DISTRIBUIȚI

Apărută la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare în anul 2013, cu binecuvântarea PS Virgil Bercea Episcop Greco-Catolic de Oradea, cartea ”Puterile Familiei” a lui Renzo Bonetti, dezvoltă … după cum subliniază însuși autorul în Introducere: ”reflecția despre adevărul teologic și spiritual al comuniunii trăite în familie între un bărbat și o femeie, și a cuplului cu fii … ”, un ghid spiritual util tuturor familiilor creștine și nu numai, în drumul cunoașterii de sine la nivel individual și de cuplu, dar mai ales un periplu spiritual și teologic în misterul familiei, privită ca semn sacramental, esențial și important în Biserică și societate, propunându-vă spre reflexie primul capitol al cărții numit ”În sine familia este dar de comuniune”.

Familia, a fost creată de Dumnezeu după chipul Comuniunii existente în Sfânta Treime ca dar pentru Biserică și societate, prin însuși faptul că există, că s-a constituit prin ”da” – ul iubirii soților, familia dăruind de fapt, comunității creștine și civile, un chip concret al adevăratei comuniuni. Omul, a fost creat ca bărbat și femeie, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu în unire, cu toate diferențele dintre ei, într-o unitate-pluralitate, trăind tri / unitatea Sfintei Treimi, prin iubire. În acest sens, Dumnezeu dorind să dăruiască altora aceeași natură cu a Sa, a creat cuplul și familia, familiile fiind invitate a-și cerceta în profunzime misterele care dezvăluie realitatea divină din viața de cuplu și nu certurile, calitățile care conservă chipul lui Dumnezeu și nu slăbiciunile – defectele. Forma umană a familiei: mire – mireasă / părinți – copii reprezintă copia celei mai mari comuniuni de pe pământ, un dar de la Dumnezeu, de comuniune care tinde spre unitatea divină, ei perfecționând în sine chipul și asemănarea lui Dumnezeu, împlinindu-și iubirea rodnică prin El, care este singurul și nesecatul izvor de unitate. Aceste frumoase realități, pot fi umbrite în schimb prin ispita soților de închidere în sine, fiind lezate astfel ocaziile de manifestare și trăire a iubirii dintre ei, ispită care-i împiedică a-și declina și trăi identitatea de soți și părinți, pentru că: ”a fi tată și mamă înseamnă a primi viața care vine și a descoperi că iubirea nu ajunge la împlinire aici pe pământ: iubirea cheamă (tinde) la veșnicie, pretinde o continuitate”.

Mai mult … cuplul bărbat – femeie este văzut ca și sacrament al iubirii între Hristos și Biserică, prin sacramentul căsătoriei, iubirea lor devenind o copie a acestei Iubiri. Prin Spiritul Sfânt soții sunt făcuți părtași unirii într-un singur trup dintre Hristos și Biserică, prin capacitatea de a se iubi în chip ”divin” cu toate imperfecțiunile partenerului, limitele soțului sau ale soției devenind ocazii de iubire și de ajutor reciproc în atingerea propriei maturități, relația conjugală fiind clădită pe Spirit. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, arată în documentul ”Familiaris consortio” la numărul 56, că: ”sacramentul căsătoriei, (…) reia și specifică harul sfințitor al botezului”, originalitatea harului sacramental al căsătoriei constând în oferirea relației între cei doi soți și Dumnezeu. Harul căsătoriei nu este dat soților pentru a fi în comuniune cu Hristos, ei aflându-se deja în această comuniune prin Botez, ci pentru actualizarea relației dintre ei. Primind acest mare dar de comuniune al relației, soții sunt chemați să-l arate și să-l răspândească în interiorul propriei familii și-n lume, prin gesturi și cuvinte, prin propria viață, pentru a răspândi frumusețea vieții de căsătorie și iubirea lui Dumnezeu în întreaga lume, printr-o trăire conjugală și familială autentică, ”contaminând” pozitiv pe cei care într-un mod sau altul vin în legătură cu ei, nu prin realizarea de lucruri extraordinare, viața lor fiind deja un semn divin permanent 24 de ore pe zi, semn care comunică bogăția spirituală al lui Hristos.

Valeriu IOAN