DISTRIBUIȚI

Președinta Comisiei pentru afaceri europene a Senatului Gabriela Crețu, a deschis joi, 27 noiembrie, lucrările Conferinței Naționale „Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului – o Magna Carta a demnității umane”, organizată de Federația Internațională a Comunităților Educative – Secțiunea România (FICE România) în parteneriat cu C.A.E.

În calitate de coorganizator, dar și vorbitor principal, Gabriela Crețu a subliniat importanța protejării drepturilor universale: „Drepturile câștigate nu sunt niciodată câștigate o dată pentru totdeauna. E nevoie să reamintim în permanență faptul că există o istorie a drepturilor. Până nu demult, copiii erau puși la muncă și exploatați. Trebuie să ne amintim că drepturile nu sunt declarații, ci sunt construite.”

În context, senatoarea a amintit de faptul că există încă în lume 142 milioane de copii care muncesc și au sub 14 ani, la nivel global. „În fiecare copil este o comoară, dar este responsabilitatea societății pentru a o scoate la iveală.” a adăugat Gabriela Crețu.
O altă problemă importantă adusă în discuție de președinta Crețu a fost educația adulților, care este esențială pentru a asigura un nivel comportamental adecvat copiilor. „Ne-am adunat aici pentru acel principiu fundamental potrivit căruia nu putem să oferim copiilor educație fără educatori care să fie la rândul lor educați. Ca să-i apăram pe copii, trebuie să-i creștem pe adulți! Prea mulți nu au beneficiat de drepturile garantate în Convenție în propria copilărie! Iubirea și grija societății nu garantează iubirea și grija, dar reduc, cu certitudine, violența și riscul de sărăcie.”

Informații suplimentare: Federația Internațională a Comunităților Educative – Secțiunea România, înființată în anul 1990, este o organizație neguvernamentală, nonprofit a profesioniștilor în educație și protecție socială, care activează pentru drepturile copiilor, îndeosebi ale celor care cresc în afara familiei, la distanță de părinți, în condiții sociale diferite.
Conferința Națională „Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului – o Magna Carta a demnității umane” este un eveniment organizat de FICE România care reunește stakeholderi din domeniul apărării drepturilor copilului, precum aleși local, cadre didactice, psihologi, sociologi, asistenți sociali precum și factori de decizie la nivel național.