DISTRIBUIȚI

Un nou centru de permanență pentru servicii medicale va fi înființat, în toamna acestui an, în cartierul Mazepa, după ce, joi, 30 august, Consiliul Local, la propunerea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru acest obiectiv.
Astfel, în cadrul proiectului, la noul centru medical de permanență, care va dispune de un număr de patru cabinete medicale, sunt prevăzute următoarele lucrări: separarea utilităților, gaz, apă, energie electrică, prin noi branșamente; realizarea unei intrări separate de intrarea principală în clădire, prin crearea unui gol de ușă în spatele clădirii; amenajarea unei toalete pentru persoanele cu dizabilități; realizarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități.
Reamintim că, în luna aprilie a acestui an, municipalitatea a încheiat un protocol cu Parohia ”Sfinții Trei Ierarhi” și Serviciul de Asistență Medicală în vederea înființării la demisolul clădirii Centrului Multifuncțional a unui Centru de Permanență pentru Servicii Medicale, în cartierul Mazepa, str. Ovidiu nr. 10.
Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 183.890,949 lei, sursa de finanțare fiind bugetul local.
Acesta va fi cel de-al doilea centru de permanență din municipiul Galați, după cel din cartierul Micro 39, înființat în toamna anului trecut.
La acest centru, de la începutul anului și până în prezent, au apelat 6.206 persoane cu diverse probleme medicale. Dintre acestea, 5.800 provin din mediul urban și 220 din mediul rural din județul Galați. Alte 180 de persoane provin din alte județe, iar 6 din alte țări (Germania, Franța, Turcia, Ucraina, R. Moldova). Dintre cei 6.206 de pacienți, 2.762 au fost femei, 2.416 – bărbați și 1.028 -copii. Aceste persoane au beneficiat de consultații (2.020) și de tratamente (4.186).
Programul la Centrul de Permanență pentru Servicii Medicale nr.1 din cartierul Micro 39 este următorul: luni – vineri – 15.00 – 8.00, iar sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale – non-stop (24/24). Important de precizat este că serviciile sunt gratuite. Mai mult, centrul este dotat de către Primăria municipiului Galați cu un electrocardiograf pentru ca pacienții să beneficieze și de electrocardiograme.
Principalul scop al înființării acestor centre este degrevarea unităților de primiri urgențe ale spitalelor din oraș, dar și continuarea programelor cabinetelor medicilor de familie, în așa fel încât oamenii să poată beneficia de acces facil la servicii medicale, la orice oră din zi și din noapte.

Primăria municipiului Galați a încheiat cu Parohia ”Sfinții Trei Ierarhi” și Inspectoratul Școlar Județean și un protocol privind modernizarea și extinderea Grădiniței nr. 6, aceasta urmând să fie mutată în Casa Parohială.
La propunerea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, Consiliul Local a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul menționat.
În cadrul proiectului ”Modernizare și extindere Grădinita nr. 6- str. Ovidiu nr. 10” sunt prevăzute următoarele lucrări: separarea utilităților de gaz, apă, energie electrică, prin noi branșamente; revizia instalației electrice, montarea unor corpuri de iluminat corespunzătoare, care să asigure lumină în sălile de clasă și spor de putere pentru noua destinație a clădirii; realizarea circuitelor funcționale de acces la grupul sanitar prin extinderea imobilului, cu o structură ușoară, realizată în spatele clădirii, constând în culoar de acces, sală lapte corn și cabinet medical; alimentarea cu agent termic a spațiilor nou create; amenajarea încăperilor conform noii destinații, montare parchet în spațiul actual destinat bucătăriei; reamenajarea grupului sanitar, prin montarea a 8 toalete, 8 chiuvete și 8 oglinzi; amenajarea unei toalete pentru cadrele didactice prin compartimentarea holului de la intrare; repararea fațadei; înlocuire burlanelor și ulucelor; înlocuirea paziei; înlocuire ferestre; reparații trotuare în jurul clădirii.
Valoarea totală a investiției este de 258.081,549 lei, sursa de finanțare fiind bugetul local.

Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galați