DISTRIBUIȚI

Senatorul Titus Corlățean a participat, în perioada 12-14 decembrie 2018, la Paris, la o serie de reuniuni ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE): Comisia de monitorizare (12 decembrie), Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului (13 decembrie) și Biroul Adunării Parlamentare (14 decembrie).
În cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului, senatorul Titus Corlățean a fost desemnat, în unanimitate, raportor general al Adunării Parlamentare privind abolirea pedepsei cu moartea, urmând să elaboreze, în baza acestui mandat, un raport privind situația în diferite state membre ale Consiliului Europei și țări cu statut de observator și partener pentru democrație și la acțiunile întreprinse de aceste state, în baza recomandărilor Consiliul Europei.
Senatorul român a prezentat, în cadrul aceleiași reuniuni, o notă de informare cu privire la participarea sa, în calitate de reprezentant al Comisiei, la cea de-a 57-a reuniune plenară a Comitetului de experți privind măsurile de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (MONEYVAL), care s-a desfășurat la Strasbourg în perioada 4-7 decembrie, raport ce include evaluările experților asupra stadiului de implementare de către diferite state membre a recomandărilor MONEYVAL.
În cadrul reuniunii Comisiei de monitorizare, senatorul Titus Corlățean a avut un schimb de opinii cu privire la observarea alegerilor prezidențiale din Georgia (28 noiembrie 2018 – cel de-al doilea tur de scrutin) și a prezentat raportul vizitei de documentare la Tbilisi, realizată împreună cu Kerstin Lundgren, coraportor (Suedia, ALDE). În baza propunerii senatorului român, Comisia a decis desecretizarea notei de informare a acestei vizite.

Fotografii sunt pe site-ul Senatului, la secţiunea ,,Comunicate de presă”.