DISTRIBUIȚI

Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii
recidivişti să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale

Japonia are astăzi cea mai îmbătrânită populație de pe Glob.
Persoanele vârstnice nipone se simt singure, ignorate de familii și
neintegrate în comunitate, motiv pentru care acestea au început să
comită infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Acolo, ele
consideră că primesc atenție, socializează și găsesc stabilitatea de
care au nevoie.
Autoritățile de la Tokyo se află astăzi în fața unei situații
inedite. Plângerile penale împotriva persoanelor în vârstă și
arestările sunt tot mai numeroase. Îndeosebi femeile recurg la
infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Una din cinci
deținute este trecută de 65 de ani. Ele comit mai ales furturi din
magazine, 9 din 10 femei în etate plecând din supermarketuri cu
produse de valoare mică, fără să plătească.
Japonezelor în vârstă le place să lucreze în fabricile închisorilor
Neintegrate în comunitate,comit infracțiuni minore
Motivul pentru care încalcă legea tot mai multe pensionare se află
în faptul că interesul familiilor și al comunității față de seniorii
japonezi a scăzut dramatic în ultimele decenii. În perioada 1980-2015,
numărul bătrânilor care trăiesc singuri a crescut de 6 ori, ajungând
astăzi la 6 milioane.
Un sondaj comandat de guvernul nipon anul trecut a scos la iveală
faptul că jumătate din persoanele vârstnice care comit furturi
neînsemnate din magazine locuiesc singure, iar 40% nu au familie sau
vorbesc rar cu rudele.
„Închisoarea este ca o oază pentru mine, un loc pentru relaxare și
confort. Nu am libertate, dar nici nu am nimic de care să mă tem. Aici
sunt mulți oameni cu care vorbesc. Am trei mese pe zi. Fiica mea mă
vizitează o dată pe lună și îmi spune: «Nu îmi pare rău pentru tine.
Ești patetică». Cred că are dreptate“, declară dna O., în vârstă de 78
de ani. A furat o băutură energizantă, cafea, ceai, un bol cu orez și
un mango. A treia oară a fost condamnată la 1 an și 5 luni de
închisoare. Are o fiică și un nepot.
Ele spun adesea că nu au pe nimeni la care să apeleze atunci când au
nevoie de ajutor. „Acum locuiesc singură. Eram obișnuită să stau
împreună cu familia fetei mele și mi-am cheltuit toate economiile
având grijă de un ginere abuziv și violent“, spune dna F. Are 89 de
ani. A furat orez, căpșuni și medicamente pentru răceală. A fost
condamnată la un an și jumătate de închisoare. Are o fiică și un
nepot.
Chiar dacă au un cămin se simt uneori inutile. „Mă simțeam foarte
singură. Soțul meu îmi dădea mulți bani și oamenii îmi spuneau ce
norocoasă sunt, dar nu bani voiam. Nu m-au făcut deloc fericită. Prima
dată când am furat a fost acum 13 ani. Am intrat într-o librărie și am
luat o carte. Am fost prinsă, dusă la secție și interogată de un
ofițer de poliție. A fost așa drăguț. A ascultat tot ce am avut de
spus. Am simțit că sunt ascultată pentru prima oară în viața mea. La
sfârșit, el m-a luat ușor de braț și mi-a spus: «Înțeleg că te-ai
simțit singură, dar să nu mai faci asta». Nu vă pot spune cât mă bucur
acum că lucrez în fabrica închisorii. Alaltăieri, când am primit
complimente pentru cât de eficientă și meticuloasă sunt, am înțeles
bucuria de a munci. Îmi pare rău că nu am lucrat niciodată. Viața mea
ar fi fost diferită. Mă bucur mai mult de viața mea în închisoare.
Când am ieșit a doua oară, am promis că nu mă voi mai întoarce. Dar,
când am fost afară, am devenit nostalgică după timpul petrecut aici,
povestește dna N. Are 80 de ani,un soț, doi băieți și 6 nepoți. A
furat hârtie igienică, crochete și un evantai. A treia oară sentința a
fost de 3 ani și 2 luni închisoare.
6 miliarde de yeni pe an costă îngrijirile medicale pentru seniorii japonezi.

Invizibile în propriile familii.
„Ele pot avea o casă. Pot avea familie. Dar asta nu înseamnă ca au
un loc unde să se simtă acasă. Nu se simt înțelese. Ele cred că sunt
văzute doar ca niște persoane care se ocupă de treburile gospodăriei“,
spune Yumi Muranaka, directorul închisorii de femei Iwakuni, aflată la
30 de mile de Hiroshima.
Altele spun că se simt inutile, iar închisoarea le oferă șansa de a
face ceva folositor. „Când eram tânără nici nu mă gândeam să fur. Tot
ce am, am obținut muncind din greu. Am lucrat într-o fabrică de
cauciuc timp de 20 de ani și ca îngrijitoare la un spital. Am fost
mereu strâmtorați cu banii, dar tot am reușit să-l trimitem pe fiul
nostru la colegiu. Soțul meu a făcut un atac cerebral cu 6 ani în urmă
și de atunci este la pat. Suferă și de demență, halucinații și
paranoia. A trebuit să-i acord multă îngrijire psihică și emoțională
pentru vârsta mea. Dar nu am putut să vorbesc despre stresul meu cu
nimeni pentru că mi-a fost rușine. Am fost închisă pentru prima oară
când aveam 70 de ani. Când am furat, aveam bani în portofel. Atunci
m-am gândit la viața mea. Nu mai voiam să merg acasă și nu aveam
nicăieri altundeva unde să mă duc. Ajutorul pe care îl primesc în
închisoare a fost singura cale. Viața mea este mult mai ușoară aici.
Pot fi eu însămi, pot să respir, chiar dacă este temporar. Fiul meu
îmi spune că sunt bolnavă și ar trebui să fiu internată într-un spital
de boli psihice. Dar nu cred că sunt bolnavă. Cred că am furat din
cauza anxietății“, spune dna T. Are 80 de ani, un soț și doi copii. A
furat icre de cod, semințe și o tigaie. A patra oară instanța s-a
pronunțat pentru 2 ani și jumătate de închisoare.
Femeile sunt mai sărace decât bărbații
Femeile japoneze în vârstă sunt adesea vulnerabile din punct de
vedere economic, aproape jumătate din cele care locuiesc singure
trăind în sărăcie, comparativ cu doar 29% din bărbații aflați în
aceeași situație. „Soțul meu a murit anul trecut. Nu am avut copii,
așa că am rămas total singură. Am fost la supermarket să cumpăr legume
și am văzut un pachet cu carne de vită pe care am vrut să-l cumpăr,
dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am luat“, povestește una dintre
deținute.
Nici instituțiile guvernamentale, nici sectorul privat nu au
dezvoltat programe de reintegrare reală pentru pensionari, iar
costurile pentru ținerea lor în penitenciare cresc într-un ritm
alarmant. Cheltuielile medicale anuale legate de îngrijirea
vârstnicilor au ajuns astfel la peste 6 miliarde yeni (mai mult de 50
milioane dolari) în 2015, cu 80% mai mari comparativ cu deceniul
anterior.
În închisori a fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe
deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă la toaletă, dar numai
pe timpul zilei, noaptea aceste sarcini fiind îndeplinite de către
gardieni, ceea ce a provocat însă nemulțumirea acestora. Un ofițer de
corecție a semnalat faptul că a fost solicitat să efectueze muncă de
îngrijitor. Satomi Kezuka, un vechi gardian de la penitenciarul de
femei Tochigi, aflat la 60 de mile nord de Tokyo, spune că actualele
îndatoriri includ ajutarea bătrânilor care au incontinență urinară.
„Le este rușine și își ascund lenjeria intimă. Le-am spus să o aducă
la mine, să le-o spăl.“ Mai mult de o treime din gardienii care
lucrează în închisorile de femei renunță la serviciu în maximum 3 ani.
Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii
recidiviști să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale.
De atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu
agențiile guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice
asistența de care au nevoie. Dar problemele cu care se confruntă
aceste femei care caută confortul relativ al închisorii se află
dincolo de atribuțiile sistemului.
„A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni
(circa 9 dolari) pe zi. Nu mă așteaptă nimic bun afară“, spune d-na K.
Are 74 de ani, un soț și o fiică și a fost condamnată a treia oară.
Sentința este secretă