DISTRIBUIȚI

Începând cu data de 15 mai, pentru toate apelurile și SMS-urile internaționale efectuate în interiorul UE se va aplica un nou tarif maxim. Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din țara lor în altă țară din UE vor plăti maximum 19 cenți pe minut (+ TVA) și 6 cenți pe mesaj SMS (+ TVA).

13/05/2019
Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile și SMS-urile internaționale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicațiilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, un proces menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicații electronice și să consolideze rolul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC).

Andrus Ansip, vicepreședintele pentru piața unică digitală, a declarat: „Plafoanele tarifare pentru apelurile efectuate în interiorul UE reprezintă un exemplu concret al impactului semnificativ pe care piața unică digitală îl are asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Prin construirea pieței unice digitale, au fost create de fapt 35 de noi drepturi și libertăți digitale. În ansamblu, noile norme în domeniul telecomunicațiilor vor permite UE să răspundă nevoilor tot mai mari în materie de conectivitate ale cetățenilor europeni și să stimuleze competitivitatea UE.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „ După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din țara de origine într-o altă țară. Datorită acestor două acțiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecție cuprinzătoare împotriva șocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în țara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieței unice digitale.”

Noile norme privind apelurile internaționale abordează discrepanțele tarifare semnificativeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o rețea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel național, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS național. În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naționale.

Un nou sondaj Eurobarometru privind apelurile internaționale arată că patru din zece respondenți (42 %) au contactat o persoană dintr-o altă țară a UE în ultima lună. 26 % dintre respondenți au declarat că utilizează o rețea de telefonie fixă, un telefon mobil sau sistemul de mesagerie telefonică (SMS) pentru a lua legătura cu o persoană din altă țară a UE.

Operatorii de telecomunicații din întreaga UE vor trebui să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare. Normele se vor aplica, începând cu 15 mai, în toate cele 28 de țări ale UE și, în curând, și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienții privați. Clienții comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a prețurilor, având în vedere faptul că mai mulți furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienții comerciali.

Context

Noile norme în domeniul telecomunicațiilor pregătesc terenul pentru suplimentarea investițiilor în conectivitatea de mare viteză și pentru introducerea cât mai lină a tehnologiei 5G în UE.

Codul european al comunicațiilor electronice (CECE) și Regulamentul OAREC au intrat în vigoare în decembrie 2018. În timp ce codul trebuie transpus în legislația națională până la sfârșitul anului 2020, Regulamentul OAREC include diferite date de aplicare. Prima regulă prevăzută de noile norme în domeniul telecomunicațiilor care va intra în vigoare este plafonul tarifar aplicat apelurilor internaționale.

După eliminarea tarifelor de roaming în iunie 2017, cetățenii europeni se bucură în prezent de o protecție cuprinzătoare împotriva șocurilor unor facturi exorbitante, indiferent dacă sună acasă sau în străinătate.

Informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri: apeluri internaționale în UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Sondaj Eurobarometru privind apelurile în interiorul UE

Comunicat de presă: acord privind actualizarea normelor UE în materie de telecomunicațiiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Întrebări și răspunsuri: normele UE în domeniul telecomunicațiilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Fișă informativă: O piață unică digitală în beneficiul tuturor europenilor

Acte legislative

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)
Johannes BAHRKE (+32 2 295 86 15)
Inga HOGLUND (+32 2 295 06 98)
Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prinemail