DISTRIBUIȚI

Deputații au aprobat marți în plen lista celor 30 de membri din noua comisie specială a Parlamentului privind contra-terorismul.

Comisia va evalua dimensiunea amenințării teroriste pe teritoriul european și va sublinia posibilele erori, deficiențe și disfuncționalități privind măsurile contra-teroriste.

Lista celor 30 de membri este disponibilă aici. Doru-Claudian Frunzulică, deputat român în Parlamentul Eurupean (grupul S&D), este membru al comisiei.

Comisia va organiza prima reuniune joi, 14 septembrie în Strasbourg pentru a alege președintele, vice-președinții și raportorul (raportorii).

Background

Mandatul comisiei speciale a fost aprobat în sesiunea plenară din 6 iulie.
Comisia se va concentra pe următoarele elemente:

• implementarea măsurilor de gestionare a granițelor externe

• deficiențe în schimbul de informații juridice, de aplicare a legii și intelligence între statele membre

• interoperabilitatea bazelor de date europene pentru schimbul de date

• impactul legislației europene anti-teroriste asupra drepturilor fundamentale

• radicalizarea și eficiența programelor de de-radicalizare

• spălarea banilor și finanțarea terorismului, inclusiv legăturile cu crima organizată

• practici eficiente pentru protejarea țintelor ușoare și a infrastructurii critice, cum ar fi aeroporturile și gările

Ce urmează

Comisia va vizita și organiza audieri cu alte instituții UE, cu agenția Europol pentru cooperare judiciară, cu parlamentele naționale și guvernele statelor membre și statelor terțe, cu agențiile de aplicare a legii, serviciile de intelligence, judecători și magistrați, precum și organizațiile victimelor.

Comisia trebuie să pregătească un raport la jumătatea mandatului și un altul la final de mandat, cuprinzând fapte și recomandări. Mandatul de 12 luni va începe joi, 14 septembrie și poate fi prelungit.

Alături de cei 30 de membri aprobați de plen, comisia va mai avea 30 de membri supleanți numiți de grupurile politice.

Informații suplimentare

Bogdan BÂRLA

Press officer – Biroul de Informare al Parlamentului European în România
bogdan.barla@ep.europa.eu
+40 21 405 0885
+40 741 138 767