DISTRIBUIȚI

Este război în toată regula între primarul pesedist Constantin Toma și tăricenii din ALDE Buzău. Miercuri, viceprimarul Andrei Neder s-a trezit cu ușa biroului încuiată, lăsat fără mașină, secretară şi sarcini de serviciu. Vicele a fost mutat disciplinar într-un birou dosit, spune primarul, pentru a putea dormi în continuare, așa cum a făcut-o în ultimii ani.
Tensiunile dintre viceprimarul municipiului Buzău, Andrei Neder (ALDE Buzău), şi primarul Constantin Toma sunt mai vechi. Nu este pentru prima oară când vicele este acuzat de șeful său că mai mult doarme în birou, decât să-şi vadă de sarcinile primite.
Însă furia primarului asupra vicelui Neder s-a revărsat în ultimele zile, după ce acesta din urmă ar fi criticat prin conferințe de presă proiectele municipalității. Nu e doar leneș, mai spune şi prostii, mai spune primarul despre subalternul său.

ALDE Buzău dezinformează
„Dezinformează publicul încercând să creeze panică. Nu s-a implicat aproape deloc în proiectele primăriei Buzău şi în momentul ăsta i-am dat un spațiu separat, fără secretară, fără șofer, fără mașină, pentru că a zis că îl încurc în proiectele mari ale dumnealui”, a declarat Constantin Toma, edilul-șef al municipiului Buzău.

La Toma la poartă e o mâță moartă
Pe de altă parte, deputatul Adrian Mocanu, președintele mai nou al ALDE Buzău, șterge pe jos cu primarele Constantin Toma pe care îl acuză de toate relele din lume, deunăzi acuzându-l că ar vrea să prăduiască Crângul buzoian dându-l pe tavă rechinilor imobiliari din PSD-ul buzoian. Săptămâna trecută, a venit și replica primarului Toma care a respins toate acuzațiile aduse, prezentând prin intermediul presei buzoiene aservite o serie de minciuni care se vor a fi adevăruri brute.
În plus, ca să fie treaba bună, reprezentanții Primăriei îi acuză pe șefii ALDE Buzău de minciună, management defectuos și manipulare prin articole de presă plătite.

Astfel, deși se părea că, odată ajuns în siajul PSD, deputatul Adrian Mocanu va coopera docil cu liderii pesediști de la Buzău, acesta a pornit un război total împotriva acestora, descriindu-l pe primarul Constantin Toma ca pe un om șiret, carierist și fără cuvânt, o marionetă ce se laudă cu realizări la care nu a avut nicio contribuție și care vrea să aservească municipiul Buzău unor grupuri de interese.

Ceea ce părea un galop de sănătate pentru primarul pesedist de la Buzău a devenit un război politic pe față între ALDE și PSD, partide aflate în alianță la guvernare.

Se umflă haznaua PSD-ALDE
Scandalul de la Primăria Buzău este departe de a fi singular. În multe orașe din sud-est apar și se acutizează brusc neînțelegeri între reprezentanții PSD și ALDE. Aceasta în condițiile în care cei de la ALDE vor mai mult din ciolanul guvernării. Scandalul se transmite și se ține lanț și la nivel național, unde din ce în ce mai mulți lideri ALDE acuză atitudinea reprezentanților PSD.

”Cei din PSD Alba, cu care am avut numeroase discuții, sunt prefăcuți, nu vreau să spun mincinoși, e prea dur cuvântul, dar sunt prefăcuți şi nu se ţin de cuvânt. Discuți cu ei acum și când au ieșit afară a fost altceva. La Alba nu avem o relație așa cum ar trebui să fie între cele două partide aflate la guvernare. Nu ne ținem de mână”, a spus, recent, Ioan Lazăr, liderul ALDE Alba.