâne încă neclară.
Aceeaşi expediţie a Universităţii Chicago a dus la descoperirea unui sistem de porţi despre care se crede că datează din 970-940, perioada în care ar fi domnit regele Solomon. „Porţile sunt semnificative, deoarece încorporează două turnuri mari în faţă, care erau de obicei umplute cu arcaşi şi camere în interiorul porţii care ar putea fi umplute cu soldaţi care foloseau suliţe şi săbii pentru a întâmpina orice inamic suficient de norocos pentru a trece prin porţi”, explică Cargill.
Recent, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tel Aviv, Israel, au reuşit să descopere ruinele unui templu care datează din anul 3.000 înaintea erei noastre. Clădirea principală a Marelui Templu includea o cameră enormă, dreptunghiulară, cu două coridoare în spatele ei. Cercetătorii au găsit, de asemenea, dovezi ale activităţii religioase care a avut loc la templu. Plăcile de bazalt găsite în interiorul templului „par să fi fost elemente esenţiale în cult, funcţionând probabil ca masă pentru ofrande sau pentru prezentarea obiectelor de cult”, notează cercetătorii.