DISTRIBUIȚI

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor în vederea realizării unui parc de aventură modern, la fosta Uzină de apă nr. 1, pentru care municipalitatea a obținut fonduri europene de 4 milioane de euro.
Astfel, în urma licitației publiceoferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de asocierea SC ISCHIA SRL, SC GARDEN CENTER GRUP SRL, OBERCONS COMP SRL, SC SUBMIT SRL, SC MOVILAND MET SRL și CONSUMCOOP GALATI SOCIETATE COOPERATIVĂ. Valoarea contractului este de 14.770.122,63 de lei cu TVA, iar durata este de 18 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare și 14 luni pentru execuția lucrărilor.
Primăria municipiului Galați a obținut fonduri europene pentru realizarea acestui obiectiv. Astfel, amenajarea parcului presupune realizarea unui playground (tip „crochet”) cu plase colorate, suspendate și tensionate, care poate fi acoperit cu sisteme de protecție la intemperii, iar pardoseala va avea covor antitraumă. De asemenea, se vor instala o tiroliană și un tobogan cu mai multe canale și se va amenaja un amfiteatru în aer liber. Parcul va avea spații verzi organizate între aleile carosabile, parcări, precum și piste pentru bicicliști, mobilier urban, sisteme de supraveghere video și wi-fi și rețele pentru utilități.
Fosta Uzină de Apă se află pe strada Saturn nr. 42 și a fost oprită după 139 de ani de activitate în anul 2011. Suprafața totală este de peste 47.000 mp, iar Consiliul Local a hotărât în 2019 dezmembrarea acesteia în trei loturi. Lotul folosit pentru proiectul de regenerare urbană este lotul 1, în suprafață totală de 15.600 mp, din care peste 14.000 mp va fi spațiu verde.
Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 19.330.158,88 lei cu TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 19.267.850,48 lei cu TVA, contribuția de la bugetul local fiind de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 385.357 lei cu TVA.
Proiectul „Regenerare urbană zona Uzina de apă nr. 1 (etapă I) cod SMIS 129530” se derulează prin POR/2017/4/4.2/1, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Obiectivul specific este reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați