DISTRIBUIȚI

 

3 noiembrie 2017

Fac ce fac monarhiştii, sau cine dracu îi agită, şi mai creează din când în când câte un eveniment pentru a o menţine în atenţia publicului pe Margareta, „prinţesa moştenitoare a României”, cu speranţa că s-ar putea atinge acel procent de imbecili care să creadă că timpul istoric se poate întoarce şi pe grumazul acestui popor oropsit să se aşeze o altă clică de paraziţi.

Ieri, 2 noiembrie a.c., Şcoala gimnazială nr. 198 din sectorul 6 din capitală a sărbătorit 50 de ani de existenţă. Cu acest prilej i s-a atribuit numele de „Regina Maria”, sub motivul că ar fi o şcoală „agreată” de casa regală. Extraordinar!!!!!!!!!!!. O şcoală construită de comunişti „agreată” de casa regală?! pentru că scăzând din 2017 50 de ani ajungem la 1967. Cine era la putere în 1967? PCR în frunte cu Nicolae Ceauşescu. Acest „amănunt”, desigur, a fost trecut cu vederea. Mulţi nu mai fac aceste socoteli şi în mintea lor mai persistă sintagma „acum 50 de ani” cum se ţipa la începutul anilor 90. La festivitate a fost prezentă Margareta, că doar pentru ea s-a organizat, precum şi mai multe figuri de foşti „comunişti” travestiţi în democraţi sau chiar monarhişti, figuri ce deţin importante posturi ministeriale, sub o guvernare republicană de „stânga” parcă, nu?! Când se va trezi oare poporul român să arunce la gunoi aceste deşeuri istorice? O ultimă precizare: nici un regim n-a investit mai mult în învăţământ decât cel pe care l-a avut România în perioada 1965-1990 şi nu numai în învăţământ. România s-a putut dezvolta atunci pentru că a fost poate singura perioadă din istorie când românii au fost stăpâni la ei acasă, indiferent cât de hulit a fost acel regim. Ceea ce s-a petrecut după 90 poate fi exprimat printr-un singur număr: 1 000 000 000 000 euro pierderi din avuţia naţională, estimare ce aparţine economistului Călin Georgescu, reprezentatul României la ONU. Restul? sunt vorbe goale. Să mai auzim şi de bine!

12 noiembrie

Bâlci în „Familia regală a României”

O nouă dispută în clica de paraziţi înfiptă în grumazul poporului român, incită spiritele, provoacă conflicte între români, multe dintre ele depăşind cadrul unor polemici inofensive. Care este cauza acestor răfuieli? Vă gândiţi probabil că fiind o familie nobilă, cu „sânge albastru”, urmăresc scopuri înalte cum ar fi binele poporului român, pe care susţin că-l slujesc cu „devotament”?!

Disputa ar fi generată de faptul că unii vor mai mult bine decât alţii, nu? Aşa gândesc probabil unii care văd în monarhie salvarea României din mâna altei găşti de paraziţi şi de trădători care o prăduiesc de 27 de ani. Amintesc faptul că în acest timp România a pierdut din avuţia naţională peste un trilion de euro. Un trilion se scrie aşa: 1 000 000 000 000. O parte din această avere s-a scurs şi în buzunarele acestei găşti numită „familia regală”. Răfuiala este pe această avere, dragi români, precum şi pe un statut care să le permită să trăiască în continuare ca nişte paraziţi. Disputa dintre aceşti indivizi este şi pe cei 25 000 000 euro pe care Dragnea, care se dă de stânga, vrea să-i ofere aşa-zise-i „case regale”.

Ştiu oare românii când s-a produs acel trilion de euro precum şi averea în care se lăfăie trădătorii de neam şi ţară care s-au înfipt în jilţurile puterii în acel nefericit decembrie 1989? Exact atunci când ei, adică românii, au fost stăpâni la ei acasă, sub conducerea celui mai patriot şi mai vrednic dintre ei, NICOLAE CEAUŞESCU. (Goethe spunea că cifrele nu conduc lumea dar arată dacă-i bine condusă sau nu).

Indiferent cât de hulit a fost acel regim, observaţi că încet încet imaginea lui se schimbă, românii parcă se trezesc, constatând în ce hal a ajuns biata noastră ţară, nefiind excluse nici perspective mai sumbre, cu risc major chiar pentru integritatea ei. Trădătorul de mihai, pe care unii „români”, cu un statut etnic confuz, îl adoră, predase România satrapului de Stalin, după ce în prealabil îl arestase pe Mareşalul Antonescu.

Mareşalul Antonescu a fost împiedicat de acest trădător să încheie armistiţiul cu ruşii în condiţii mult mai avantajoase pentru România decât a făcut-o el. Pentru cei care înţeleg cât de cât logica ostilităţilor militare le amintesc că acestea nu încetează decât prin capitulare sau prin armistiţiu. În cazul României (caz probabil unic în lume) prin trădarea lui mihai, armata română a încetat lupta împotriva armatei sovietice în data de 23 august 1944 în timp ce armistiţiul s-a semnat la Moscova în data de 12 septembrie acelaşi an, delegaţia română neavând posibilitatea să impună nicio condiţie.

Când Lucreţiu Pătrăşcanu a îndrăznit să reproşeze că lui Antonescu i se acceptase condiţii mai avantajoase, ruşii i-au replicat: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. (Monarhiştilor, vouă mă adresez, nu vă condamnă nimeni că nu puneţi mâna pe carte, dar pentru optuzitatea în gândire, pentru refuzul de a înţelege logica evenimentelor şi mai ales pentru încercarea de a-i zăpăci pe români şi a le otrăvi mintea cu tot felul de tâmpenii zău că sunteţi de condamnat).

În intervalul de timp scurs între 23 august şi 12 septembrie, ruşii au capturat peste 175 000 de ostaşi români care şi-au găsit sfârşitul în lagărele de exterminare sovietice. Măcar pentru memoria şi odihna acestor nefericiţi n-ar trebui să existe român care să se prosterneze la picioarele acestui nemernic şi a familiei sale de paraziţi. Ştiţi care mai este diferenţa dintre mihai şi NICOLAE CEAUŞESCU? mihai a deschis porţile bolşevizării României şi înfeudării ei de către Rusia Sovietică (monarhiştilor, tot vouă mă adresez, care pe deasupra vă daţi şi anticomunişti, oare ştiţi voi acest lucru?) iar NICOLAE CEAUŞESCU a reuşit să-i redea independenţa, să elibereze poporul român de sub cea mai barbară stăpânire, respectiv cea sovietică. Vă recomand bibliografie, în primul rând ca să vă deşteptaţi şi în al doilea rând ca să ştiţi că eu nu vorbesc nedocumentat:

– Larry L. Watts, Fereşte-mă, doamne de prieteni (războiul clandestin al blocului sovietic cu România), Editura Rao, Bucureşti, 2012, 794 p.

– Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă (România şi sfârşitul războiului rece), Editura Rao, Bucureşti, 2013, 699 p.

– Ion Constantin, Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul războiului rece, Institutul naţional pentru studierea totalitarismului, Bucureşti, 2015, 344 p.

– Vasile Buga, Sub lupa Moscovei, Politica externă a României 1965-1989, Institutul naţional pentru studierea totalitarismului, Bucureşti, 2015, 330 p.

– Gheorghe Buzatu, Nicolae Ceauşescu. Biografii paralele. Stenograme şi cuvântări secrete. Dosare inedite. „Procesul” şi execuţia”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 752 p

Lista poate continua şi cine vrea să fie informat şi să vorbească în cunoştinţă de cauză, aşa cum cere bunul simţ, are la dispoziţie şi alte lucrări, în afară de bâlciul de la televizor. S-auzim şi de bine!

3 decembrie 2017

Multe lucruri ciudate, de neînţeles, se întâmplă în lumea noastră şi aşa a fost de la începutul începuturilor. Când subiectul receptor este mulţimea, lucrurile clare pentru individ întră în ceaţă, se complică, teren în care manipularea se simte forte bine şi produce efectele dorite de planificatori. Explicaţia este cât se poate de simplă: numai individul îşi poate pune întrebări la care se străduie să găsească şi răspunsuri, mulţimea, mare sau mică, nu. Şi acum subiectul:

Nepotul lui Mihai Hohenzollern (n-a fost regele României, cel puţin pentru faptul că ritualul de investitură, ungere, n-a avut loc niciodată) a vrut să-şi vadă bunicul, nimic mai mult, să-şi vadă bunicul şi atât. Nici s-o detroneze pe Margareta, nici să-l deranjeze pe Duda, nimic altceva decât să-şi vadă bunicul. S-au inventat tot felul de pretexte numai să nu-l lase. Oare de ce?! ne întrebăm noi ca indivizi, nu ca mulţime. Când ştim, din propria experienţă, că relaţia dintre bunici şi nepoţi e mai caldă, mai afectivă decât între părinţi şi copii, cu ce ar fi putut periclita această vizită starea de sănătate a „majestăţii sale”? Din contra, spunem noi, cred că i-ar fi produs o bucurie. Cu singură condiţie: bunicul să mai fie în viaţă.
Ce se întâmplă în acest timp de când comunicatele „casei regale” ne tot anunţă ba că „regele” se simte mai bine, ba că starea de sănătate i se înrăutăţeşte, „ţinând bietul popor cu sufletul la gură”? Aşa-i că nu ştiţi? Se aranjează, cu complicitatea lui Tăriceanu şi Dragnea, baza legală a unei îndemnizaţii lunare pentru „casa regală” de 25 de milioane de euro, că doar nu dau din buzunarul lor. Una dintre condiţii să le reuşească tâlhăria este ca „regele” să fie în viaţă. Spuneţi şi voi, care mai gândiţi: cum ar arăta o „casă regală” fără rege? Chiar dacă individul de care vorbim n-a fost rege, totuşi mulţimea îl percepe cu această calitate. „Regele”, de fapt, e de multă vreme în congelator, fapt pe care nu trebuie să-l ştie prea multă lume, pentru că le-ar strica acestor indivizi tâlhăria pusă la cale. Când planul le va reuşi, se va anunţa şi decesul „majestăţii sale”. Spun şi eu ca creştin: dă doamne să nu fie aşa!

7 decembrie 2017

S-a postat de către cineva dosarul de securitate al defunctului rege, vrând probabil să demonstreze cât de persecutat a fost săracul. Păi, dragi monarhişti, cum vreţi să fie tratat un trădător de ţară şi de neam. Mă întreb şi eu, până unde poate merge schizofrenia, sau hai să-i spunem mai elegant, duplicitatea? Monarhiştii, în genere, condamnă comunismul, dar îi ridică osanale celui care ia deschis porţile. Nu actul celei mai criminale trădări de la 23 august 1944, constând în arestarea şefului statului, mareşalul Antonescu, şi predarea lui la inamic a constituit începutul bolşevizării României? Repet, pentru cei care încă n-au aflat, Mareşalul Antonescu era pe cale să încheie armistiţiul în condiţii avantajoase pentru România, dar a fost arestat de către cel pe care îl plâng acum nişte ignoranţi sau rău intenţionaţi. Apropo de securitate, care îi tot blamată, Când o să ştiţi, dragii mei, cum lucrează serviciile de securitate, informaţii, spionaj etc. din aşa-zisă „lume liberă” o să regretaţi că aţi diabolizat securitatea română. Un individ ca acest fost „rege” ce a predat ţara ruşilor, fapt pentru care a şi fost decorat de inamic (ORDINUL POBEDA OFERIT DIRECT DE STALIN) a reprezentat tot timpul un pericol major pentru România. Apropo de avere, cică ar fi plecat cu mâinile goale!? Ia vedeţi voi monarhiştilor care-l plângeţi, câte procese a avut individul la diferite instanţe internaţionale cu Elena Lupescu, disputându-şi moştenirea lăsată de Carol a II-lea, un imens patrimoniu furat din România. Cum să nu se ocupe securitatea de el? V-am recomandat să citiţi doar Declaraţia de la Budapesta din iunie 1989 ca să vă convingeţi singuri ce preţ a pus individul pe ţară. Dumnezeu să-l ierte că are mult de lucru dacă actele criminale pe care le-a săvârşit se pot ierta. Nu poate fi o motivaţie în a-i ridica acestui individ osanale faptul că toţi preşedinţii postdecembrişti s-au dovedit a fi la fel de netrebnici şi de trădători. Cu o singură condiţie poate fi judecată securitatea, şi mă refer la securitatea de după 1965, cea românească, nu cea bolşevică înfiinţată de KGB, să se aducă în ţară acel trilion de dolari, despre care vorbeşte Călin Georgescu, furat, sub diferite forme, după 1990, când prin desfiinţarea securităţii ţara a rămas fără apărare. La fel ca într-o gospodărie, dacă n-ai pază e vraişte şi din munca ta se înfruptă toţi aventurierii. Uitaţi-vă ce a ajuns România astăzi! Nimic nu ne mai aparţine. Străinii au ajuns stăpâni pe meleagurile noastre, adică în gospodăria noastră. Chiar şi în prezenţa acestui dezastru, mai sunt unii care blamează securitatea. Le e frică probabil să nu se reactiveze. Fiţi pe pace, nu se va mai întâmpla aşa ceva. Suntem pierduţi ca neam.

8 decembrie 2017

Dragi români, mă adresez tuturor, indiferent că sunteţi de dreapta sau de stânga, monarhişti sau republicani, radicali sau moderaţi, conservatori sau progresişti şi câte alte doctrine, idei şi opţiuni aveţi, vă supun atenţiei şi meditaţiei următoarea problemă: cum se explică faptul că personajul care a deschis porţile bolşevizării şi rusificării României (regele Mihai) a ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani, lăsând moştenitorilor o avere impresionantă, iar cei care au luptat pentru derusificarea ţării au sfârşit tragic, doi împuşcaţi (Antonescu şi Ceauşescu) după nişte procese controlate de bolşevici iar al treilea iradiat (Dej), fără să lase urmaşilor aproape nimic, deşi munca şi strădania lor au adus adaus de valoare ţării?! Dacă aveţi curiozitatea să coborâţi mai adânc în istorie, veţi afla că aceeaşi soartă au avut şi alţi conducători din rândul românilor care au pus mai presus de propria tihnă şi desfătare neatârnarea şi libertatea poporului şi a ţării.

Gânduri bune vă doresc şi unora mai multă raţiune!

9 decembrie 2017

Amintindu-mi ce spunea Albert Eintein că „Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană” iar despre primul, celebrul personaj declara că nu este chiar atât de sigur c-ar fi infinit, mă gândisem să renunţ la postări, la a-mi mai exprima ideile, opiniile, gândurile, punctele de vedere prin acest mijloc de comunicare, numit facebook, având în vedere că numărul celor care reuşesc să înţeleagă anumite lucruri, de altfel foarte simple, este în continuă scădere. Este efectul nemijlocit al subculturii cu care mass media „independentă” ne agresează de atâta vreme. Dar, iată că îmi calc pe suflet şi merg mai departe. S-a anunţat intenţia de sanctificare a regelui Mihai şi că pentru aceasta ar trebui consultat poporul. Deci, ar trebui organizat un referendum. Gândiţi-vă un pic şi încercaţi să-i daţi dreptate lui Einstein. Nu-i aşa că prostia este infinită?! Adică noi, muritorii de rând, să hotărâm dacă acest individ merită să fie luat în oastea Domnului?! Dar dacă tot se doreşte să-l transforme „într-o zi de sărbătoare” n-ar trebui să se mai adauge încă o zi la cele 365, ca să aibă un loc special, nu alături de alţi sfinţi, despre care nici popii nu ştiu mare lucru. Însă înainte ca această idee (şmecherie) să prindă rădăcini eu am o altă propunere: să se facă un test ADN pentru a se stabili dacă Mihai este fiul lui Carol al II-lea. Din scrierile lui Pamfil Şeicaru, un ziarist din epoca respectivă, rezultă că n-ar fi. Ziaristul spune că Elena, mama lui Mihai, trecuse Rubiconul (adică era însărcinată cu comandantul gărzii regale a tatălui său, regele Constantin al Greciei) înainte de a se căsători cu Carol. De fapt, potrivit datelor oficiale, Mihai a fost născut la 7 luni ( 25 martie 1921 nunta – 25 octombrie 1921 naşterea). Care ar fi consecinţele dacă acest lucru se va dovedi? În primul rând s-ar aduce un alt argument în susţinerea tezei că am avut un rege ilegitim. Potrivit constituţiilor monarhice ale României, succesiunea la tron fiind pe linie descendentă (masculină), această condiţie nu se limita doar la o situaţie aparentă de filiaţie. Ea trebuia să fie şi reală pentru ca ocupantul tronului să aibă legitimitate, adică să fie de „os domnesc” şi nu bastard. În al doilea rând, vor trebui revizuite actele de succesiune, mai ales imensele proprietăţi pe care le-a dobândit acest individ şi clica de lăcuste care roiesc acum în jurul catafalcului. In al treilea rând, dovedindu-se caracterul ilegitim al funcţiei, vor trebui anulate actele regale pe care le-a înfăptuit, desigur, formal, pentru că nenorocirile pe care le-a săvârşit individul şi dramele pe care le-a suferit poporul nu mai pot fi reparate. Încă ceva: poate îmi poate spune cineva, vreun monarhist înfocat, de exemplu, ce act politic important pentru poporul român a îndeplinit regele Mihai, în afară de lovitura de stat de la 23 august 1944. După aia mai stăm de vorbă. Pa!

11 decembrie 2017

Boală grea şi cu facebook-ul asta. N-am crezul că poate crea dependenţă. Când mi-am propus să renunţ, iată că mass media mai livrează către public un material toxic: un individ, adus de la balamuc, plângând şi cerând iertare regelui defunct pentru faptul că în calitatea sa de profesor de istorie i-ar fi minţit pe elevi în legătură cu averea cu care personajul în cauză a plecat din ţară după abdicare. O altă postare ironizează o imagine cu nişte valize cu care a plecat suita regală. Poţi să fii indiferent faţă de această abjectă manipulare, mai ales că se urmăreşte un scop cât se poate de evident şi anume legalizarea casei regale ca instituţie de interes public pentru ca o clică de paraziţi să trăiască în continuare în opulenţă din banul public?

Oameni buni, nu vă lăsaţi neuronii să doarmă! Chiar dacă nu aveţi informaţii suficiente, logica şi bunul simţ vă pot ajuta să înţelegeţi multe dedesupturi ale acestui bâlci pe care-l orchestrează această clică de parveniţi, în complicitate cu actuala clasă politică.
După lovitura de stat de la 23 august 1944 care a deschis porţile bolşevizării României, regele a fost menţinut pe tron pentru a „legitima” procesul comunizării. Legile adoptate în acest timp poartă semnătura lui. Ele pot fi consultate în arhiva Monitorului Oficial. În baza acestor legi a fost decimată intelectualitatea şi jefuită ţara de către ocupantul sovietic.

Ca răsplată pentru această complicitate lista civilă (alocări bugetare pentru întreţinerea casei regale a crescut continuu), în condiţii de război şi de mari nenorociri prin care trecea ţara şi românii.

S-a început cu acordarea unui avans în contul Listei Civile, de 50.000.000 lei, aprobat pe 30 septembrie 1944. S-a ajuns, în decembrie 1946 – conform unei balanţe de venituri şi cheltuieli -, ca veniturile familiei Regale să fie de 4.102.282.063 lei, pe intervalul aprilie-decembrie al anului respectiv (nouă luni); atât de mari, încât depăşiseră necesităţile; se înregistra un excedent de 1.207.852.582 lei. De unde sunt aceste informaţii, s-ar întreba unii? Din documentele oficiale ale vremii, publicate în Monitorul Oficial. Monarhiştilor, le contestaţi?! Vă puteţi vindeca „fibrilaţiile” monarhice, consultându-le.

Regele şi-a scos cu mult înainte de abdicare averea din ţară şi aceasta a făcut-o cu complicitatea guvernului comunist şi a ruşilor. El ştia că monarhia nu mai are viitor şi atunci în schimbul scoaterii din ţară a averii, a jucat aşa cum i-au cerut ruşii.

Contul sub numele „M.S. Regele Mihai I”, deschis la Union des Banques Suisses, din Zürich a fost alimentat continuu până în ultima zi înaintea abdicării. Cel puţin transferurile cunoscute pot convinge chiar şi pe cei mai fanatici susţinători ai ideii că regele ar fi plecat cu mâinile goale, că avem de a face cu o enormă minciună.

În Elveţia au ajuns şi cele 41 de tablouri, despre care se ştie deja. Dovada? O chitanţă din 31 ianuarie 1949 a Băncii Elveţiene atestă existenţa, la acel moment, în depozitul ei, în contul „M.S. Regele Mihai I”, a 41 de tablouri. Nici asta n-o credeţi, nu?

Transferul masiv de bunuri în străinătate s-a făcut cu ocazia unei călătorii a familiei regale în occident, în noiembrie 1947, deci cu o lună înainte de abdicare. Totul s-a făcut cu ştirea guvernului comunist. Doar nu crede cineva că aceştia dormeau.

Comuniştii l-au plătit nu numai pentru criminala lovitură de stat de la 23 august dar şi pentru actele care au permis înfeudarea ţării faţă de regimul bolşevic, instaurat de Moscova. Iată câteva:

– a validat guvernul procomunist la 6 martie 1945, guvern impus de ruşi;

– în mai 1946 a acceptat executarea mareşalului Ion Antonescu; ar fi putut să-l salveze dacă nu s-ar fi gândit decât la sine;

– la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările parlamentului deşi ştia că acesta rezulta din nişte alegeri fraudate;

– în 1947 când liderii naţional-ţărănişti au fost băgaţi la închisoare n-a schiţat niciun deget să-i apere;

– s-a complăcut într-o companie abjectă alături de Stalin şi alţi lideri comunişti; în tablourile expuse în locurile publice şi la parade nu s-a făcut altceva decât figurile lui Hitler şi Antonescu să fie înlocuite cu cele ale lui Stalin şi Groza sau Dej.

Trădarea de la 23 august a fost răsplătită de Stalin cu ordinul „Victoria” şi două avioane. Era cea mai înaltă decoraţie de război sovietică; o mai primiseră, dintre străini, doar generalii D. Eisenhower (american) şi B. Montgomery (britanic).

Cu prilejul ceremoniei de înmânare ce a avut loc la Palatul Regal în ziua de 19 iulie 1945, mareşalul Tolbuhin a spus „Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu URSS, vor duce Poporul Român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în Istoria sa, în toate domeniile. La aceasta, stă ca garanţie Marea Uniune Sovietică, Marele Popor Rus.” Mihai a mulţumit.

Această „fericire” înfăptuită cu sprijinul direct şi bine plătit al regelui, avea să se concretizeze în decimarea intelectualităţii româneşti şi a elitei armatei române şi înfeudarea poporului român faţă de stăpânul de la răsărit pentru o lungă perioadă de timp, până s-a ridicat un alt român ca să-l elibereze şi acesta a fost NICOLAE CEAUŞESCU pe care românii la, comanda aceluiaşi tătuc de la răsărit, l-au ucis, unii direct, alţii prin atitudine.

De ce ţara a ajuns iar un dezastru? Mai vreţi răspuns? Ridicaţi-i osanale în continuare lui Mihai de Hohenzollern şi închinaţi-vă la moaştele lui? Dar, să nu uitaţi că trăiţi încă din ceea ce s-a produs când românii au fost stăpâni la ei acasă şi asta s-a întâmplat din 1964 şi până în 1989. Încă ceva! Cei care au înfundat puşcăriile în baza legilor decretate de Mihai au fost eliberaţi de Dej şi Ceauşescu. Citiţi Declaraţia din aprilie 1964, numită în occident „Declaraţie de independenţă” şi Decretul de amnistie generală, în urma căreia s-au golit puşcăriile, bineînţeles cei care au mai fost în viaţă atunci. Ceilalţi au murit „fericiţi”.

„Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Si neamul nemernicia!”

Spunea săracul Eminescu.

11 decembrie 2017

O problemă pentru monarhişti, în special pentru Lili de la Oradea: Mihai s-a căsătorit cu Ana după abdicare, deci după ce nu mai era rege. Cu toate acestea, Ana o a fost „onorată” ca regină şi înmormântată cu acest titlu la Curtea de Argeş. Carol al II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu tot după abdicare. N-ar trebui ca şi Elena Lupescu (în epocă i se spunea Duduia) să fie adusă în ţară şi înmormântată ca o regină alături de soţul ei? Ce spuneţi de asta dragi monarhişti?! Lili, din punct de vedere juridic, Lupeasca n-ar trebui să aibă parte de acelaşi tratament?

13 decembrie 2017

A murit în 31 august 2014 Ştefan Andrei, fost ministru de externe al României, un om cu o cultură enciclopedică şi un maestru în arta diplomaţiei, respectat în toată lumea, de la capete încoronate la oameni de rând. Un om care a făcut un imens bine ţării sale, România, pentru că la inegalabila lui valoare intelectuală s-a adăugat patriotismul, (dragostea de neam şi ţară, pentru generaţiile mai tinere, cărora nu li s-au mai predat astfel de lecţii). Un om pe care „ţara lui” după lovitura de stat din 1989 l-a băgat la puşcărie. Lideri importanţi ai planetei au trimis atunci mesaje de protest către regimul despotic instaurat la conducerea ţării. Omul a rămas în puşcărie, ispăşindu-şi pedeapsa pentru vina de a-şi fi slujit ţara.

M-am gândit acum la acest român, pentru că ne-a părăsit într-o tăcere şi ignoranţă condamnabilă şi dezonorantă pentru noi ca popor. Nici mass media, nici adunătura numită clasă politică n-au schiţat vreun gest de compasiune şi omagiu pentru memoria acestui MARE ROMÂN. Din păcate, pentru mulţi dintre noi numele de ŞTEFAN ANDREI nu are vreo importanţă.

În schimb, pentru cel care a băgat România în cea mai neagră perioadă din istoria sa, trădând-o şi contribuind direct la exterminarea elitei acestui popor, onorurile, osanalele, adulaţiile ating zona cea mai sinistră a grotescului. Români, am un sfat pentru voi: MAI MULTĂ DECENŢĂ, BUN SIMŢ ŞI RAŢIUNE cred că n-ar strica. Dacă ţara a ajuns o ruină de la un capăt la altul şi peste 4 milioane dintre ai noştri sunt acum slugi la străini, mulţi dintre ei chiar în stare de sclavie, cred că o vină o avem şi noi, mai ales cei care, din diferite motive, îi „îndrăgesc” pe străini şi nu pe cei de neamul lor.

Acest mesaj este expresia unei profunde mâhniri. Nu vreau să jignesc pe nimeni ci doar să ne uităm cu atenţie în această oglindă, să ne privim chipul şi să vedem dacă mai sunt urme de românism pe el. S-auzim de bine!

13 decembrie 2017

Când le pui monarhiştilor (culmea este că mulţi nici nu ştiu ce-i aia monarhie) o întrebare concretă, la care nu se poate răspunde decât punctual, tac ca ăla, ştiţi voi care, în popuşoi. Repet: dacă Ana, soţia lui Mihai, deşi s-a căsătorit cu acesta după abdicare, deci când acesta nu mai era rege, a fost onorată cu titlul de regină şi a fost înmormântată la Curtea de Argeş cu onoruri regale, n-ar trebui ca şi Elena Lupescu să fie reînhumată alături de soţul ei Carol al II-lea tot la Curtea de Argeş şi tot cu onoruri regale? Reamintesc că şi ea s-a căsătorit cu Carol al II-lea după ce acesta abdicase, deci când nu mai era rege, situaţie identică cu cea a lui Mihai. Este vorba de două situaţii identice care ar trebui să aibă acelaşi tratament juridic, după părerea mea. Cine se încumetă la un răspuns serios îl aştept.

14 decembrie 2017

Tot fastul ăsta grotesc, care n-are nimic de-a face cu ritualurile creştine de înmormântare, este aranjat pentru un singur scop şi anume intoxicarea opiniei publice cu ideea că „monarhia” ar fi unica alternativă la situaţia deplorabilă în care a ajuns astăzi ţara. Nu e nimic altceva decât propagandă toxică de la un capăt la altul, în care este antrenată mass media „independentă”, independentă faţă de interesul naţional şi dependentă de cei din palma cărora ciugulesc arginţii otrăviţi. Activiştii fostului regim, nesuportabili şi ei, au avut totuşi nişte limite ale decenţei.

O singură metaforă poate fi folosită pentru a califica această propagandă şi anume „rahat învelit în staniol” cu enorm de mult sclipici.

Am pus de mai multe ori întrebarea: cum poate fi susţinută afirmaţia că defunctul rege „a făcut enorm de mult bine României”, cum afirmă tot mai des aceşti activişti promonarhişti? Cu nimic, dar absolut cu nimic. Din contra, am demonstrat, cu dovezi de necontestat, răul imens pe care l-a săvârşit individul, în mod deosebit prin actul trădării de la 23 august, precum şi prin colaboraţionismul său faţă de ocupantul sovietic, pentru care a fost răsplătit „regeşte”, până la abdicare.

Exact în ziua în care a fost încoronat, respectiv 6 septembrie 1940, împotriva românilor din Ardealul de Nord s-a declanşat un bestial genocid de către hoardele maghiare de ocupaţie de sub comanda lui Horthy. Ce a făcut regele pentru a stopa această barbarie. Nimic, dar absolut nimic. S-a jucat cu maşinuţele. Tot românii, respectiv Ion şi Mihai Antonescu, prin insistenţele diplomatice la Hitler au reuşit să pună capăt atrocităţilor pe care le săvârşeau ungurii împotriva românilor. Am recitit astă-noapte stenogramele discuţiilor pe care cei doi antoneşti le-au avut atunci cu Hitler. Altă soluţie nu era.

Pe românii din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, supuşi şi ei malaxorului sovietic de exterminare, tot Antonescu i-a salvat prin operaţiunea de eliberare a acestor teritorii declanşată la 22 iunie 1941. Am auzit în aceste zile că regele ar fi pus capăt războiului nedrept declanşat împotriva URSS, chiar din gura unor aşa zis istorici. O asemenea afirmaţie ar trebui să-i trimită după gratii pe aceşti indivizi cel puţin pentru 200 de ani, ori direct la balamuc. Despre colaboraţionism, repet ce am mai spus: Legile nr. 50, 51 şi 312 din 1945, care au constituit temeiul „legal” pentru exterminarea elitei poporului român, au fost adoptate prin decrete regale. Parlamentul fusese dizolvat încă din 1938 când s-a instaurat dictatura lui Carol al II-lea, un alt nemernic. Citiţi, „dragi” monarhişti, aceste legi, le găsiţi în arhiva Monitorului Oficial, şi dacă după aceasta mai aveţi curajul să spuneţi ceva în favoarea regelui înseamnă că ori sunteţi proşti de-a binelea şi singura atitudine faţă de voi nu poate fi decât compasiunea, ori sunteţi de rea credinţă, caz în care ar trebui să fiţi trataţi ca nişte trădători de neam şi ţară. În rest numai de bine!