DISTRIBUIȚI

Informare

Primăria Municipiului Galați anunță persoanele fizice, contribuabili la bugetul local, că își pot plăti taxele și impozitele locale pentru anul 2018, începând cu data de 08 ianuarie 2018.

Activitatea de relații cu publicul al Direcției Generale Impozite, Taxe și alte Venituri Locale se va desfășura în cele trei centre din Municipiul Galați, astfel:

Centrul din Str. Domnească, nr.13, bloc L, parter Luni, marți, joi, vineri – 8,30-16,30

Miercuri: 8,30-18,30

Centrul din str. H. Coandă, bl. J5, parter Luni, marți, miercuri, joi– 8,30-15,30

Vineri: 8,30-12,30

Centrul din str. Brăilei, nr.232, bl. E4, parter Luni, marți, miercuri, joi– 8,30-15,30

Vineri: 8,30-12,30

 

Pentru a evita aglomerația la ghișee, contribuabilii pot face plata obligațiilor fiscale on-line, pe platforma ghiseul.ro. Cetățenii pot intra  în posesia ID-ului și parolei alocate, prin intermediul poștei electronice, expediind la adresa de e-mail fiscalitate@primariagalati.ro, o cerere și copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, scanate și atașate.

Mai jos aveți câteva scheme de calcul pentru impozitele a căror valoare s-a modificat.

*Pentru anul 2018, cuantumul impozitului pentru un apartament cu două camere, suprafața de aproximativ 50 mp, zona centrală a orașului (zona A), cu destinație de locuință, este de 108 lei, fașă de 96 lei, în anul 2017;

*Pentru anul 2018, impozitul pentru clădiri anexă (garaje), zona centrală a orașului, suprafață 25 mp, este de 10 lei, față de 9 lei, în anul 2017;

*Pentru anul 2018, valoarea taxei speciale de habitat (persoane fizice) este în cuantum de 85 lei/persoană/an, față de 67 lei/persoană/an, în anul 2017;

*Pentru o clădire nerezidențială (spații comerciale, spații în care se desfășoară activitate economică sau construcții destinate pentru activități economice), evaluată la 150.00 lei, în anul 2018, impozitul este de 900 lei, față de 450 lei, în anul 2017.

*Valoarea impozitului pentru un teren cu suprafața de 100 mp, situat în zona centrală a orașului, respectiv zona A, este 88 lei, la fel ca în anul 2017;