DISTRIBUIȚI

Astăzi a fost inaugurată prima parcare multietajată cu teren de sport din municipiul Galați. Noua construcție se află în cartierul Mazepa, are 214 locuri de parcare și 46 de spații de depozitare individuale, iar pe terasa de la ultimul nivel a fost amenajat un teren de sport modern.
„Este prima construcție de acest fel dintr-un cartier al orașului și vom continua astfel de proiecte. Am demarat deja procedurile în vederea construirii de noi parcări subterane, supraterane și la nivel în mai multe zone ale orașului. Problema locurilor de parcare este una ce mă preocupă permanent și am încercat să găsesc soluții. Dovadă stau cele peste 10.700 de noi locuri de parcare construite în ultimii patru ani”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu la inaugurarea noii parcări.
Construcția este de tip parter + 3 etaje, cu un număr de 214 de locuri de parcare, dintre care 16 sunt pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, parcarea dispune de 46 de spații de depozitare individuale. Parcarea este dotată cu sisteme pentru eficiența energetică (iluminat LED cu senzor de proximitate și aprindere în cascadă), panouri solare producere apei calde, spații încălzite, sisteme de control al accesului, sistem de monitorizare video și 20 puncte de încărcare electrică pentru mașini nepoluante. În prima etapă sunt atribuite 180 de locuri de parcare celor care locuiesc în zonă.
Suprafața construită a parcării este de 1.937,67 metri pătrați, cu o arie desfășurată de 7.905,23 mp.
Valoarea investiției a fost de 14,5 milioane de lei cu T.V.A, suma incluzând dotările, îmbunătățirea terenului de fundație și devierea rețelelor.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentConsiliul Local Galati
Articolul următorSpaima la Buzau