DISTRIBUIȚI

EVENIMENTE RUTIERE

La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, unul dintre conducătorii auto implicați părăsind locul faptei.
Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a rezultat că o persoană necunoscută ar fi condus autoturismul, pe strada mai sus menționată, și, în zona intersecției cu strada Roșiori, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în impact cu acesta și proiectându-l în stâlpul cu semafor pietonal, apoi pe scuarul care desparte sensurile de circulație. În urma accidentului, bărbatul, de 29 de ani, aflat la volanul autoturismului acroșat, a suferit leziuni, fiind transportat la spital, dar nu a necesitat internarea.
La câteva ore după producerea accidentului, în jurul orei 03.30, polițiștii au identificat conducătorul auto care a părăsit locul faptei, în persoana unui bărbat, de 34 de ani, din municipiul Galați. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, s-a constatat că are dreptul de a conduce suspendat, din data de 22.08.2020, cand ar fi fost depistat la volanul autoturismului, sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul, care este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de vătămare
corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.

***

La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 20.50, un bărbat, de 35 de ani, a condus autoturismul pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galați, circulând pe banda numărul 1, dinspre strada Combinatului către strada Brăilei și, la un moment dat, fără să se asigure, a efectuat manevra de întoarcere, intrând în impact cu un autoturism care circula în aceeași direcție, pe banda a doua.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, din cel de-al doilea autoturism, cu vârste cuprinse între 22 și 57 de ani, printre care și conducătorul auto al acestuia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 2020, polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic, pe strada Sindicatelor, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 49 de ani, din localitate.
Întrucât, la testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii îl cercetează acum pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.