DISTRIBUIȚI

PREAMBUL

Prin definitie, exploatarea neautorizata a unei opere literare, stiintifice sau artistice, precum si a unei marci de fabricatie, a unui brevet de inventie sau in general a unei creatii spirituale sau materiale, de orice natura ar fi ea (cu scopul realizarii unui profit!), care poseda un autor sau mai multi autori, fara acordul acestuia sau al acestora, se numeste „contrafacere” sau „imitatie”.
Ea este considerata o activitate frauduloasa de natura contraventionala sau infractionala din partea celor care o comit, deci este sanctionata de lege.
Atat de catre Codul Civil, cat si de cetre Codul Penal.
Orice autor, are dreptul sa-si protejeze creatia si sa-i atace in fata justitiei pe toti cei care fara acordul lui, o exploateaza, cu scopul obtinerii unui beneficiu moral sau material.
Insa, in toate cazurile de contrafacere, autorul care se considera victima, pentru a se putea constitui in parte civila, are obligatia sa adune probe materiale, el insusi pe cale directa, sau indirect, prin intermediul organelor de politie sau vamale, care sa permita traducera celui responsabil (sau celor responsabili), in fata justitiei.
Cele doua actiuni distincte, civila si penala, pot conduce la confiscarea obiectelor contrafacute si distrugera lor, la confiscarea si distrugerea materialelor care au fost folosite pentru relizarea contrafacerilor, precum si la inchiderea definitiva sau partiala a institutiei (intreprinderii) in care au fost comise contrafacerile.
Si nu in ultimul rand, la despagubirea autorului sau autorilor, de catre cei care se fac vinovati in fata legii pentru contrafaceri sau imitatii.
Daca actiunea civila vizeaza in mod special indemnizarea pagubitului de catre cei care comit actul de contrafacere, cea penala vizeaza, logic, aspectul represiv al actului in sine.
In primul caz, nu este necesar sa se demonstreze, rea vointa, respectiv, „premeditarea” contrafacatorului si actul in sine poate fi „considerat” contraventional.
El poate fi solutionat in cadrul instantele civile.
Din contra, in al doilea caz, actul comis de catre contrafacator este considerat o infractiune si vinovatul poate fi condamnat la plata unei amenzi penale, pana la ordinul a sute de mii de euro sau poate fi pedepsit chiar si cu inchisoare cu suspendare sau cu executare in penitenciar.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Contrafacerile (Plagiatul, Plagierea) sunt prezente (poate intr-o masura mai mica decat in celelate domenii de activitate ale vietii sociale mentionate mai sus) si in lumea academica (universitati, institute de cercetare, scoli de inalte studii, etc.).
Fenomenul s-a raspandit in ultimele decenii, in special datorita mediului numeric care l-a multiplicat exponential (sau chiar dublu-exponential).
Din pacate, sistemul “Copy-Paste” (plagiat electronic), devine din ce in ce mai utilizat atat in cazul elaborarii unori lucrari (proiecte) de diploma de sfarsit de ciclu (Ciclul I-Licenta, Ciclul II-Masterat, Ciclul III-Doctorat) cat si in lucrarile si publicatiile unori universitari, recunoscuti, oficial, ca somitati in domeniile lor de activitate.
In ultimul deceniu, au avut loc o serie de procese in cazul plagierii, de catre studentii, in special, in Doctorat (Ciclul III), a unori lucrari sau publicatii a caror autori sunt mai putin cunoscuti.
Ceea ce este de mirare insa, ca modul operator il descoperim si la profesorii lor.
In Franta, cel putin 8/10 studenti s-ar fi recurs deja la sistemul copy-paste, via internet si peste 9/10 dintre profesori se declara confruntati cu acest flagel, de maniera permanenta si apreciaza ca in medie ¼ din lucrari (referate, memorii, teze, etc.) sunt contrafaceri (plagieri).
In principiu, in Europa Occidentala, cca ¾ dintre studenti utilizeaza copy-paste ca mod operator de alaborare ale proiectelor de diploma si peste 95% dintre profesori sunt confruntati cu dificultati serioase in privinta aprecierii lucrarilor.
Cca 2/3 dintre studenti considera si ei ca peste ¼ din lucrarile lor sunt copiate de pe internet.
In SUA, o ancheta a The Center for Academic Integrity (CAI) efectuata pe 60.000 de studenti a scos la iveala rezultate asemanatoare: 70% dintre studenti (si idem in High School) au trisat cu internetul si au plagiat, cel putin o data, fara niciun fel de remuscari, iar 50% dintre ei fac sistematic in lucrarile scrise.
Peste 77% dintre ei considera ca gestul lor nu este condamnabil si plagiatul nu ar trebui interzis, iar 95% dintre ei spera sa nu fie prinsi niciodata.
In canada, in primul ciclu universitar, cca 43% dintre studenti au recurs, cel putin o data, la un plagiat electronic si 73% din ciclul secundar.
Peste 80% dintre ei nu sunt niciodata prinsi, cu toate ca exista surse care indica ca la Universitatea Toronto, anual sunt identificate 200 de lucrari plagiate si 100 la Universitatea Ottawa.
Pedeapsa „maxima” pe care o risca studentii, este inmatricularea lor din institutie.
La universitatea Montreal, un studiu efectuat pe 10.214 studenti, arata ca 90% dintre ei considera ca plagiatul este tentant pentru ca este usor accesibil si este foarte rentabil, motiv pentru care cel putin odata l-au utilizat in lucrari, dar 77% considera ca nu este un lucru bun si trebuie gasit o alternativa contra acestuia, insa numai 30%, sunt pregatiti sa renunte la plagiat, in cazul unei alternative.
Ca fenomen, Plagiatul, este considerat, pe de o parte, o fapta civila imorala, iar pe de alta parte, comerciala, respectiv, penala, constand, in principiu, in copierea unui autor (sau creator) fara ca numele acestuia sa fie mentionat, in cazul in care acesta exista (avand in vedere faptul ca pe internet circula o serie de informatii fara autori cunoscuti sau imposibil de identificati).
Plagiatorul, pe scurt, este cel care, in mod fraudulos, insuseste opera originala (stiintifica, tehnica, literara, artistica, etc.) al unui autor (creatorul), fara acordul acestuia.
Aici mentionam faptul ca exista si autori care „doneaza” creatiile lor marelui public fara sa le revendice si sa aiba pretentii de la „plagiatori”.
Ca regula generala, autorii care doresc sa-si conserve creatiilor lor originale (lucrari, imagini, etc.), fac tot posibilul ca ele sa nu poata fi plagiate prin sistemul copy-paste !
Subliniem deasemenea faptul ca, in realitate, trebuie sa facem diferenta dintre plagiat, care consta in a pretinde ca suntem autorul original a unui document care nu este decat o copie al acestuia si contrafacere, care consta in a pretinde, ca ceea ce nu este decat o copie, este in realitate, opera autorului original.
Putem face o distinctie chiar si intre plagiat, o copiere electronica grosolana a unei lucrari, respectiv, demarcaj, in care textul sufera diverse modificari pentru a bruia pistele de plagiere.
Se mai intampla uneori sa reluam anumite lucrari mai vechi, sa le prelucram si sa le publicam sub un alt nume (pseudonim).
In acest caz vorbim de autoplagiat (autpolagiere).
In sfarsit, nu rareori mai vorbim si de „plagiat (plagiere) prin anticipatie (usaj creativ al plagiatului)”, propus de catre François Le Lionnais (1901 Paris-1984 Boulogne Billancourt, Regiunea pariziana), inginer chimist si matematician, dublat de un scriitor, pasionat de stiinte, membru „Oulipo” (Ouvroir de Littérature Potentielle) si fondator al Institutului de „Prothèse Littéraire” (Proteza Literara), care consta in a (re)descoperii ceva, ceea ce exista deja, insa fara sa stim si sa atribuim acestei descoperiri noi dimensiuni pe care autorul original nu le-a intuit.
In Franta, exista o serie de cazuri celebre de plagiat (plagiere) care au fost solutionate de catre tribunale administrative (civile) sau chiar si penale.
Dintre cele mai recente plagieri europene („de valoare”) putem mentiona: Henry Troyat, scriitor francez de origine rusa si academician (din 1959, cel mai vechi membru la data mortii in, 2007), distins cu Ordinul „Marea Cruce a Legiunii de Onoare” si Comandor al Ordinelor „National de Merit”, „Arte si Litere” cu Editura Flamarion a fost condamnat pentru plagiere partiala in 2003, in lucrarea „Juliette Drouet”, (fosta amanata a lui Victor Hugo), scrisa in 1997, fiind obligat sa plateasca 45.000 euro despagubiri materiale si morale lui Gérard Pouchain si Robert Sabourin, autorii cartii „Juliette Drouet ou la dépaysée” (Editura Fayard, 1992).
PPDA (Patrick Poivre d’Arvor), scriitor, critic literar, animator de televiziune si legendar prezentator al TJ de seara pe A2 si TF1 (cel mai mare si important canal de televiziune din Europa) a fost dat in judecata de catre Jurnalistul Jérôme Depuis in ianuarie 2011, datorita similitudinilor care existau in esseul acestuia despre Ernest Hemingway („E. Hemingway, la vie jusq’à l’excès”, Editura Arthaud, 2011) si o lucrare mai veche aparuta in SUA in 1985 a lui Peter Griffin („Hemingway, the early years”, Oxford University Press, 1985), tradus si publicat in Franta in 1989 la Editura Gallimard.
In aceasta lucrare din 414 pagini, cel putin ar fi fost plagiate de catre PPDA.
Dupa revelarea acestei plagieri in spatamanalul Express, cateva zile mai tarziu, a fost publicata o versiune mult mai „restransa” a cartii.
Rama Yade (dintr-o familie de intelectuali-demnitari senegalezi), fost Secretar de Stat insarcinat cu Sportul in Guvernul Fillon, fosta Ambasadoarea a Frantei la UNESCO, astazi, Consilier Regional al regiunii pariziene si Vicepresedinta al Partidului Radical (cel mai vechi partid, de centru-dreapta), in cartea sa „Plaidoyer pour une instruction publique” (Grasset, 2011), a fost acuzata ca s-ar fi inspirat din 15 lucrari fara sa fi mentionat numele lor.
Karl-Theodor zu Guttenberg, Om politic german (CSU-Uniunea Crestin-Sociala in Bavaria), Ministrul german al Apararii a fost obligat sa demisioneze in martie 2011 datorita controverselor legate de teza sa de doctorat in Drept la Universitatea din Beirut in 2007.
In februarie 2011, este acuzat de plagiat (plagiere), pentru ca ar fi copiat o mare parte (95%) al unui articol publicat in 2003 de catre NZZ am Sonntag.
Supranumit „Baronul Copy-Paste”, respectiv, „Baronul von Googleberg (Motorul de cautare Google)”, in ciuda faptului ca a fost sustinut de catre Cancelarul federal Angela Merkel, pe 18 februarie, acesta anunta public ca temporar renunta la titlul sau de doctor in Drept cat dureaza cercetarile la Universitatea din Beirut, iar pe 23 februarie i se retrage definitiv titlul pentru ca „lucrarea n-ar fi fost corespunzatoare din punct de vedere stiintific”.
Esther Silvana Koch-Mehrin, Eurodeputata germana, Vicepresedinte al Parlamentului European, fiind si ea „diagnosticata” ca plagiatoare, i se retrage titlul de doctor pe 15 iunie 2011.
Pal Schmitt (fost sportiv de inalt nivel, multiplu campion in disciplina scrima), Presedintele Republicii Ungare, a fost obligat sa demisioneze pentru ca teza sa de doctorat in (1992) la Universitatea Semmelweis (Budapest), ar fi fost un plagiat, aproape integral (200 de pagini/215).
Este presa maghiara care semnaleaza „incidentul”, iar pe 2 februarie, acesta este obligat sa demisioneze, in ciuda faptului ca acesta ar fi vrut sa ramana in functia de Presedinte de Stat.
Gilles Bernheim, marele Rabin al Frantei, este si el identificat un impostor pe 2 aprilie 2013, legat de cartea sa „Quarante méditations juives” (Editura Stock, septembrie, 2011), care ar fi un plagit dupa lucrarile lui: Jean-François Lyotrad, Jean-Marie Domenach, Jean Grosjean, Elie Wiesel si Charles Dobzynski.
Cu cateva zile mai tarziu, se descopera si faptul ca numele lui Bernheim nu figureaza pe lista titularilor de „Agregatie” (titlu suprem exclusiv francez intr-o disciplina obtinut prin Concurs national, in trecut considerat mai valoros decat doctoratul), cu care semneaza lucrarea (cartea) sa.
Pe 3 mai 2013, un alt plagiat al lui Bernheim este descoperit de catre Saptamanalul Marianne, dupa un esseu a lui Academicianului Pierre Emmanuel.
Victor Ponta, Prim-Ministrul Romaniei este acuzat pe 18 iunie 2012 in editia online a Revistei Nature ca acesta ar fi copiat sectiuni mari din teza sa de doctorat in Drept la Universitatea Bucuresti (inceputa in 1999 si sustinuta in 2003 cu lucrarea „Curtea penala Internationala”).
Simultan, informatia este confirmata si de catre Jurnalistul Karl-Peter Schwarz de la Cotidianul Frankfurter Allegemeine Zeitung, precum si de catre o serie de cotidiene nationale (romanesti) si europene cunoscute (Romania Libera, HotNews.ro, The Guardian, El Mundo, Die Zeit, Le Monde, etc.).
Unele surse vorbesc de 85 de pagini, iar altele intre 30-130 de pagini, cu greseli de ortografie si considera ca situatia este mult mai grava decat in Ungaria si Germanea.
(A se vedea pentru detalii si articolul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_plagiatului_din_teza_de_doctorat_a_lui_Victor_Ponta)
In sfarsit, plagiatul este o preocupare mondiala, asa reiese cel putin, din lucrarile celui de al 4-lea Colocviu International al Plagiatului din 21-23 iunie 2010 (Universitatea Sherbrooke, Canada), avand ca tema : „Towards an Authentic Future”, la care au fost prezentate 40 de lucrari din 20 de tari.
El este prtacticat cu aceasi „convingere” atat la crestini cat si la musulmani, in ciuda conveingerilor (confesiunilor) lor religioase diferite si este o practica care se banalizeaza, concluzie la care au ajuns chiar si universitarii elvetieni, care mult mai „constinciosi” decat colegii lor europeni, considerau ca in institutiile superioare elvetiene, plagiatul ar fi marginal, dupa ce in urma unui scandal la Universitatea Neuchatel (universitate, relativ mica) in 2012, au fost descoperite o serie de lucrari plagiate, iar in aprilie 2013, Philippe Gugler Vicerectorul Universitatii din Fribourg, ale carui cronici publicate in Cotidianul elvetian „La Liberté”, ar fi fost extraee din Cotidianul francez „Le Monde”, sa fie acuzate de plagiat, pentru ca in luna mai, Consilierul National Doris Fiala (Zurich), la sustinerea memoriului sau la Scoala Politehnica Federala din Zurich (una dintre cele mai reputate scoli europene de inalte studii ingineresti), sa aiba aceasi soarta, ca de altfel si profesorul Sam Blili,din nou de la Universitatea Neuchatel,in iulie, cu cartea „La Suisse qui gagne” (Este Elvetia care castiga), care ar fi un plagiat electronic dupa mai multe sursae nementionate.
In sfarsit, cercetarile efectuate de catre elvetieni, incepand cu 2012, pe un studiu efectuat pe cca 800 de lucrari (de plagiat) au scos la iveala ca „perceptia inselaciunii ar depinde de cultura” tarilor, respectiv, de contextul socio-cultural al acestora, iar plagitul este un fenomen care ar fi mult mai mult prezent in Europa de Est (inclusiv in Romania) decat in Europa Occidentala sau si mai putin, in Elvetia.

COMENTARIUL AUTORULUI

Cert, in contextul actual al unei mondializari agresive, in care informatia circula necontrolata (in virtutea libertatii de exprimare) cu o viteza uriasa de propagare, plagiatul este imposibil de stopat sau de eradicat.
Exista insa un set de masuri generale care ar putea contribui esential la monitorizarea si mentinerea lui in anumite limite „decente”, pentru a face din acesta un flagel de tip marginal, ca multe alte fenomene specifice societatii de consum (evaziunea fiscala, publicitatea mincinoasa, dezinformarea, vanzarea si cumpararea pe internet, etc.).
In primul rand, ar trebui reorganizat invatamantul superior si cercetarea (mediul intelectual cel mai mult consacrat publicarii de lucrari), pe niste criterii care sa permita separarea cadrelor didactice (vocatie predominanta didactica) de cercetatori (vocatie predominanta de cercetare), pentru a nu-i obliga pe cei cu vocatie didactica predominanta sa scrie si sa publice articole si carti.
In momentul da fata, in majoritatea tarilor europene, cadrele didactice universitare (si in special gradele superioare) indeplinesc un dublu rol, asa cum acest lucru este bine pus in evidenta prin statutul lor (in Franta): enseignant-chercheur (conferentiar si profesor), adica formator pe de o parte si cercetator pe de alta parte.
Acest lucru inseamna practic (in Franta), numai 128h00 de curs, respectiv, 192h00 de seminarii sau lucrari de laborator, anual (sau o combinatie a lor intr-un procent corespunzator), restul activitatii lor fiind, efectiv, consacrata muncii de cercetare (directie de diplome, respectiv, memorii, cercetare propriu-zisa si publicarea de lucrari: articole, carti, etc.).
Astfel, daca cei care nu au vocatie de cercetare n-ar fi obligati sa scrie lucrari, evident si procentul de plagieri ar scadea automat, iar universitatile ar face si economii, pentru ca ar putea creste normele cadrelor didactice (cu vocatie didactica) si astfel ar putea acoperi un mare volum de ore, care astazi este asigurat de catre suplinitori, platiti cu ora, netitulari de catedre.
Conform principiului : „Mincinosul este victima celui care il obliga sa minta, de frica sa nu auda adevarul” !

Adaptat in cazul nostu: „Daca universitarii n-ar fi obligati sa scrie pentru a-si justifica activitatea, desigur, ar plagia mult mai putin si si-ar putea face datoria mult mai constincios „.
Ar stapanii mai bine tematicile, respectiv, problematicile abordate de catre sudentii lor (de la Licenta pana la Doctorat) in diplomele, memoriile si tezele lor, ceea ce ar descuraja, desigur, plagiatul.
Pentru ca este de neconceput, ca un profesor-director de cercetare sa dirijeze o tem ape care sa nu o cunoasca suficient de bine ca sa nu poata fi indus in eroare de catre student !
Fara sa mai adaugam faptul ca lucrarile de sfarsit de ciclu sunt sustinute in fata unori comisii de specialitate, iar tezele de doctorat au si raportori externi.
Si atunci, ne punem intrebarea : Cum este posibil ca un student (indiferent de ciclul in care studiaza) sa plagieze ?
Sau, de ce sa fie el mai mult vinovat decat directorul sau de cercetare (conducatorul de diploma, de teza, etc., in Romania) sau membri comisiei (juriului), respectiv, raportorii lucrarii, care sunt de acord cu acordarea acestuia, al titlului universitar de Master sau de Doctor ?
In al doilea rand, editurile care publica lucrari (articole, reviste, carti, etc.), cel putin teoretic, dispun de controlori si referenti stiintifici in urma deciziei carora, lucrarea dobandeste numarul de ISSN (pentru revista) sau ISBN (pentru carte).
Si atunci, cum este posibil ca o carte sa fie un plagiat, daca el primeste din partea editurii validarea pentru publicare, cu atat mai mult cu cat ea este, in majoritatea cazurilor, prefatata si de catre o personalitate in domeniu ?
Fie pentru ca controlorii si referentii nu exista, fie ca acestia nu-si fac treaba corect sau sunt incopetenti, deci ar trebui inlocuiti cu personal corespunzator sau in caz de lipsa, angajat personal de specialitate care sa-si asume raspunderea pentru publicarea lucrarilor.
Si in sfarsit, in al treilea rand, o alta masura contra plagiatului numeric ar fi securizarea site-urilor contra sistemului copy-paste, ceea ce exista daja.
Cu alte cuvinte, crearea unori sisteme “anti-copy-paste” care sa nu permita furtul documentelor, cel putin de pe site-urile profesionale, ai caror administratori sa fie trasi la raspundere, pentru „complicitate” in caz de plagiere.
In incheiere, in cazul unei lucrari publicate (articole, carte, etc.) exista, ca si in cazul unei crime comanditate : cel care comite „crima”, adica autorul (autorii) si cel (cei) care le verifica acestea (direct, indirect, sub o forma sau alta).
Mi s-ar parea normal ca sa fie responsabilizati, nu numai autorul (autorii) ci si cei responsabili cu verificarea lucrarii, la fel ca si in cazul crimei comandidate.
Sunt sigur ca acest mod operator ar conduce si el, semnificativ, la diminuarea plagiatului.