DISTRIBUIȚI

Costel Barbu, a fost numit joi în funcția de secretar general adjunct al guvernului. Ei, și? Problema e că_Costel Barbu a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă într-un dosar penal de incompatibilitate, pierzând funcția de primar al unei comune din județul Teleorman. Pe rolul instanțelor, omul nostru mai are și un dosar penal în care e acuzat de distrugere, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu.
Secretarul general adjunct al PNL, Costel Barbu, a fost numit joi în funcția de secretar general adjunct al guvernului, potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban publicată în Monitorul Oficial. El a fost condamnat definitiv pentru incompatibilitate în 2015 și a pierdut funcția de primar al comunei Suhaia din Teleorman. Pentru că în 2016 Barbu avea interdicție să candideze, în cursa pentru primărie a intrat soția sa, Polexia, care a și ajuns primăriță. După condamnare, Costel a rămas în primăria comunei pe postul de city manager.

Barbu este unul dintre membrii PNL cei mai apropiați de șeful Guvernului, aflându-se mereu în proximitatea lui Orban.

Condamnare pentru incompatibilitate
Costel Barbu a fost primar al comunei teleormănene Suhaia din 2008 până în 2015, când a fost demis în urma unei condamnări definitive pentru incompatibilitatea din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, în iunie 2013 Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit pe Barbu în stare de incompatibilitate deoarece în primăria pe care el o conducea lucra și soția sa, Polexia Georgiana Barbu. Potrivit raportului ANI din 13 iunie 2013:
BARBU COSTEL, cât și BARBU POLEXIA-GEORGIANA s-au aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17.06.2008 – 10.11.2010, întrucât s-au aflat în raporturi ierarhice directe. Astfel, aceștia nu au respectat dispozițiile art. 95, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I. […] Prevederile se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar”.
BARBU POLEXIA-GEORGIANA deține, începând cu data 31.03.2004, funcția publică de referent în cadrul Compartimentului Impozite și Taxe Locale, Control Comercial și Urbanism – Primăria Comunei Suhaia, Jud. Teleorman. BARBU COSTEL exercită funcția de Primar al Comunei Suhaia începând cu data de 17.06.2008. În perioada 17.03.2003 – 10.11.2010, Compartimentul Impozite și Taxe Locale, Control Comercial și Urbanism s-a aflat în subordinea directă a Primarului Comunei Suhaia.
Barbu a contestat raportul ANI, dar Înalta Curte l-a condamnat definitiv în 2015, iar în baza sentinței prefectul din Teleorman l-a demis din funcția de primar. Ulterior condamnării, Costel Barbu a rămas în primărie pe funcția de city manager.

Citește și: ACADEMIA SRI reface PSD. Mihai Tudose revine la matcă. Marcel Ciolacu: E posibil ca Tudose să revină în PSD. Răspunsul lui Tudose: Motivele care m-au determinat să-mi dau demisia din partid au dispărut. Între timp, Organizația Pro România Brăila a demisionat sâmbătă în bloc din partid
„Am dat concurs. A venit un reprezentant de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici şi a făcut parte din comisie. Totul este perfect legal“, a declarat Barbu pentru Adevărul în primăvara lui 2016.

Potrivit legii, la pachet cu o condamnare pentru incompatibilitate vine și interdicția de a mai ocupa o funcție publică vreme de trei ani de zile, astfel că Barbu nu a mai putut candida la alegerile locale din 2016. În locul său a candidat însă soția sa, Polexia, care a și câștigat mandatul de primar.

Candidatură respinsă în 2012 pe motive de integritate
Costel Barbu a intenționat să candideze în 2012 pentru un mandat de deputat din partea PDL, partid al cărui membru era. Candidatura sa a fost însă respinsă de Comisia de etică a partidului, condusă de fostul ministru al justiției Monica Macovei.

Potrivit portalului stiri.tvr.ro, trierea potențialilor candidați s-a făcut de către comisia lui Macovei luând în calcul şi verificările de la Registrul Comerțului, pe site-urile oficiale de licitații şi ale instituțiilor publice care au contracte, pe baza comunicărilor oficiale, dar şi pe baza documentelor aflate pe paginile de internet ale Agenției de Integritate, ale parchetelor şi în baza de date a Portalului instanțelor de judecată.

Cei mai mulți dintre candidații respinși erau deja cunoscuți opiniei publice după ce au fost implicați în dosare de corupție, au avut afaceri cu statul sau ar fi incompatibili cu statutul de parlamentar. Pentru alți candidați însă, nu se cunoaște motivul respingerii candidaturii, iar Comisia de Etică nici nu l-a făcut public.

Costel Barbu, trimis în judecată pentru distrugere, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu
În iulie 2010, Costel Barbu, primar de doi ani al comunei Suhaia, a fost trimis în judecată alături de alte 19 persoane pentru infracțiunile de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii şi ordinii publice şi violare de domiciliu.

Dosarul penal a fost întocmit după ce Barbu, alături de sătenii din Suhaia, au luat cu asalt locuința construită pe malul lacului din localitate a unui om de afaceri. Pentru că afaceristul nu îi mai lăsa pe săteni să pescuiască, primăria l-a dat în judecată și a câștigat dreptul oamenilor de a folosi balta. Ulterior, pe 12 noiembrie 2009, Prefectura a emis un titlu de proprietate, prin care cetățenii primeau lacul înapoi.
„În data de 12 noiembrie 2009, comisia județeană de punere în posesie a mers în comună, iar primarul, Costel Barbu a chemat la primărie mai mulți localnici, cărora le-a pus la dispoziție mijloace de transport, tractoare şi buldozere, pentru a merge împreună la baltă. O parte dintre aceștia au mers împreună cu reprezentanții primăriei la locul unde trebuia să se bată țărușul, iar ceilalți s-au deplasat la locuința lui Dinu Eduard”, a spus purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, procuror Cocuța Evaterina Ruscu, citată de Adevărul.

”Puhoiul de oameni, aproximativ 200 de persoane s-a dezlănțuit la vederea omului de afaceri şi cu buldozerul au distrus gardul casei, au incendiat un autoturism Dacia, au răsturnat un Jeep şi au spart geamurile de la casă şi de la uși. Toate acestea se întâmplau în prezența edilului șef, care „era urcat pe una dintre mașini şi flutura titlul de proprietate al bălții”, a mai spus procuroarea Cocuța Evaterina Ruscu.

Oamenii îi cereau omului de afaceri să plece din comuna lor, lucru pe care acesta din urmă l-a făcut. Mascații nu le-au putut ține piept localnicilor. Deși echipaje impresionante ale SPIR-ului, dar şi zeci de jandarmi au sosit la locul cu pricina, nu au putut să-i stăpânească pe cei revoltați. Mai mult decât atât, la evaluarea pagubelor, făcută de Dinu Eduard, acesta a observat că pe lângă bunurile distruse, îi lipseau două autovehicule, de tip ATV şi ustensile pentru pește, a mai notat Adevărul.

În 2013, Costel Barbu a fost condamnat de judecătoria Zimnicea la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, sentința fiind menținută, prin decizie definitivă pronunțată în 2014, de Curtea de Apel București.

Percheziții la Costel Barbu: Mascații au cautat arme și droguri
Potrivit publicației locale Turnul cu Știri, în iunie 2016 Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman a efectuat percheziții la Suhaia, într-un dosar de evaziune fiscala. Vizat în dosar este fostul primar de la Suhaia, Costel Barbu, co-președinte al PNL Teleorman.

Potrivit publicației, perchezițiile nu au vizat activitatea lui Barbu ca fost edil, ci cea de administrator de firmă, existând suspiciuni de evaziune fiscală.

Contactat telefonic, Costel Barbu, le-a confirmat jurnaliștilor perchezițiile, adăugând faptul că mascații nu au găsit nimic în neregulă în locuința sa. ”Au cerut acte, ștampile de la societăți. Nu mai sunt acționar, administrator, deci nu am acte. Au întrebat de arme și droguri. Nu au ridicat nimic, pentru că nu au găsit nimic. Au plecat cum au venit”, a declarat Costel Barbu.