DISTRIBUIȚI

Prima poveste
La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei instariti au cumparat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar aveau nevoie de viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra.

In fond nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajosi, determinati sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara aprobarile necesare.

Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de tarmul tarii o nava cu emigranti ilegali. Evreii care reusisera sa scape din pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului in imposibilitatea de a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc au trebuit sa se reantoarca in Europa devastata de razboi unde au fost arestati si arsi in lagarele de exterminare.

Cand s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a spus:
-Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca om. De acum inainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima, tu si toti urmasii tai sunt blestemati !

Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca a auzit toata lumea.

A doua poveste
Tot la inceputul celui de-al doilea razboi mondial cand oamenii au inteles soarta evreilor, in Lituania ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea crimele nazistilor si a avut grija de evreii din Europa acordandu-le viza de intarre in Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat doua mii de evrei.

Cand au aflat nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire a functiei mai erau
doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare de lucru, astfel ca au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj.

Inainte de plecarea ambasadorului , a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru a-i multumi.
„- Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne vom ruga ca Cel de Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si urmasilor tai”

Bunul ambasador s-a intors in Japonia si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar concediat si pensia anulata.

Pentru a-si ocroti familia a deschis un mic atelier de reparatii automobile.
Acel atelier se numea Mitsubishi.

A treia poveste
In centrul orasului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infatisat calare pe calul sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei.

Hmelniţchi (1595-1657 fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu cazacii) este mandria ukrainilor si toti vizitatorii se minuneaza de frumusetea statuii marelui conducator.

Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic, care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii nici femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime si amar.

Bogdan Hmelniţchi cel blestemat pe pamantul Ukrainei, dar intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au dezlantuit focurile iadului, au omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au dat foc cu oamenii inauntru.

Din asezare a ramas numai numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in Subotiv, in biserica ancestrala alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi. Un nobil polonez cucereste Subotiv si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.

Dar dupa sute de ani a venit si pedeapsa adevarata, caci asezarea se numea Cernobil, iar centrala atomica nr 4 a fost construita exact pe locul fostului templu.

A patra poveste
Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.

Însă după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu,
Safta Brâncoveanu a comandase o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului.

Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau intr-o zi de sarbatoare”
Ceauşescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia.

In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el , chiar de Craciun.
Blestemul, spune aşa:
„Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital”.