DISTRIBUIȚI

Mi-e sete, dar nu apă vreau,
am gura arsă, dar nu beau,
izvorul lacrimei secat
de când din brațe ai plecat.
Când m-ai lăsat nimic n-ai spus,
gând rătăcit și cuget dus,
dar am crezut c-ai să revii
misterele să-ți reînvii.
Am socotit nechibzuință
Neizbutita ta dorință,
pricepere nevinovată
ființă fără judecată.
Te-aștept, dar parcă e-n zadar,
nu dai un semn de dor măcar
că-n alte dăți te supărai,
după trei zile reveneai.
Visele-mi sunt cum le-ai lăsat,
tu ca femeie, eu bărbat,
nimic pierdut, totul păstrat,
totul diform, nimic uitat.
Capul pe umeri să lăsăm,
cu șoapte binecuvântăm,
cu har divin ne-ncredințăm,
pragul în doi să traversăm.
Noi pierdem timpul separat,
privind în urmă ce-ai lăsat,
se scurge dorul disperat,
și crezi că-l vindeci c-un oftat.
Tu ești săracă, eu bogat,
săracă-n duh, eu cumpătat,
nicicând nu trebuia uitat
cel jurământ ce ne-a legat.
Ți-am spus că n-am să mai iubesc
până te caut și găsesc,
favorizăm nou început
și regretăm timpul pierdut.
De azi îți zic un bun venit,
să nu mai pleci, că m-ai rănit,
dar rana s-a cicatrizat
și totul, totul am uitat.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent5 DE ACTUALITATE
Articolul următor5 DE ACTUALITATE