DISTRIBUIȚI

MINORI IMPLICAȚI ÎN EVENIMENTE RUTIERE
La data de 16.07.2020, ora 15:50, pe str. Principală, din sat Toflea, com. Brăhăşeşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală uşoară a unui copil minor, un băiețel în vârstă de 11 ani, domiciliat în municipiul Brașov, județul Brașov, care, în calitate de pieton, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a fost acroşat de către un autoturism care a părăsit locul accidentului.
Minorul a suferit vătămari corporale uşoare și a fost transportat la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, pentru investigații de specialitate suplimentare.
Din primele cercetări a rezultat vinovaţia pietonului minor care se deplasa pe partea carosabilă în pofida faptului ca drumul era prevăzut cu trotuar, încalcand prevederile art. 99-1-3 din O.U.G. 195/2002-Republicat.
În urma verificărilor și investigaţiilor a fost identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Țepu, județul Galați, persoana care nu deține permis de conducere. A fost testat și cu aparatul etilotest Drager iar rezultatul a fost negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “Vătămare din culpă”, „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „Părăsirea locului accidentului” fapte prevăzute și pedepsite de art.196, 335 alin. 1 și 338 Cod penal
***
La data de 16.07.2020, în jurul orei 17:00, pe drumul județean nr.240, în satul Tălpigi, comuna Ghidigeni, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unui copil minor, o fetiță în vârstă de 12 ani, care se deplasa pe bicicletă pe sensul opus pe direcția de deplasare Tălpigi către Ghidigeni, iar când a intenționat să vireze la dreapta, nu s-a asigurat, astfel că a fost acroșată de un autoturism ce era condus de un bărbat în vârstă de 22 ani, domiciliat în comuna Ghidigeni.
În urma evenimentului minora a suferit vătămari corporale uşoare și a fost transportată la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, pentru investigații de specialitate suplimentare, dar nu a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art.196 Cod Penal.
***
Tot în cursul zilei de ieri, 16.07.2020, în jurul orei 15.50, pe str. Mănăstirii din sat Toflea, com Brăhasesti, s-a produs un eveniment rutier soldat cu avarierea ușoară a unei autospeciale de poliție aparținând Biroului Rutier Tecuci.
Un minor în vârstă de 16 ani, fără permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță laterală suficientă și a intrat în coliziune cu autospeciala care circula din sens opus în mod regulamentar și care era condusă de un polițist din cadrul Poliției Municipiului Tecuci aflat în timpul serviciului.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind negativ.
Din primele cercetări a rezultat vinovaţia conducătorului auto minor care a încalcat prevederile art. 101-1-5 din O.U.G. 195/2002-Rep.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducere a unui vehicul fără permis de conducere” faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 Cod penal.
SCHIMBAREA MĂSURII CONTROLULUI JUDICIAR
ÎN AREST PREVENTIV
La data de 16.07.2020, Curtea de Apel Galați, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar față de un bărbat inculpat în vârstă de 22 ani, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Galați, cu măsura arestului preventiv sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice. În acest sens pe numele inculpatului a fost emis un mandat de arestare preventivă.
La aceeași dată, în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la domiciliul persoanei în cauză, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, inculpatul fiind găsit la domiciliu.
Acesta a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.