DISTRIBUIȚI

Ziua de azi e ultima când mă sufocă patima,
de azi nici sfetnic n-o să-ți fiu, nu vreau ca sufletu-mi pustiu
să sufere nelegiuiri și să suporte amăgiri,
tu parcă te distrezi banal, comportament de papagal,
nici nu mai știi ce-mi bălmăjești, îndrugi vorbe mitocănești,
când le aud mă roșesc eu, mă mir de unde ai tupeu
și e păcat să le ascult, m-aștept la tine la mai mult,
te-aprinzi, din ochi îți sar scântei, dar cred că nici nu știi ce vrei,
când plângi sau râzi, când râzi sau plângi, nu bucurii, ci ură strângi,
nu tremura împătimit, că de la viață ai primit,
tot ce primește-un om normal: iubire, dor și-un cod moral,
mândria și orgoliul tău sunt fapte grave ce-ți fac rău
și, parcă, mă implici pe mine, crapă obrazul de rușine,
un adevăr trăit și spus cu aroganță ai răpus,
credeai că, sigur, tu știi tot, pe mine mă credeai netot,
mă foloseai să-ți satisfaci ce-aveai în tine: mii de draci,
cu greu nespus te potoleai și-a doua zi reîncepeai,
tristețe mare-n ochii tăi, amicii-ți erau nătărăi
că nu te-ajută și nu vor să fie țap ispășitor
al multelor chemări prostești cu care vrei să te mândrești,
apucături de mahala de care nu vrei a scăpa,
din rândul lumii tu te-ai scos gândind că e mai norocos
să-ți faci prietenii dușmani, să nu dai pe ei nici doi bani,
să-i folosești pe interes, doar tu știi calea ce-ai ales,
singurătate, egoism, un singur gând ai: erotism,
pe tine prea mult te iubești, tu doar la tine te gândești,
pe mine m-ai pierdut de-acum, în urma ta rămâne scrum,
am ars destul când te-am avut, mi-ai dat iubire cu-mprumut
nu cât puteai, ci cât ai vrut, statut de om întreținut,
am ars de dorul tău, nătâng, dar rodul neghiobiei strâng
și, cred, cu greu o să-mi refac statul dur de prostănac,
să ies din mreje cu necaz, amare lacrimi pe obraz,
nici om nu pot să mă socot, îmbătrânit cu rost cu tot,
dar m-a cuprins prilej vrăjit și-ajuns-am omul necăjit,
prostit și dezorientat, dur, ispitit și cu păcat,
de astăzi îmi voi reveni și-altfel de om voi deveni.