DISTRIBUIȚI

ACCIDENT RUTIER SOLDAT CU RĂNIREA UNUI PIETON

La data de 11 ianuarie a.c., ora 07.40, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Domnească, din municipiul Galați, soldat cu rănirea unui pieton.
Din primele verificări a reieșit că victima, un bărbat de 60 de ani, a fost acroșată de un autoturism condus de o femeie de 49 de ani, în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal semaforizat, aflat după intersecția cu strada Dimitrie Bolintineanu.
În urma incidentului, bărbatul a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru investigații medicale.
Atât conducătoarea auto, cât și pietonul au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ACCIDENT RUTIER SOLDAT CU ȘASE VICTIME

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 04.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.J. 242E, în localitatea Roșcani, soldat cu rănirea a șase persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar și remorcă, pe drumul mai sus menționat, și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma impactului, 6 pasageri aflați în autocar, cu vârste cuprinse între 21 și 60 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CERCETAT DUPĂ CE ȘI-AR FI AMENINȚAT ȘI AGRESAT SOȚIA ȘI DOI VECINI

La data de 11 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Băneasa, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare, lipsire de libertate, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Din cercetări, a reieșit că, la începutul lunii ianuarie, pe fondul geloziei, persoana în cauză și-ar fi amenințat și agresat fizic, în două rânduri, soția, exercitând acte de violență și asupra a doi vecini, pe care, de asemenea, i-ar fi amenințat cu moartea, în cazul în care ar fi povestit despre cele întâmplate.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă, instanța de judecată dispunând față de el această măsură.