DISTRIBUIȚI

Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru negocierile în temeiul articolului 50, Michel BARNIER, se va afla într-o vizită oficială la București marți, 2 octombrie 2018.

01/10/2018
Pe parcursul vizitei sale, înaltul oficial european se va întâlni cu dl. Klaus IOHANNIS, președintele României, dl. Călin POPESCU-TĂRICEANU, președintele Senatului României, dl. Liviu DRAGNEA, președintele Camerei Deputaților, dna Viorica DĂNCILĂ, prim-ministrul României și cu dl. Victor NEGRESCU, ministrul-delegat pentru afaceri europene.

De asemenea, negociatorul-șef al Comisiei Europene, Michel BARNIER, va purta discuții cu reprezentanți ai comisiilor reunite pentru afaceri europene și politică externă din Senat și Camera Deputaților și cu cei ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Persoană de contact pentru presă:

Stefan TURCU, purtător de cuvânt al Reprezentanței Comisiei Europene în România

E-mail: stefan.turcu@ec.europa.eu, telefon: 0724 232 197