DISTRIBUIȚI

România raportează în ultimii ani o scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, înregistrând în anumite zone procente sub 75% acoperire vaccinală pentru mai multe tipuri de vaccin. În această situaţie, pericolul reapariţiei unor boli precum poliomielita, difteria sau chiar tetanosul este foarte mare. Neprezentarea la medicul de familie, campaniile antivaccinare, lipsa unor surse credibile de informaţii pentru părinţi, contraindicaţiile medicale, disfuncţionalităţile legate de achiziţii publice întârziate în furnizarea vaccinurilor, dar şi lipsa de monitorizare a funcţionării Programelor Naţinale de Sănătate, inclusiv a Programului Naţional de Imunizare, sunt motive palpabile care au condus la scăderea importantă a acoperirii vaccinale în Romania, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile, şi certifică o deficienţă a aplicării politicilor publice de a asigura un nivel de imunizare corespunzător.
În acest context, Institutul pentru Politici Publice (IPP) împreună cu Asociația Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Județul Bacău prin Consiliul Județean Bacău, Județul Giurgiu prin Consiliul Județean Giurgiu au plăcerea să vă invite la dezbaterea publică:
Nediscriminarea înseamnă drepturi egale!
Vaccinarea înseamnă un drept la şanse reale!
în cadrul căreia se vor prezenta cele mai importante concluzii ale unei analizei realizate asupra problematicii vaccinării la nivel național. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 noiembrie 2015, orele 10:00-13:30, Sala Avram Iancu, Palatul Parlamentului (intrarea A1, Calea 13 Septembrie 1-3) sub auspiciile Comisiei de Sănătate din Senatul României.
Dezbaterea își propune astfel să contribuie atât la conştietizarea importanţei vaccinării dar şi la combaterea discriminării și îmbunătățirea situației copiilor de etnie romă în comunități cu populație semnificativă, prin dezvoltarea și pilotarea unui model de intervenție timpurie integrată pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire la copii (cu accent pe imunizare), și ajustarea indicatorilor programelor de sănătate naționale relevante (Programul Național Mama și Copilul, respectiv Programul Național de Imunizare), astfel încât să reflecte impactul în comunitățile vulnerabile. La eveniment au confirmat reprezentanţii tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în Programul Naţional de Imunizare.

Direcția de Presă