DISTRIBUIȚI

“De Data Asta Votez” la alegerile pentru Parlamentul European, spun tinerii din întreaga Românie
Peste 200 de tineri din toate zonele ţării au participat la lansarea campaniei de promovare a importanţei participării la alegerile europene din 26 mai 2019.
Este prima campanie de asemenea anvergură care se adresează tuturor cetăţenilor europeni cu drept de vot şi facilitează accesul la dezbateri şi informaţii despre ce înseamnă aceste alegeri, despre rolul Parlamentului European şi activitatea deputaţilor.
Cetăţenii sunt invitaţi să transmită mai departe în comunităţile lor, fie că este vorba despre holurile facultăţii, locul de muncă, grupul de prieteni sau alte locuri de întâlniri, offline sau online, de ce implicarea prin informare şi participare la vot a fiecăruia dintre noi este importantă pentru viitorul democraţiei europene. Campania de promovare este a tuturor celor care se implică, a celor care iniţiază proiecte şi dezbateri în comunităţile lor, a tuturor celor care vor merge să voteze.
Primul pas este înscrierea pe site-ul dedataastavotez.eu.

Campania de promovare „De Data Asta Votez” a fost lansată în cadrul „Forumului democraţiei europene”, organizat de Biroul Parlamentului European în România vineri, 26 octombrie. Evenimentul a marcat totodată încheierea celei de-a IV-a ediţii a proiectului „Promotori pentru democraţie europeană” în care sunt implicaţi tineri din întreaga ţară interesaţi de politicile la nivel european, de iniţiativele Parlamentului European, dar şi promovarea acestor iniţiative în comunităţile lor.

Informaţii de background
Participarea la vot la alegerile europene din 2014:
• România – doar 20,2% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani au votat
• UE28 – doar 27,8% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani au votat
• participare la vot în EU28 : 42,61%
• participare la vot în România: 32,44%
Mai multe informaţii despre participarea la vot în 2014: http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2014/post/ post_ee2014_sociodemographic_annex_en.pdf

Teme pentru campania pentru alegerile din 2019:
Combaterea şomajului în rândul tinerilor este una dintre temele principale pe care românii le doresc discutate în campania electorală, conform ultimului Eurobarometru al Parlamentului European
Sursa şi mai multe informaţii: http://www.europarl.europa.eu/at-your-service/en/be-heard/eurobarometer/parlemeter-2018-taking-up-the-challenge

Bogdan BÂRLA

Press officer – Biroul de Legatură al Parlamentului European în România
bogdan.barla@europarl.europa.eu
+40 741 138 767
+40 21 405 0880

Andra ŢĂRNEA

Press officer – Biroul de Legatură al Parlamentului European în România
andra-teodora.tarnea@europarl.europa.eu
+40 743 113 899