DISTRIBUIȚI

România figurează printre cele cinci state ale lumii unde, în ultimii ani s-au înregistrat cele mai mari regrese ale democrației, relevă studiul „Starea globală a democrației 2019”, realizat de International Institute for Democracy and Electoral Assistance, o organizație interguvernamentală cu sediul la Stockholm, care are ca scop promovarea democrației. Studiul a fost dat publicității marți, 19 noiembrie, și acoperă perioada de timp până la finele anului 2018.
Studiul definește conceptul de „regres democratic” ca fiind o formă particulară de erodare a democrației, formă care „implică slăbirea graduală și intenționată a sistemului de control și echilibru și îngrădirea libertăților civile”. Acest fenomen, notează autorii, a devenit mai frecvent, pe plan global, în ultima decadă.
Potrivit documentului, în 2018, zece țări din lume se confruntau cu un regres al democrației, iar cele mai grave cazuri sunt Ungaria, Polonia, România, Serbia și Turcia. În dreptul țării noastre sunt menționați ca ani ai regresului democratic 2017 și 2018, din acest punct de vedere România fiind cea mai nou venită în grup. Comparativ, în Ungaria, studiul consideră că democrația este în regres din 2006, în Polonia din 2013, iar în Turcia din 2008.

„Mai mult de jumătate din democrațiile din Europa au suferit erodări ale democrației în ultimii ani, din cele zece state din lume care în acest moment trec printr-un regres al democrației, șase – Ungaria, Polonia, România, Serbia, Turcia și, într-o mai mică măsură, Ucraina – se află în Europa”, se precizează în raport.

Deși contextul național diferă, caracteristicile comune ale acestor state includ slăbirea instituțiilor, întărirea puterii executive a oficialilor în funcții de conducere, îngrădirea nemulțumirilor și eforturi de a asigura un regim pe termen lung, prin înăbușirea opoziției și a societății civile, se arată în documente.

Studiul face și o trecere în revistă a performanțelor democrațiilor, din cinci puncte de vedere – guvernare reprezentativă, drepturi fundamentale, control asupra acțiunilor guvernului, administrație imparțială și implicare participativă.
România are scoruri medii la patru din cele cinci capitole, doar primul, guvernarea participativă, fiind cotat la nivel maxim. La fel este și cazul Poloniei, iar Ungaria a primit punctaj maxim doar la ultimul capitol, celelalte fiind cotate la nivel mediu. „Regresul democratic sever în România a început mult mai recent (în 2017) dar este de asemenea foarte îngrijorător, cu declinuri semnificative privind libertățile civile, eficiența parlamentară, independența justiției, dar și participarea societății civile și accesul la justiție”, menționează documentul.

Printre concluziile raportului, privitoare la Europa, se arată că acest continent se confruntă cu provocări legate de erodarea democrației și forma sa mai gravă, regresul democratic, precum și tendințe autoritare manifestate de un număr de regimuri din regiune, incluzând Turcia, în Europa de Sud, Ungaria, Polonia și România, în Europa Centrală și de Est. „Aceste țări înregistrează cele mai mari scăderi (…) în regiune și relevă o slăbire semnificativă, graduală și intenționată a controlului asupra guvernului, a răspunderii instituțiilor în fața cetățenilor și în privința libertăților civile”, menționează „Starea globală a democrației 2019”.

Alte concluzii:
Mai mult de jumătate din țările lumii (62%, 97 de state) sunt acum democratice, comparativ cu doar 26% în 1975, și mai mult de jumătate (57%) din populația lumii trăiește acum într-o formă de democrație, față de 36 la sută, în 1975.
Aspectul democratic care contează cel mai mult în dezvoltarea umană este absența corupției. Cu cât mai puțin coruptă este o țară, cu atât este mai probabil să aibă un nivel înalt de dezvoltare umană și invers.
Erodarea democratică este în creștere. Proporția de țări care trec prin erodări ale democrației mai mult decât s-a dublat, în comparația cu decada precedentă. America de Nord, Europa, și Asia&Pacific sunt regiunile cele mai afectate, cu mia mult de jumătate din țări intrând în această categorie.
Venezuela reprezintă cel mai grav caz de regres al democrației din ultimii 40 de ani. Este singura țară care a involuat de la a fi o democrație cu un nivel ridicat de guvernare reprezentativă, în 1975, la o non-democrație (din 2017).