DISTRIBUIȚI
Note de insomniac, de Radu Beligan
Motto pentru un volum de memorii: Nu vorbi niciodată despre tine. Scrie!
       În ciuda diferenţei de vârstă dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prietenia lui, mai ales după ce am jucat rolul vagabondului din „Omul care a văzut moartea”.
Făceam deseori vacanţele împreună la mare şi ne pierdeam în lungi discuţii peripatetice, eu fermecat de erudiţia lui în multe domenii. Odată, la Constanţa, ne-am oprit în faţa unei vitrine cu vreo douăzeci de busturi în miniatură ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Nişte orori din ghips, trase în serie. Peste grămada de busturi kitsch, un anunţ scris cu litere mari: „OVIZI, 6 lei bucata”. Îmi amintesc explozia de râs la acest plural stupefiant. De aici, consideraţiile de ordin lingvistic. În fond, negustorul făcuse o analogie: GUVID – GUVIZI, OVID – OVIZI…
       Eftimiu, care se născuse în Epirul albanez şi n-a ştiut până la şapte ani, nici o boabă românească, era pasionat de originea unor cuvinte şi deţinea secretul multor etimologii.
       De pildă, îmi spunea el, cuvântul săndulie, cu care oltenii numesc covoraşul de lângă pat, vine de la franţuzescul „descente du lit”. Cine şi-ar fi închipuit și că neaoşul mujdei vine tot din franceză: mousse d’ail (adică spumă de usturoi)?
       Cuvântul mişto, revendicat de ţigani, ar deriva de la sintagma nemţească „mit stock”: „cu baston”, ceea ce înseamnă cineva de condiţie bună. Un tip cu baston e un tip mişto!
       Tot din germană ne vine şi cuvântul şmecher. Boierii olteni care aveau podgorii, explica Eftimiu, au angajat specialişti în degustarea vinurilor. În germ., schmecken înseamnă a  fi bun la gust. Omul care făcea operaţia era un şmecher-specialist pe care nu-l puteai păcăli cu un vin prost. Prin extensiune: un individ isteţ, imposibil de tras pe sfoară.
        Cu totul neaşteptată este originea altor două cuvinte, a căror etimologie o descoperise Eftimiu. E vorba de ”paţachină” şi ”joben. Dicţionarul  spune că paţachina e planta numită în latineşte Rubia tinctorum, dar nu ne arată că tot paţachină se spune şi unei femei de moravuri uşoare. Care e rădăcina acestei paţachine? În Bucureşti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Paţac. Fratele său a fost primul care a deschis în România un „şantan” pe Bv. Elisabeta. Aducând de la Viena nişte fete vesele care circulau seara în faţa „instituţiei”, atragea clientela; acestea erau „fetele lui Paţac”, adică paţachinele…
        În ce priveşte cuvântul joben, multă lume se întreabă de ce acest soi de pălărie e desemnat în toate limbile după formă(în fr. haut-de-forme, în engleză top hat, în germ. zylinder, în it. cilindro).  Limba română e singura în care numele înaltei pălării este  altul, afară cel popular-„ţilindru”. Explicaţia: cel ce a introdus în Bucureşti prestigiosul acoperământ era un negustor francez, cu magazinul pe Calea Victoriei. El se numea Jobin.
      Tot de la Eftimiu: în limba engleză, animalele comestibile au două nume, un nume când sunt moarte şi un alt nume când sunt vii. Boul se cheamă ox când e pe patru picioare, iar când e tăiat se cheamă beef. Viţelul viu se cheamă calf, mort se cheamă veal. Porcului i se spune pig, când e viu şi pork când e mort. Oaia este sheep când trăieşte şi când moare, devine mutton.
       De ce? Fiindcă în Anglia, începând cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme erau nemţi: ox, sheep, calf, pig, În vreme ce bucătarii au fost totdeauna… francezi: veau – veal; porc – porc; mouton – mutton; boeuf – beef!    Interesant, nu ?