DISTRIBUIȚI

I. Când se-nvârtește Roata Vieții urcăm sau coborâm mereu,
când suntem Sus avem pretenții și ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-așa e rostul, nedreptățiți, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul ce râde de norocul său.
”Trecem” deștepți și cu pretenții că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonții cu capul sec și gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la…vărul, dar…șansa vieții lor s-a dus
și nu-și dau seama c-au…apus!
II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieții, nu te sfii și nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieții în care precupeț mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere și m-am trezit, fără să vreau, pizmaș
și-am devenit, parcă, părere și-n ochii lor un cinic pătimaș.
S-au cocoțat în fruntea trebii tot felul de canalii și sperjuri;
aleși de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alții mă înjură și fac din mine preș sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd că fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca să tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-așteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de șase zile, de nouă, de sărindar, de-un…hău,
le duc și apă, zece chile, dar să îi știu pe toți duși la bulău!
Mari la hoții, mărunți la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte și-aș vrea să scăpăm țara de escroci.