DISTRIBUIȚI

Aflat în inima Bucureştiului, la kilometrul zero al Capitalei, Palatul Suţu poartă cu mândrie o istorie de aproape 200 de ani. Polul balurilor din a doua parte a secolului XIX, la care participau inclusiv regele Carol I şi regina Elisabeta, sediul cartierului general german în timpul Primului Război Mondial, sediu al Primăriei Capitalei sau al Băncii Chrissoveloni, în Palatul Suţu se află în prezent Muzeul Municipiului Bucureşti. Despre istoria şi însemnătatea acestui palat am vorbit cu Horia Iova, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

„Palatul Suţu, care este astăzi sediul Muzeului Municipiului Bucureşti, era, în zilele lui de început, sediul mondenităţilor bucureştene. El îşi are începutul în anii 1830, atunci când a fost construit din porunca boierului Costache Suţu, un boier foarte puternic venit dintr-o familie de origine greacă care a ocupat diverse funcţii importante în spaţiul românesc. O fire ambiţioasă, puternică, determinată şi un caracter uneltitor aspira chiar, se pare, la tronul Ţării Româneşti”, afirmă Horia Iova, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.
Galerie foto

Palatul SuţuPalatul SuţuPalatul SuţuPalatul Suţu
vezi galeria39 foto

Reprezentanţii familiei Suţu au ocupat numeroase funcţii importante în Moldova şi în Ţara Românească, dând chiar domnitori, precum Alexandru Suţu şi Mihai Suţu, care au condus de câteva ori cele două ţări româneşti la finalul secolului XVIII şi în prima parte a secolului XIX. Postelnicul Costache Grigore Suţu, care a construit palatul între 1833 şi 1834, era nepot de frate cu domnitorul Mihai Suţu.

Avangardismul Palatului Suţu nu a fost pe placul boierului
Palatul Suţu a reprezentat, în secolul XIX, o îmbinare între spaţiile vestic şi oriental. Obiceiurile locatarilor erau însă influenţate de paradigma otomană, de comportamente de tip oriental, deşi ei aspirau spre vest. Arhitectura Palatului Suţu este de factură occidentală, în stil neogotic, fiind între primele clădiri de acest fel din spaţiul românesc. În Bucureştiul cu locuinţe de maximum un etaj, Palatul Suţu a fost văzut la vremea respectivă o clădire avangardistă, lucru surprins şi de către fotografii vremii.

„Arhitecţii vienezi Conrad Schwink şi Johann Veit au conceput acest palat şi vedem că este simetric ceea ce, notează un important istoric, foarte special pentru spaţiul românesc. La vremea respectivă, clădirile din spaţiul românesc aveau o faţadă şi o parte din spate, lucru care nu se întâmplă aici, avem o simetrie faţă-spate, stânga- dreapta, aripile palatului sunt perfect simetrice, o arhitectură care presupunea un anumit grad de modernitate şi reprezenta, să spunem, o afirmare a aspiraţiilor spre modernitatea europeană a acestei familii, un pas spre europenizare”, precizează Horia Iova.

Costache Grigore Suţu / Credit foto: Arhivă Muzeul Municipiului Bucureşti

Boierul Costache Grigore Suţu nu a fost încântat, însă, de avangardismul noii sale proprietăţi, astfel că el a depus o plângere împotriva arhitecţilor, printre motive fiind arcadele din partea de jos, dar şi calitatea sobelor. Generaţia următoare de locatari ai palatului, Grigore Suţu, fiul postelnicului Costache, împreună cu soţia sa Irina, a adus grandoare palatului, în anii ’60 ai secolului XIX, din punct de vedere al amenajării interioare.

„Vorbim aici despre scara care oferă o scenografie de arhitectură, gândită de Karl Storck, sculptor important, primul profesor de sculptură la Şcoala de Arte din România. De altfel, el a sculptat şi chipul Irinei Suţu care ne întâmpină la intrarea în palat. Vorbim, deci, de o scenografie de arhitectură în care un rol central îl joacă oglinda de aproximativ 10mp, care extinde spaţiul şi oferă o intrare cu totul fastuoasă”, apreciază reprezentatntul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Şi în secolul XIX erau populari piticii de grădină
Tinerii soţi Suţu au adăugat o marchiză la intrarea în Palat şi au amenajat şi grădina, aducând plante şi păsări exotice pentru vremea respectivă, precum păuni, pelicani, dar şi o serie de decoraţiuni familiare românilor de astăzi, precum picticii şi ciupercile colorate de grădină, făcute din materiale mai preţioase decât cele de astăzi, pentru a încânta privitorii.

Lucrările de lărgire a străzilor din prima parte a secolului XX au făcut ca grădina Palatului Suţu, care trecea, în faţă, peste actualul Bulevard Ion C. Brătianu şi se întindea, în spate, spre actuala Stradă a Academiei, să fie micşorată. În timpul acelor lucrări s-au pierdut decoraţiunile originale ale porţilor. În prezent, deasupra fiecărei porţi se află soarele cu doi lei, dar în vremea familiei Suţu, aceşti lei erau mai mari şi poleiţi cu aur .

Revenind la lucrările de reamenajare făcute la Suţu, în anii ’60 ai secolului XIX, de precizat este că în balconul palatului a fost amplasat un soare care „ardea cu flăcări pe margine”, iar o bună parte a locuitorilor Bucureştiului treceau prin zonă special pentru a vedea frumuseţea spectacolul inedit.

„Soarele, susţinut de doi lei, este un blazon al familiei Racoviţă, pe care Suţuleştii l-au preluat. Asta pentru că Costache Suţu venise în zonă prin căsătorie cu Ruxandra Racoviţă. Boierii Racoviţeşti erau boierii zonei, iar boierii Suţuleşti erau veniţi prin această căsătorie a lui Costache cu Ruxandra”, precizează Horia Iova.

O replică cu Soarele, susţinut de doi lei, se găseşte pe actualele porţi ale Palatului Suţu

Familia Suţu avea un domeniu şi la Brăila, în Suţeşti, unde soţii Irina şi Grigore se retrăgeau pe timpul verii.

Stema de pe Palatul Suţu, dată jos din ordinul lui Alexandru Ioan Cuza
Grigore Suţu se pare că era la fel de mândru şi ambiţios precum tatăl său, postelnicul Costache Grigore Suţu. O dovadă este poate şi faptul că şi-a luat o soţie foarte bogată, Irina Suţu, născută Hagi-Mosco, care provenea dintr-o familie de bancheri.

Ambiţiile tânărului Grigore s-au lovit, însă, de normele impuse de autorităţile vremii care nu au acceptat stema pe care Suţuleştii o aveau pe faţada palatului. „Blazonul lor cuprinde bourul Moldovei şi vulturul Ţării Româneşti, asemeni blazoanelor tuturor familiilor care au avut influenţă, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, şi au dat domni din cele două principate. După Unirea din 1959, vorbim despre stema României care semăna foarte mult, având vulturul Valahiei şi bourul Moldovei. Acest lucru l-a deranjat pe Cuza atât de tare încât a comandat dărâmarea de pe palat a blazonului, lucru care s-a şi întâmplat, a fost dărâmat de pe palat cu dalta şi ciocanul”, afirmă Horia Iova.

Acest lucru nu a umbrit însă grandoarea Palatului Suţu, astfel că după terminarea lucrărilor de reamenajare începe cea mai frumoasă perioadă din istoria lui, devenind centrul cel mai important al balurilor bucureştene.

La Palatul Suţu invitaţii erau primiţi doar dacă coborau din trăsură
Sezonul balurilor bucureştene se desfăşura iarna, între sărbătorile de iarnă şi până la venirea Paştelui. Toţi invitaţii Suţuleştilor veneau numai cu trăsurile, altfel nu erau primiţi. În splendidul palat, Irina şi Costache Suţu organizau în special baluri mascate, în care doamnele de vază se îmbrăcau în principal în costumaţii de prinţese sau regine, după modelul Mariei Antoaneta, Madame du Barry, Madame de Pompadour, completate de costume de tipul „păstoriţă”, spaniolă, ţărancă elveţiană şi chiar costume populare româneşti.

„În sezonul balurilor, croitoresele, modistele erau foarte ocupate cu satisfacerea acestor fantezii ale doamnelor. Ne gândim la o întreagă lume, industrie în jurul acestor baluri, o întreagă lume a meşteşugurilor, a creaţiei care se orienta spre vest”, precizează muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

În privinţa ţinutei de bal, domnii erau mai conservatori, preferau costumele simple, iar la balurile mascate purtau uniforme de ofiţeri, inspirate din istoria franceză, sau costume de muschetari.

La Palatul Suţu se dansa vals, cadril, cotillion, iar doamnele îşi rezervau partenerii de dans cu o zi înainte, în carneţelul de bal.
„Avem nişte dansuri foarte standardizate, ceea ce însemna că trebuia să ştii paşii. Dacă ştiai paşii, însemna că ai fost umblat în lume, că eşti civilizat, cunoşti bunele maniere”, afirmă Horia Iova.

Holul de la parterul Palatului Suţu / Credit foto: Cristian Oeffner Oprea, Muzeul Municipiului Bucureşti

Soţii Suţu şi-au împăiat căţeluşa
Bărbaţii care se încurcau la dans erau aspru criticaţi de către domnii mai experimentaţi. Din această cauză, atât doamnele, cât şi domnii care veneau la Palatul Suţu luau lecţii cu profesori veniţi din vest.

„În sezonul balurilor, la intrare ne-ar fi aşteptat un paznic albanez, îmbrăcat după moda arnăuţească şi, bineînţeles, înarmat cu iatagan şi două pistoale. El făcea parte din suita lui Grigore Suţu, alături de un servitor arab. Cu acest alai se plimba pe Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei, alături de soţia sa Irina şi de căţeluşă, un pudel alb, Luţi, despre care aflăm că avea o tunsoare asemănătoare ’gardurilor vii’, o tunsoare foarte haioasă”, specifică Horia Iova.

Atunci când a murit Luţi, se pare că familia Suţu a decis să o împăieze, amplasând-o apoi la capătul scărilor impunătoare din palat. „Vorbim despre o familie care îmbina eleganţa cu un oarecare tip de excentricitate. Ei, ca imagine, erau destul de amuzanţi, pentru că el era, conform trăsăturilor întregii familii Suţu, şi mă refer aici la bărbaţi, era scund, un pic îndesat şi foarte arţăgos. Pe când ea era înaltă, destul de plăcută ca prezenţă, dar oricum îl domina. Motiv pentru care, societatea i-a poreclit, mai cu drag, mai cu maliţiozitate, ’Turcul şi cămila’ ”, detaliază muzeograful.

Irina şi Grigore Suţu, alături de căţeluşa Luţi / Credit foto: Arhivă Muzeul Municipiului Bucureşti

Fastul petrecerilor de la Palatul Suţu a fost remarcat şi de cronicarii vremurilor care notau că erau cele mai interesante din Capitală, deschise personalităţilor politice, „fără diferenţe de culoare politică”. „Sigur că, în această deschidere, se simţea şi o oarecare tensiune. Tensiunea atracţiei, pe de-o parte, de multe ori erotică, între domni şi doamne, între tineri, sau, de cealaltă parte, tensiunile generate de antipatii, animozităţi, duşmănii, concurenţă în afaceri, politică ş.a.m.d”, afirmă sursa citată mai sus.

Onoarea pe care Carol I i-o făcea lui Grigore Suţu
La vremea respectivă, Palatul Suţu era iluminat cu lumănări care, în timpul balurilor, făceau adevărate jocuri în oglinda cea mare din holul palatului. Saloanele de la etajul palatului, din ambele părţi ale scărilor, în prezent săli expoziţionale, găzduiau în a doua jumătate a secolului XIX celebrele baluri. Saloanele din capete holului de la etaj, sub balcoanele muzicanţilor, erau destinate locuirii.
„La baluri participa inclusiv familia domnitoare, Carol I, care se pare că îi făcea onoarea lui Grigore de a-i întinde două degete. În general, protocolul foarte rigid, distant, scorţos, am putea spune, impus de Carol I presupunea să întindă interlocutorului un singur deget, să nu se atingă foarte mult. Se pare că lui Grigore îi făcea o onoare extraordinară să îi întindă două sau chiar trei degete, era ceva cu totul deosebit. Pentru această onoare, Grigore îl întâmpina la intrare şi se pare că i-ar fi luminat calea pe scări cu lumânarea până sus, mergând cu spatele”, precizează Horia Iova.

Vizitele membrilor supremi ai Casei Regale la Palatul Suţu aveau loc, în principal, la balul din 30 ianuarie, fiind cel mai important bal al palatului, de ziua lui Grigore Suţu, cu prilejul sărbătoririi sfinţilor Vasile, Grigore şi Ioan.

În 1891, Irina Suţu moare de o boală digestivă, iar la doi ani se stinge din viaţă şi Grigore. Neavând copii, palatul a revenit unui nepot de soră al lui Grigore. De aici începe o perioadă tulbure în istoria Palatului Suţu. Odată cu moartea celor care îl iubeau şi îi dădeau viaţă, palatul intră într-un con de umbră, petrecerile şi balurile se opresc, iar situaţia devine cu adevărat dramatică în 1916, când Bucureştiul este ocupat în Primul Război Mondial. „În Palatul Suţu a avut reşedinţa guvernatorul german al teritoriului ocupat, generalul Tülff von Tschepe und Weidenbach. Aşa că spaţiile palatului, care găzduiau odată petrecăreţi şi îi primeau cu căldură, găzduiau acum armatele invadatoare. Se spune că de Revelionul anului 1917 spre 1918 a avut loc o recepţie, cu ocazia căreia se pare că s-a discutat despre o posibilă încheiere a păcii, ceea ce avea să fie pacea de la Bucureşti – Buftea, semnată de, pe atunci, primul ministru Alexandru Marghiloman. Alexandru Marghiloman care se pare că altădată ar fi fost sufletul petrecerilor la balurile bucureştene, probabil şi la Palatul Suţu”, afirmă muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Comuniştii au vrut să dărâme Palatul Suţu
După Primul Război Mondial, palatul este înstrăinat de către ultimele rude ale Suţuleştilor şi ajunge să fie disputat între Primăria Capitalei, Banca Chrissovelony şi CEC, acestea având şi sediul, pe rând, în Palatul Suţu, însă niciuna nu voia să restaureze şi renoveze clădirea care avea nevoie de reparaţii urgente. „Palatul funcţionează ca sediu al primăriei în anii ’30 şi avem în perioada aceasta primarul Dem I. Dobrescu, poreclit de comunitate primarul ’’târnăcop’’ pentru lucrările de modernizare aduse Bucureştiului, de extindere a bulevardelor. A fost o schimbare rapidă, benefică pe de altă parte, dar care a stârnit şi o oarecare dezaprobare din partea comunităţii”, apreciază Horia Iova.

În baza problemelor legate de întreţinerea Palatului Suţu, după al Doilea Război Mondial, autorităţile comuniste au pus chiar problema demolării lui. Palatul Suţu a scăpat, însă, de buldozerele comuniste şi în 1948 este declarat monument istoric. Nu i se acordă însă o destinaţie culturală, astfel că devine sediul Institutului de Construcţii în prima parte a anilor ’50. În 1956 este dat spre folosinţă Muzeului oraşului Bucureşti şi încep lucrările de reparaţie şi restaurare care durează trei ani.

Noaptea Muzeelor la Palatul Suţu / Credit foto: Arhivă Muzeul Municipiului Bucureşti

„În 1959 se inaugurează muzeul în această clădire, pentru a marca centenarul Unirii de la 1859, vorbim despre un alt centenar al unei uniri, cea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza. În perioada următoare, clădirea găzduieşte Muzeul Municipiului Bucureşti, sub diversele sale forme, Muzeul de Istorie al Oraşului, Muzeul de Istorie şi Artă al Bucureştiului, căpătând către anii ’90 denumirea pe care o are astăzi, Muzeul Municipiului Bucureşti. Sigur că viaţa lui continuă pe o pantă ascendentă, cu evenimente culturale, concerte, expoziţii, teatru, redându-se cumva interesul bucureştenilor pentru această clădire emblematică. O clădire care a adăpostit personalităţi de secol XIX, a găzduit multe poveşti, unele de dragoste, altele politice, o clădire care a suferit alături de cetăţenii săi în vremea ocupaţiei şi care ne oferă astăzi un spaţiu de gândire, de reflecţie, de întoarcere în istorie şi poate că de întoarcere către noi înşine”, conchide muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoşti, prin intermediul campaniei „Case de poveste”, istoria unor clădiri impresionante şi a oamenilor ei.
Citeşte şi Miţa Biciclista, faimoasa curtezană care a primit casă de la Ferdinand I. ”Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa abandonau politica”
Citeşte şi Casa Melik, locuinţa-muzeu norocoasă din Bucureşti ce rezistă de circa 250 de ani. L-a găzduit inclusiv pe fugarul-revoluţionar Ion C. Brătianu
Citeşte şi ”Mărţişor”, casa pe care Tudor Arghezi a construit-o pentru ca nevasta să vină cu mâncarea caldă în cazul în care va fi închis